Soldați americani, scandal monstru la Craiova

Șapte soldaţi americani de la Baza NATO Deveselu au provocat un scandal de proporţii, într-un club de noapte din Craiova, după ce au plecat fără să plătească, militarii intrând în conflict şi cu poliţiştii care au încercat să aplaneze conflictul, transmite Mediafax.

Cei şapte soldați au mers sâmbătă seară într-un club din Craiova. Angajații localului spun că, după ce au consumat mai multe băuturi alcoolice, aceştia au plecat fără să plătească. Agenții de pază i-au urmărit și, la câteva sute de metri, de local i-au prins, iar între cele două grupuri, respectiv între militari și agenții de pază, a izbucnit un scandal.

Un echipaj de poliție trecea prin zonă a intervenit, iar pentru că americanii au devenit violenți, oamenii legii i-au imobilizat, încătușat și i-au dus la secția de poliție.

După audieri, cinci dintre cei şapte au fost amendați.

„În dimineața zilei de duminică, în imediata apropiere a unui local de alimentație publică din Craiova, s-a produs un eveniment între un grup de clienți ai localului respectiv și personalul cu atribuții pe linia asigurării pazei. Incidentul a fost cauzat de faptul că grupul respectiv a refuzat să achite contravaloarea consumației. Întrucât persoanele se manifestau zgomotos, au fost luate măsuri pentru aplanarea stării tensionate, iar persoanele implicate au fost sancționate contravențional conform Legii 61 /1991”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd.

Dintre cei cinci care au fost sancționat, trei sunt ofițeri, iar restul marinari, potrivit reprezentanților Bazei NATO Deveselu.

Reprezentanţii Marinei Americane spun că incidentul va face subiectul unei anchete interne.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

29 de Comentarii

  1. Si militarii astia stau cu degetul pe butonul ala rosu? Voi sunteti nebuni?

    • Chiar crezi ca niste golani betivani – specie care populeaza orice aramata de pe planeta asta amarata – au vreo tangenta cu „butonul rosu”? Sau chiar crezi ca la Deveselu exista vreun „buton rosu”!?

    • BulaB crede, pentru ca asta e rastul sau, si nu cerceteaza, pentru ca nu ii sta in fire.

  2. Va mirati ? Asa repede ati uitat de moartea lui Teo Peter si incidentele de la Brashov ? Astea-s americani si `Dumnezeu binecuvinteaza America ` , asta pina la un ww3 , sau poate mai devreme . Eu am un dog german ( lup pe romaneste ) are 14 ani si nu-l mai tin picioarele din spate . Mi-e mila sa chem eutasanierea , dar nu voi avea incotro . Asa se intimpla si-n politica lumii . El este aminal , inconstient de situatia lui , dar n-are orgoliu de dominator mondial nu-i apartine lui , ci`
    visatorilor `indopati cu exceptionalism .

  3. Poporul Roman n-a fost intrebat cand serviciul militar obligatoriu a fost desfiintat.
    Poporul Roamn n-a fost intrebat cand Armata Romaniei a fost desfiintata.
    Poporul Roman n-a fost intrebat cand a fost cottropit de NATO.
    Poporul Roman nu cunoaste conditiile in care a fost cotropit de NATO ,politicienii au ascuns sau n-au supus dezbaterii conditiile Tratatului NATO.
    Poporul Roman n-a fost intrebat in ce conditii a devenit baza militara NATO.
    Poporul Roman doar a platit unor multinationale miliarde de dolari in baz aunor contracte despre care nu stie nimic..
    Poporul Roman a respecata si respecta poporul american.
    Poporul Roman a fost tratat inacceptabil de catre amabasadorii SUA,inainte si apoi de Gitenstein,in prezent de imixtionarul domn Klemm.
    Poporul Roman nu considera ca miliatrii Armatei SUA se preteaza la neplata consumatiilor,dar regretabilul dispret fata de normele minime ,s-a produs.
    Poporul roman cere MAN sa-si reconsidere pozitia si rolul prin prisma intereselor Natiei.
    La fel cerem si celorlalte ministere si institutii ca in raport cu NATO si UE sa primeze Romania, atat in ce priveste resursele naturale si economice cat si independenta politica,ec.,culturala, financiara.

    • doamna Ileana sant de acord cu dv ! poporul n-a fost intrebat daca vrea in NATO ! Daca era intrebat ( mai ales pe domnul Iliescu si ciuma sa rosie) ,acuma poate eram si noi oameni seriosi si civilizati undeva in marea familie euroasiatica ! N-am avut noroc !

