Doi cetăţeni britanici şi un marocan capturaţi de trupele ruse în Ucraina au fost condamnaţi la moarte de un tribunal nerecunoscut internaţional din aşa-numita „Republică Populară Doneţk”, informează agenţia RIA Novosti, citată de BBC News.
Aiden Aslin, în vârstă de 28 de ani, din Nottinghamshire, Shaun Pinner, în vârstă de 48 de ani din Bedfordshire, şi cetăţeanul marocan Saaudun Brahim au fost găsiţi vinovaţi că sunt mercenari şi au fost condamnaţi la moarte de „Curtea Supremă de Justiţie din Republica Populară Doneţk”.
„Cei trei au fost găsit vinovaţi că sunt mercenari şi că au încercat să preia puterea şi să perturbe ordinea constituţională a Republicii Populare Doneţk”, a declarat judecătorul Alexander Nikulin.
Rudele cetăţenilor britanici susţin că aceştia nu sunt mercenari, ci membri ai armatei ucrainene. Guvernul britanic cere Rusiei să le recunoască statutul de prizonieri de război.
Avocatul celor trei captivi, Pavel Kosovan, a declarat că sentinţele de condamnare la moarte vor fi contestate în apel.
Guvernul Boris Johnson s-a declarat, joi după-amiază, „grav preocupat” de condamnarea la moarte a celor doi cetăţeni britanici şi a celui marocan.
„În mod evident, suntem grav preocupaţi. Reiterăm că prizonierii de război nu trebuie exploataţi în scopuri politice”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street, citat de cotidianul Le Figaro.
„Este vorba de un simulacru de proces, care nu are nicio legitimitate”, a afirmat, la rândul său, ministrul britanic de Externe, Liz Truss.
Dobitoci rasisti pentru ei Europa e un trib ei pot omara oameni trimitand arme
dobitoci nu asta au cautat
Dobitoci rasisti, cred ca Europa e un trib, i-si bat joc de oricine omoara o graza de oameni cu trimisul armelor si i-si bat joc de orice tara Europeana saraca
Stai linistit ca nu zdrelensky ii pla^teste, ci niste miliardari tineri de virsta lui Matusalem care ii trimit bani cu lopata clownului…..
Nu erau ,bre mercenari,erau oameni ai muncii veniti la odihna in Ucraina.Stau si ma gandesc ce ar face englezii daca ar fi in razboi cu Scotia si ar prinde niste rusi veniti pe acolo tot la odihna.Dubla masura ,tovarasu de la 13.58
Asa-zisul tribunal este ilegal si apartine unei ,,republici” nerecunoscute decat de Putina Imparat.
Cei doi nu erau nicidecum mercenari, ci erau voluntari. Spre deosebire de wagnerii, cecenii si libienii din armata Putinatropului care sunt in mod oficial MERCENARI.
Daca la fel ca Putinantropul si lichelele lui din Donetk ar fi judecat si Franco, ar fi trebuit sa condamne la moarte 1/2 din cetatenii din Spania, care au luptat de partea republicanilor in razboiul civil.
In mod sigur cei doi au fost mintiti sa se recunoasca mercenari, sub promisiunea ca vor scapa, iar apoi au fost condamnati. Porcii rusi sunt capabili de orice porcarii……[Rumburak]
@ „Hopa”, 10 iunie 2022 la 0:23
„Pedeapsa cu moartea e un abuz clar, o crimă prostească, tipică rușilor comuniști”…
Zău? …ia d’-a’ci:
https://adevarul.ro/international/europa/razboi-ucraina-soldati-ucraineni-surprinsi-timp-ucid-rusi-luati-prizonieri-video-1_624ee1f75163ec427120d8d3/index.html
https://theintercept.com/2022/03/31/ukrainian-journalist-finds-charred-remains-alleged-war-crime-filmed/
https://ok.ru/video/3943487769196
Dupa filmele cu rambo ,mercenarii teribilisti au plecat acolo la distractie ,vanatoare de ,,please no,,dar realitatea este alta decat cea cantata de(editat) ca tetea timur deeper rumburak.
Si platesc pentru prostie !
Cand iti place sa ucizi fara sa fi pedepsit, te faci mercenar, dar nu contra lui Putin.
…ucigașii plătiți,angajați de bună voie,la cerere, că doar n-o să spună boricelul că „inglezul” lui de 48 de ani?a fost încorporat în armata ucraineană cu ordin de chemare ca pe vremuri!
Se bate Anglia cu Rusia pe averea furata de evvrei din Ucraina.
