Şoferul lui Sebastian Ghiţă, audiat de poliţiştii prahoveni

Şoferul fostului deputat Sebastian Ghiţă, dat în consemn la frontieră şi căutat de anchetatori, a fost audiat joi după-amiază de către poliţiştii prahoveni, în condiţiile în care Poliţia a constatat că Ghiţă nu a respectat termenii controlului judiciar.

Şoferul lui Sebastian Ghiţă a venit la sediul Poliţiei Prahova cu unul dintre autoturismele Mercedes ale fostului deputat.

Fostul parlamentar folosea pentru a se deplasa două autovehicule, ambele marca Mercedes, unul de teren şi unul de tip van. Uneori parlamentarul avea şofer, alteori îşi conducea singur maşina, potrivit news.ro.

Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă era supravegheat de poliţişti, iar ultima oară a fost văzut de echipajul de filaj luni seară, pe DN 1.

Potrivit unor surse judiciare, parlamentarul a plecat luni târziu din Bucureşti, iar pe DN 1 a accelerat maşina pe care o conducea, atingând o viteză de peste 180 de kilometri pe oră, astfel încât maşina care se ţinea după el l-a pierdut.

Când au ajuns la locuinţa din Ploieşti, situată în cartierul Albert, în nordul Ploieştiului, ofiţerii de la filaj au constatat că maşina parlamentarului era în dreptul locuinţei, dar pe acesta nu l-au găsit, au precizat sursele citate.

Conducerea SRI a avut, luni seară, o întâlnire „protocolară” cu foştii membri ai Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra Serviciului, care a marcat finalul mandatului fostului Legislativ şi la care a participat şi Sebastian Ghiţă, a confirmat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă, pe numele căruia procurorii DNA au emis, miercuri după-amiază, un mandat de aducere, este dat în consemn la frontieră, dar şi la toate unităţile de poliţie, el nefiind găsit la domiciliu şi nici în locurile pe care le frecventează.

Poliţiştii l-au căutat pe Sebastian Ghiţă la locuinţa sa din Ploieşti, dar şi în alte locuri pe care acesta le frecventa, însă nu l-au găsit.

Recomanda
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.