  4. care buton ca acolo e praf si pulbere? nu e nimic la deveselu. da bazati militarii americani. reprezentantii fideli ai valorilor vestului civilizat! asa natie, asa destin…

  5. Comportamentul specific armatei de ocupatie : tupeu, obraznicie, violenta…..nu…nu sant rusi….fiti fara grija…sant cei care ne aduc democracy…”libertate”….stat de „drept”….”justitie independenta”…..
    asta au facut de fapt pe oriune au ocupat teritorii prin lume….violuri si crime….Japonia stie mai bine….si la noi la fel….urmeaza….”binefacerile” occidentale…”securitatea” costa nu ? (si ce mai costa… 12000 de angajati…)
    CE DIFERENTA SANT INTRE ACESTI TUPEISTI OBRAZNICI VIOLENTI, SI CEI CARE AU INTRAT CU BOCANCII IN SUFLETUL SI VIATA ROMÂNULUI DE ZI CU ZI DUPA 1990, JEFUINDU-L DE RESURSE, IMPUNAND SODOMIA DESFRAULUI, INTRAND CU TUPEU CU BOCANCII PRIN „JUSTITIA LOR INDEPENDENTA” PLANTAND PROCURORI DUPA BUNUL PLAC….JEFUIND GAZE, PETROL, AUR….BECHTEL, MICROSOFT, FONDUL PROPRIETATEA….SI CATE ALTE FARADELEGI SI HOTII PE CARE NOI POPORUL UMILIT SI ASUPRIT…NU LE STIM….PRNTRU CA AU AVUT GRIJA STRAINII, TRADATORII SI VANZATORII DE NEAM SA LE PUNA LA…SECRET DE STAT….STAT DE „DREPT” DESIGUR….

    CINSTE SI RESPECT PENTRU POLITIA DIN CRAIOVA !
    Apropo….Pielesti e tot pe linga Craiova….

    • He he ! Ramine antologica faza cu seful de gara din Pielesti, cel care a oprit trenul NATO, care se plimba ca voda prin loboda prin Romania, in plin cimp ! Si imaginile cu GI’s, care se holbau la magari mincind ciulini si babe care stateau si faceau „politica” si „strategie militara” in fata portii !

  6. `Dintre cei cinci care au fost sancționat, trei sunt ofițeri, iar restul marinari, potrivit reprezentanților Bazei NATO Deveselu.`Pai , de cind a ajuns Deveselu port , la Dunare , la Marea Neagra , sa aflam si noi de minunea produsa in Romania ? Nemtii , in anii`40 , erau educati ( chiar daca era-u tot `parteneri strategici ` ca si americanii azi ) nu barbari ca altii `binecuvinta-ti de Dumnezeu ) Eu nu cred ca Dumnezeul tuturor ( ca n-a pus nimeni monopol pe el ) binecuvinteaza pe cei care-i incalca poruncile de sute de ani .

    • Care e diferenta dintre „davai ceas, davai palton !” din 1948 si „davai un whiskey sa beau, ca tot nu platesc !”, din 2018 ? (ca asemanarea e clara, amindoua sint „armate prietene” …) Poate ne scoate Nastratin din aceasta dilema ! …

  7. .Baaai Editat ! Pai cum aveti tupeul sa cereti sa plateasca amerlocii ? Nu stiti ca pentru ei totul e „cadou” ? Sa ziceti mersi ca nu s-au intors in „saloon” trintind usile de perete si n-au facut pe John Wayne, impuscind pe toata lumea ! Sau … cine stie ? bine ca nu s-au intors nervosi la Deveselu si n-au lansat un „Patriot” spre stadionul „Ion Oblemenco” ! (ps : la ora asta probabil ca se plimba deja prin NY si se amuza cum i-au fentat ei pe bastinasi si cum i-au fugarit pieile rosii prin Craiova …)

  8. Păi stăpânii au totul gratis în colonie, asta-i mizilic ce sa întâmplat, studiați cazuistica din Coreea de Sud, crime, violuri, toate înfăptuite de soldații eliberatori nord americani.

  9. Neica Nimeni, poate ne spui tu daca exista pe acolo un buton rosu sau ceva chei ca dupa cate stiu eu nici un roman nu are voie inauntru cu presedintele in frunte.Lamurit? In privinta „marinarilor”; ei ( o ramura a US Marine Corps) in general se ocupa de paza instalatiilor militare sau diplomatice pe teritoriul altor tari si probabil ca de aici aveti neintelegerea,au si avioane si sa nu fiti surprinsi cand auziti de marinari americani aviatori.Faptul ca ceva soldati s-au imbatat nu ar fi mare lucru mai rau cand erau si ofiteri printre ei.In mod sigur aceste specimene vor fi trimise inapoi in USA prin Alaska probabil,dar vreau sa vad ce zice guvernul roman sau si acest caz se v-a musamaliza.