Mercenar, ucigas platit adica. Au jucat la ruleta „ruseasca” ? si au pierdut. Trebuiau sa se gîndeasca bine la ce se expun inainte de a face pasul asta, dar probabil ca ? din salar era bun si au acceptat de foame ori din ideoloigie ❓?
Rașiștii sunt disperati,ar ucide si pe masa doar sa zica cineva din Anglia :sa discutam cu oficialii din Dontetk:))))
Cetateni britanici membri ai armatei ucrainene?Pai ucrainenii cu ce se ocupa ,cu racketul prin Europa?Nu mai aveti pic de decenta.
Aia nu’s soldati, ci MERCENARI UCIGASI de civili .
Nu Rusia i’a condamnat, ci un Tribunal din Donetk , in numele celor 14 000 civili ucisi intre 2014-2022
Totzi spionii înainte de e fi schimbați între ei au fost condamnați la moarte nu-i așa ?
Altfel aviz amatorilor nu te bagă in joaca asta de-a spionii ( cetatzeni ce desfășoară activități ostile pe teritoriul alții stat) atenție la neatenție , nu va jucatzi de-a spionii dacă nu sunteți chiar spioni cu zapis de la ocarmuire ca altfel …. Nu are cine sa va scoată pielea de la saramura
Numai trei? Cam putin si presupun ca vor fi impuscati, trimisi pe lumea ailalta civilizat . Dupa cite crime au facut mercenarii occidentali in Donbass meritau trasi in teapa. Cica ar fi mii de mercenari combatanti activi veniti sa-i omoare pe rusi la ei acasa.
Este dovada ca Jalenschi plateste mai bine ca toti. Baietii astia (nu crede nimeni ca au cetatenie ucrainiana) puteau oricand sa se angajeze la altii care platesc bine, dar se vede ca suma oferita de Jalenschi a fost cea mai mare. pe langa arme, americanu si englezu trimit si numerar pentru plata mercenarilor.
nu poti fi soldat intr-o armata nationala fara sa ai cetatenia acelei tari; ca atare, esti mercenar, iar astia, daca sunt prinsi, capata funia sau glontul
În confuzia asta totală e un fleac să găsești câțiva retardați autentici pe care să-i ademenești cu bomboane. Pedeapsa cu moartea e un abuz clar, o crimă prostească, tipică rușilor comuniști. Cea mai potrivită pedeapsă ar fi o pereche de palme și un șut în cur spre control psihiatric.
Nu vad problema pentru tot scandalul asta. S-au dus sa omoare rusi si ii omoara rusii pe ei in legitima aparare. Daca nu vorbesc fluent ucraineana, nu sunt cetateni ai Ucrainei de dinainte de conflict si daca nu detin elementele de identificare la purtator specifice oricarei armate aflate in stare de beligeranta inseamna ca sunt mecenari care ucid pentru bani si atunci sunt tratati ca mercenari conform legislatiei statelor impotriva carora lupta, adica sunt teroristi si vor trebui sa isi asume asta.
Deci Julinschi a dat drumul la toti puscariasii din Ucraina si i-a inrolat in armata de strinsura! Deci criminali, violatori, tilhari lupta in armata nestingheriti si in mod clar isi exerseaza mai departe viciile ! Asa ca ..
Nu vor fi executati, o sa vedeti. Rusia a invatat lectia de la Guantanamo. Sute de detinuti capturati in Afganistan au fost tinuti la aceasta baza militara din Cuba timp indelungat (peste 10 ani) fara sa fie judecati pe motivul ca acolo legile SUA nu sunt aplicabile. Unii erau cetatenii tarilor occidentale aliate. Le-a fost refuzat statutul de prizonieri de razboi. Revenind la cei 3 nenorocosi trebuie spus ca sunt detinuti si condamnati de catre o tara care nu are recunoasterea altei tari de pe glob, in afara de Rusia. Tara aceasta nu este semnatara unei conventii internationale sau tratat pentru ca nu exista juridic. La nivel international aceasta Republica Donetk este parte din Ucraina. Mai mult nu exista nici un razboi declarat cum nu au fost declarate alte confruntari militare cum ar fi Afganistan, Vietnam, etc…etc. Sper ca pana la urma dupa terminarea luptelor si ajungerea la un acord intre beligeranti cei 3 nenorocosi sa fie restituiti in viata pentru ca deviza mea este: Make love not war.
@Teo: Acum 45 de ani, vreo 10 mercenari britanici au fost executati in timpul razboiului civil din Angola !
