Socoteala lui Cîțu

Senatorul PNL Florin Cîțu susține că pentru creșterile salariale, acordate inclusiv medicilor și în educație, au fost tăiate investiţiile drastic și banii de la bunuri şi servicii, printre care și cei pentru echipamente pentru spitale.

„Este o decizie care vine cu nişte costuri (majorarea salariilor – nr.). Pentru a face aceste creşteri salariale promise atât de pompos în campania electorală, creşteri salariale care aduc salariul medicilor la nivelul la care ar fi trebuit să fie în 2022, a fost nevoie de sacrificii foarte mari la buget. În primul rând, au fost tăiate anul trecut investiţiile la jumătate din ceea ce fusese bugetat. Anul acesta deja sunt mai mici decât ceea ce fusese bugetat anul trecut. S-au tăiat banii de la bunuri şi servicii, în special şi acolo sunt incluse şi echipamentele, tot ce trebuie pentru spitale sau pentru dotarea şcolilor şi aşa mai departe. Deci o să avem oameni care sunt plătiţi poate mai bine, dar vor fi în aceleaşi spitale dotate mai prost (…). Nu s-au putut face aceste creşteri fără o serie de ticăloşii din partea Guvernului”, a afirmat parlamentarul la RFI.

În plus, creșterea nu ar fi așa mare cum este prezentată.

„Această creştere salarială mai mult şi-o plătesc singuri de fapt, pentru că aproape 50% din ea va rămâne statului din creşterea salarială. Se va duce de la 6.000 la 13.000 brut, este adevărat, dar din 13 mii scădeţi aproape 48% şi veţi vedea care este salariul net. Este o creştere, dar nu este creşterea promisă (…). Creează un mediu economic distorsionat total, care nu poate să meargă înainte fără investiţii (…), creează probleme foarte mari în economie această creştere salarială, nu a fost foarte bine gândită, a fost făcută doar în scopuri electorale”, a mai apreciat senatorul PNL, membru al Comisiei de Buget-Finanţe

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, că de la 1 martie toţi medici şi asistentele vor primi majorări salariale, salariile acestora fiind aferente grilei realizate pentru anul 2022.

„Absolut toţi medicii şi toate asistentele urcă direct pe grila din 2022, începând de mâine (1 martie-n.r.). Un medic primar, de exemplu, de la 4.000 de lei ajunge la 15.000 de lei, la care se adaugă în mod evident vechimea şi celelalte sporuri de care beneficiază. În sistemul de sănătate salariile vor fi chiar foarte mari”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, la Parlament.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8531 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Lasa Catule, nu mai plange,ca Orlando sta dupa colt cu impozitul progresiv in mana !Sa vezi circoteca intr-o luna,doua!

  2. v-ati hotarât? este mare sau este mică. dacă este mică nu e nicio problemă cu investitiile , daca e mare atunci e bine pentru popor ca are trai decent iar investitiile din ultimii 28 ani platite nu le vedem.!

  3. S-a tăiat de la investiții și servicii deci mai puține licitații, mai puține contestații și cel mai grav mai puține ținte pentru DNA să ancheteze, să propună arestări, să dispună popriri asiguratorii. Că banii aceștia vor fi rate la case, la mașini, la civilizarea casei toate mișcând economia se face că nu știe economistul devenit, fără stagiu de politician, senator PNL.

  4. Urățenia pămăntului , și pe înăuntru și pe afară … , din nou în actualitate ! Copilul e hotărît , împreună cu Orban și încă vreo cățiva ideologi liberali , sanchi … , să ducă PNL-ul sub 5% în sondaje !

  5. Absolut toţi medicii şi toate asistentele urcă direct pe grila din 2022, începând de mâine (1 martie-n.r.). Un medic primar, de exemplu, de la 4.000 de lei ajunge la 15.000 de lei, la care se adaugă în mod evident vechimea şi celelalte sporuri de care beneficiază. În sistemul de sănătate salariile vor fi chiar foarte mari”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, la Parlament. A SPUS GRESIT !!! NU ASA ESTE LEGEA DE FAPT . NU SE MAI ADAUGA LA CEI 15000 !!!! ATENTIE ….CA MEDICII CER PESTE ….. SI NU E ADEVARAT !!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.