    • Nu esti lamurit deloc. Baza de la Deveselu are si un comandant roman iar personalul american organizeaza activitati de socializare cu localnicii. Mai mult de atit, baza a creat oportunitati de lucru pentru localnici, disparute odata cu inchiderea aeroportului militar romanesc. Istoria cu marinarii provine probabil din traducerea eronata a termenului american care desemneaza, in teremeni generali, fortele de infanterie marina (desant marin). Cit priveste incidentul, el este mai mult decit regretabil si probabil ca protagonistii nu vor scapa chiar usor, asta daca americanii mai tin cit de cit la imaginea lor.

    • Este un buton rosu. Daca apesi pe el se deschide o fanta si un ciocan de zece kile iti rade una peste mana. Asa, ca sa te inveti minte sa te mai joci cu butonul rosu. Multumit, mai, Bula B ? (nici macar A nu esti in stare sa fii).Restul … vad ca esti expert in structuri militare americane. Eh, ce-nseamna sa ai carte! Intelectualule!

  10. Politistii care i-au arestat sa fie arestati si predati comandamentului NATO. Guvernul sa plateasca consumatia soldatilor americani! Premierul sa fie destitutit, si ministrul politiei, si ministrul cluburilor de noapte sa fie arestati si pusi sa plateasca lefurile tuturor soldatilor americani de la Deveselu.

  11. nu stiu ncati dingtre cei care clomenteaza au fost soldati…nu stiu cati au suferit si suportat „temnigta” cvazarmii fie ea si yankee..nu stkiu cati au dus cu lunile lipsa unui paharel..dar ce stiu este ca bunul simt m ar im piedec a sa pun pa seama unei betii tineresti..ra;porturile, relatiile, respecgtul ori dizrespectul dintre sgtate…aaa american n am fosgt dafr tanar zoldat am fosgt si si ;pilit am fost si jur ca a dloua zi nu stiam c e am faciut asa ca …

  12. Ce popor de adunatura este acest popor care se crede ca e DUMNEZEU pe acest pamant!!!Vedeti cate atacuri cu arme de foc sunt anual in AMERICA si nu vor sa reglementeze obtinerea si posesia acestora.Noi ne-am rugat sa intram in NATO,in loc sa ne roage ei pe noi,avand in vedere pozitia geo-strategica a ROMANIEI,dezvoltarea industriei de aparare ,care era raspandita pe intreg teritoriul tarii.Industria de aparare si-a adus un aport foarte mare la lichidarea datoriei externe a ROMANIEI.Acum suntem obligati sa cumparam noi tehnica de lupta invechita cu costuri imense,incepand cu avioane,nave de lupta,etc.O sa fie nevoie sa schimbam si armamentul de infanterie ,care este de cal.7,62 mm ,iar in tarile NATO este de calibru 5,6 mm.Alte cheltuieli,alte imprumuturi si ne miram ca nu sunt bani pentru investitii.Uzinele de armament care erau au ajuns la fier vechi,fiind cumparate de anumiti borfasi.Stiti cati oameni bine pregatiti lucrau in aceste fabrici???O parte din ei au ajuns sa lucreze in alte state (cunosc asemenea persoane)

  13. Si mira!? Doar suntem o tara ocupata…inainte (pana in 1958) erau rusii, acum sunt „partenerii” americani…cei care au imunitate penala in tarile unde tin sub control guvernele… Va mai amintiti de criminalul lui Teo Peter!? A patit ceva!?

  14. Asta e egal cu zero. Cate batai sunt intr-o singura seara numai in cluburile din Bucuresti-sa nu mai vorbim in toata tara. Ca au gresit-da-sunt si ei tineri si…infierbantati sa nu spun fara judecata uneori cand esti tanar. Dar vor plati-sigur. In ceea ce priveste comentariile cu NATO si occident si cotropire este de o prostie crasa. Poporul roman a decis ca NATO si vestul este viitorul tarii. Cine vrea cu comunistii si in special cu regimuri totalitare n-au decat sa mearga spre Coreea de nord,Russia, Turcia si China. Aici nu e loc de comunisti si securisti. Au stat destul 50 de ani. Mult prea mult.

    • De ce nu-ti dai cu scutul intr-o zona moale a corpului? Poate asa ai invata sa manifesti un pic de respect si pentru opiniile altora. Si inca ceva: cand si cum a decis POPORUL (si care popor? ala portocaliu?) ca NATO este viitorul!?! Si iti mai aduci aminte din 1990 cand, pe plan international se discuta ca daca URSS va dizolva Tratatul de la Varsovia, atunci SUA si UE vor dizolva NATO, pentru ca, spuneau ei, NATO nu a fost decat o reactie a vestului la Tratatul de la Varsovia. In rest, ce sa zic, obsesia ta, la aproape 30 de ani de la schimbarea regimului politic in Romania, cu privire la securisti si comunisti intra in profilul tipic al manipulatului imbecilizat. Ma-ntreb ce dracu a-ti fi indrugat daca nu vi se serva placa cu securistii si cu comunistii. Oricum, tot n-avea vreo importanta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.