Asa se intampla cand mergi in excursie la impuscat rusi.
Tipii sa- au bagat in Ucrania ca sa omoara rusi, nimic altceva. Nu sa- au dus ca balerine de ballet ni ca curve sa-i endulceasca viata la soldati rusi. Cineva stie cit rusii au fost condamnati la moarte, deci, asesinati, fara judecata, de golanii astia? In plus primeau bani pentru asta.
Nu sunt soldați, sunt mercenari.
Doi britanici si un marocan soldati in armata ucraineana? Drept cine ne iau astia, drept handicapati mintal?
Britanicul Sean Pinner, condamnat la moarte în RPD pentru participarea la ostilitățile de partea Ucrainei în calitate de mercenar, a fost recunoscut drept terorist în Marea Britanie.
„Pinner Sean a fost căutat în Regatul Unit pentru participarea la ostilitățile din Irak și Siria și a fost recunoscut drept terorist în Marea Britanie. În acest sens, Pinner Sean a venit pe teritoriul Ucrainei pentru a participa la ostilități”, citează TASS textul verdictului instanței.
A tunat si i-a adunat … Dancila este academician fata de tzoapa asta englezoaica.
Mercenarii n-au fost niciodata prizonieri de razboi. La cat sunt de prosti, isi merita soarta… Macar de ii facea criminalul Elenski cetateni ucrainieni inainte de a-i lasa pe front si acum puteau macar sa ridice pretentii…
Ce au cautat ,au gasit !
Cum te duci tu,mai s(editat),sa lupti impotriva unei tari care nu te-a deranjat vreodata cu nimic?! Cuvintele guvernului britanic nu valoreaza doi bani.In aceiasi situatie (editat) de englezi i-ar fi impuscat fara vreo judecata,asa ca poc!,poc!,poc! Cine mai doreste sa pofteasca,cartuse pentru criminali tot timpul exista.Aceste fapte sunt cunoscute,acceptate si incurajate de americani.Un alt adevar e ca are mare legatura cu consumul de droguri platite de aia care i-au angajat.In ucraina seful este exemplu personal.Poc!
Nu au curajul nespalatii din „republicile”fantoma sa ii omoare!Dupa aia nu mai pot scoate nasul din Rusia
Alta explicație de om cu cerebel inundat de etnobotanice, mai clona mizerabila a lui Paulian. Delir propagandist cică numai Ukranii pot executa civili și soldații rusi, câta vreme mercenarii străini, printre care și câteva loaze din Rumanistan , definiți ca atare în documente internaționale cu titlul de mercenari plătiți, nu pot fi executați. Urgent control la pricepator baiete, ori fato. (Rumburak)
Lizzie Trussou a deschis iarăși gurița? …nu și-a luat destulă ‘lă data trecută?
MERCENARII NU AU STATUT DE „prizonieri de război”, asta scrie în statutul O.N.U.! …sunt doar CRIMINALI ÎN RĂZBOI, și trebuie tratați ca atare.
Buoris-Bey Vîlvoi e „grav preocupat de condamnarea la moarte” a celor 3 (editat)?
Cred și eu! …după ce ăștia 3 vor fi spînzurați, viitorii doritori se vor gîndi de două ori, înainte de a se angaja ca MERCENARI în Ukraina (editat), pe banii lu’ $$oroș! Lovitură gravă pentru Okțident, derekt în moalele kăpuțului țirkuțizat! S-a dus dreaqu’ politica de recrutare de mercenari pe care se baza frontu’ dîn Donbass, iar acum urmează la rînd Odessa șî Kievu’ măscăriciului TV criminal Jale’nsky, pă care vreau să-l văz spînzurat alături dă ăștia 3 șî dă Porkoșenko….[Rumburak]
Cand esti MERCENAR intr-o armata straina,Conventia de la Geneva NU te considera „prizonier de razboi”.!! Plutonul de EXECUTIE este verdictul final. (editat) Zelenski stia ca TOATA armata lui este de fapt formata din MERCENARI straini.
Guvernul UK cere Rusiei sa le recunoasca statutul de prizonieri de razboi? Adica UK declara ca este in razboi cu Rusia!?! Bag seama ca cea mai jegoasa duhoare nu mai este raspandita de politicieni, ci de presa.
Și câți n(editat) din uk sunt în gherilele naziste din ukraina!!!..dar nu numai de acolo, din canada, sua,germania,…sunt câteva mii plătiți de guvernele lor…