Rusia va mobiliza 300.000 de rezervişti pentru a-şi consolida trupele în Ucraina, a anunţat ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, avertizând că aceasta reprezintă doar o mică parte din numărul oamenilor care puteau fi mobilizaţi în ţară, transmite AFP.
„Vor fi convocaţi 300.000 de rezervişti”, a afirmat el într-un interviu televizat cu privire la numărul de persoane care vor chemate după decizia lui Vladimir Putin de a decreta o mobilizare parţială. Potrivit ministrului, Rusia dispune de un potenţial de mobilizare de 25 milioane de persoane.
Putin a declarat că a semnat un decret privind mobilizarea parţială, care urmează să intre în vigoare miercuri.
„Vorbim de o mobilizare parţială, adică doar cetăţenii care se află în prezent în rezervă vor fi supuşi convocării şi, cel mai important, cei care au servit în forţele armate şi au o anumită specialitate militară şi experienţă pertinentă”, a spus Putin.
@Von Cernauti, ne arati si noua acel document oficial, declaratie publica a unei persoane responsabile din Ungaria care ar fi declarat ca tara vecina isi doreste Transcarpatia? Pentru ca esti singurul care afirma asa ceva, spre deosebire de legiunile de formatori de opinie si politicieni damboviteni care jinduiesc in public dupa Bucovina, Moldova, Insula Serpilor, Cadrilater si alte teritorii ” ‘pan la Tisa”… Chiar vreti sa deschideti cutia Pandorei sau doar a minciunii si dezinformarii?