Viorica Dăncilă a declarat că se alătură cauzei marșului împotriva violenței asupra femeilor organizat în București și i-a felicitat pe participanți ”pentru curajul de a-și face auzită vocea”. ”Este obligatorie o schimbare profundă, la nivel procedural și legislativ”, a mai afirmat ea.
”Mă alătur cauzei marșului împotriva violenței asupra femeilor organizat astăzi în Capitală și îi felicit pe cei ce participă pentru curajul de a-și face auzită vocea! Am o grijă aparte pentru siguranța tuturor celor ce nu se pot apăra singuri și am convingerea că este obligatorie o schimbare profundă, la nivel procedural și legislativ, așa încât actele de violență, abuzurile și orice încălcare a drepturilor fundamentale să fie ferm descurajate și drastic reduse în timp”, a scris pe Facebook Viorica Dăncilă.
Aproximativ 300 de persoane au venit, sâmbătă, în Parcul Colțea, din Capitală, pentru a participa la marșul „Împreună pentru siguranța femeilor”, până în Piața Victoriei. Oamenii au cerut legi mai aspre și brățări electronice pentru agresori și anchete continuate chiar dacă victimele retrag plângerea.
De asemenea, bucureștenii au venit cu pancarte pe care au scris „Pentru Alexandra și Luiza”, făcând referire la fetele dispărute în Caracal, dar și „Nu lăsăm să fie luate drepturile câștigate”, „Rușinea este a agresorilor”, „Credeți-ne”, „Nu sunt Pisi” sau „Mintea stă în cap, nu în pumn”.
„Am venit pentru că nu suport violența. Cred că violența e o problemă majoră cu care se confruntă femeile în România”, a spus un licean care participă, sâmbătă, la marș.
O tânără spune că participă la marș pentru că s-a săturat să îi fie teamă să meargă singură pe stradă.
„Am venit aici pentru că m-am săturat să îmi fie frică să merg singură pe stradă, m-am săturată să mi se spună că sunt fată și nu pot să ies din casă după ora 6, e periculos, nu merge pe acolo. M-am săturat să aud:
Potrivit organizatorilor marșului, în România una din patru femei este abuzată fizic sau sexual de partenerul ei sau de fostul partener.
„Ne arătăm solidaritatea față de femeile supraviețuitoare ale violenței, ne arătăm suportul față de femeile care trec prin violență în viața lor de zi cu zi și să le spunem că nu sunt singure. Vrem să transmitem un mesaj celor care lucrează cu victime, celor din poliție, magistraților, asistenților sociali, celor care lucrează în sănătate și iau contact cu victimele, că acestea trebuie să fie crezute”, spun organizatorii.
Aceștia afirmă că își doresc brățări electronice pentru agresori, astfel să se știe mult mai repede când aceștia încalcă un ordin de protecție, precum și modificarea Codului Penal, astfel încât să se continue ancheta, chiar dacă victimele își retrag plângerea.
Hahahaaaaaaa, cum ???, se alatura ???, pai ea este sefa guvernului, este unul din politicienii romanilor, cum naiba se alatura …, ce au facut ei politicienii, oamenii tinuti in lux de romani, pèntru apararea romanilor in fata violentelor ?, NIMIC, ba, in loc sa faca propùna legi, politiceini multi sunt acolitii interlopilor, sustiniti de acestia financiar pentru campanii electorale si nu numai, chiar implicati si in traficul de „carne vie, minori si … altele . Cum sa te alaturi victimelor cand TU politician romani esti platit sa traiesti in lux tocmai pentru a face legi pentru apararea romanilor in fata violentelor. O mai mare nerusinarte este greu de crezut si inteles.
Mitinguri, solidaritate verbala,vorbe si iar vorbe sa nu le anchilozeze maxilarul dar o lege clara nici gand! Da bre o lege pura si clara care sa apere fetele si femeile! De fapt,este un exercitiu de imagine ca orice exercitiu ineficient si dezavantajos celui agatat de actiune! Daca sunteti cu functia in varful plopului si nu bate vantul,nu va pasa,sau,planul e clar:gena romaneasca trebuie sa dispara mai ales partea feminina? Daca e asa, inseamna ca primele care trebuiesc sa dispara ca exemplu sa fie prima partenera a stufului cotrocenist,apoi tu Dancila si dupa toate „fufele”din parlament si politica! Sa se inceapa cu cei de sus care NU VOR sa dea o lege clara ca in orice tara civilizata! Sau,poate Romania este un sat luminat de cateva becuri ratacite de corporatii in mainile traficantilor cu functii inalte care in complicitate trimit bipede la produs valutar!
Oamenii astia au manifestat degeaba. 5rebuia sa ceara LEGEA CARE SA APERE FEMEILE…si anume pebtru oroxeneti violatori rapitori….inchisoare 20 ani fara posibilutate de reducere.Femeia Danciula a avut puterea si nu a facut NIMIC de fruca pedofililor din statul paralel sorosist .
Cate svasturi a luat si ea de la Cristinel si Dragnea,si din cauza si moca,doar ca erau beti,cum sa nu fie „solidara”?
Din presa : https://adevarul.ro/locale/alexandria/viorica-dancila-reclamat-2009-fost-batuta-strada-videle-membru-pdl-Intre-timp-agresorul-a-dezertat-ajuns-consilier-local-psd-1_5a61eb32df52022f75abdaa7/index.html