Soluția Guvernului, după scumpirea materialelor de construcție

Guvernul a adoptat luni o ordonanță care pemite încheierea unor acte adiționale la contractele derulate cu bani publici, care să ajusteze prețurile în funcție de cele ale materialelor de construcții. Fără această soluție, multe dintre construcții ar risca să nu fie terminate, spune Cseke Attila.

România se află între primele țări din Uniunea Europeană care implementează o soluție, pe termen lung, privind creșterea prețurilor materialelor de construcții, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Conform unui comunicat al ministerului, în ultimii ani, au fost majorate salariile din domeniul construcțiilor, iar prețul materialelor a crescut vertiginos, astfel că terminarea unor investiții publice ea periclitată.

Ordonanța vine în sprijinul proiectelor construite cu finanțare din bani publici.

„Fără această soluție, multe dintre construcțiile începute (școli, spitale, sisteme de apă și canalizare, biserici reabilitate) ar risca să nu fie terminate. Aceste proiecte sunt importante și au fost investiți bani publici în construcția lor. Fără suplimentarea de buget, necesară pentru acoperirea costurilor crescute a materialelor de construcții, investițiile nu pot fi terminate”, a spus ministrul.

Acesta a subliniat că soluția propusă este una pe termen lung și poate fi aplicată foarte ușor în cazul creșterilor și, eventual, al scăderii prețurilor materialelor de construcții, pe baza datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică.

Conform actului normativ adoptat, constructorii au posibilitatea ca, prin încheierea unui act adițional la contract, cu acordul beneficiarului, respectiv al UAT-ului, în cazul contractelor aflate în execuție, să modifice prețul materialelor de construcții stabilite în contractul inițial, în funcție de statisticile oficiale ale INS. În condițiile apariției unor costuri suplimentare, în cazul proiectelor cu finanțare națională, autoritățile locale pot depune cereri la ministerul de resort, care finanțează proiectul, pentru acoperirea acestora, a mai spus Cseke Attila.

În cazul contractelor de finanțare semnate după intrarea în vigoare a actului normativ, măsura va fi obligatorie, nu doar la cererea contractanților, și se va aplica la toate contractele de finanțare, exceptându-le pe cele care au și în prezent clauză de ajustare. Guvernul va aloca, la rectificarea bugetară, fondurile necesare acoperirii acestor costuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. Alti bani dati pe apa sambetei, de ce a trebuit sa ma nasc aici oare…

  2. Auzi aici…”spitale!școli,!sisteme de canalizare!,..și..și biserici!..”..alo ministrul lui Pârțu, că care spitale?…că care școli?..treziți-vă.!!!..a ajuns mita să fie oficială prin acestă ordonanță..

  3. Firmele din construcții sunt ale SRI, guvernul este al SRI, iar domnul Cseke Attila, scris în grafia românească și mondială PREnumele și apoi Numele adică Attila Cseke în loc să vină cu masuri anti scumpirea materialelor de construcții și ca atare scumpirea apartamentelor de către dezvoltatorii imobiliari, tot ai SRI, o scaldă mizerabil încât colegii lui de etnie i-ar spune în față: asta-cam seg nyalas.

  4. @Mihnea:
    Oauuuuu! Cata obiectivitate! Ai deschis larg ochii si vezi realitatea la firul ierbii! Felicitari! Sper sa vezi realitatea permanent!
    In legatura cu articolul: cresterea economiei in practica, nu exista! Exista creionari in crestere a economiei dar pe spinarea cetatenilor si nu a productivitatii muncii care e pe cale de disparitie! Se face propaganda privind locuri de munca in strainatate, dar in tara,…ciuciu! La ora actuala, economia tarii este insarcinata cu fat mort, trebuie alte reforme si alte calcule pentru ca, realitatea vietii sa fie cea adevarata, traita de cetateni si nu creionata pe luni de zile si ani prin mentinerea saraciei in Romania! Hai ca vin si afganii, pentru ei trebuie sa asigure confortul obligatoriu, dar pentru cetatenii romani, un rahat!

  5. Ati dat cimentul la francezi.
    Statu roman furat. Acu platiti, prostia se plateste. Gasiti pe ala care a vandut fabrica la francezi si inpuscati-l ca a tradat Romania.

  6. terminati biserici! Nu avem decat 30 000. Spitale, 1100. Daca or mai fi si alea!
    In 30 de ani, nu s-a construit un spital mai acatarii!
    Mama lor de pochi cu grade!

  7. De ce mai construiți școli și spitale, domnu’ Ministru? E de-ajuns să le redeschideți pe cele care au fost închise de colegii dumneavoastră de guvernare pe vremea când se numeau PDL.
    Iar dacă finanțați reparatii de biserici ați încurcat-o, iar ies intelectualii in stradă.

  8. Dictatorul mercenar de la cotroceni nu-l intereseaza de nevoile stingente ale poporului roman , faptul ca au crescut preturile la toate produsele si serviciile pentru cetatenii romani nu-l intereseaza pe acesta (guvernantii lui sunt niste slugi umile marionete), el a avut grija sa dicteze masuri drastice de austeritate pentru populatie , sa-i tina in saracie pentru ai putea furniza ca sclavi stapanilor lui externi !!!
    Singura solutie rationala pentru oprirea saracirii tarii , este suspendarea urgenta a acestui presedinte si preluarea acestei functii de un roman patriot , competent , cu demnitate ce sa lucreze pentru romani si tara !!!

  9. CARE GUVERN? NU INYELEG DE CE SE VORBESTE DESPRE GUVERN? CA SI COMPARATIE VA ROG SA PUNETI DISCURSUL MONOTON SI INSIPID AL LUI DANCILA IN COMPARATIE CU CEL AL LUI CATU.LA DANCILA TOT MAI APAR NISTE IDEI COERENTE.ASTIA TOTI SUNT IDIOTI IN INTEGRALITATE.UNUL MAI PROST CA ALTUL.SE DAU MARI SCULE PROTEJATE LA CEL MAI INALT NIVEL INDIFERENT CE TAMPENIE FAC,DAR EI TOTI SUNT TROSTI DE BUBUIE.

  10. Pentru ce mai există asigurările(all risk)? Prețul ferm e asigurat astfel(desigur conținând până la urmă prețul și primele de asigurare). Să ne explice atunci min de finanțe până unde| de unde o astfel de asigurare ar fi neconcurențială. Respectiv fluctuația prețului LA TOȚI comercianții | producătorii.

  11. deci tovarasi, cu alte cuvinte, „decat” „privilegiatii” vor mai construi ceea ce securimea trebuie sa termine. investitiile securimii trebuie terminate pe bani putini, in timp ce poolimea oificata nu va mai avea voie sa construiasca in teritoriul ex-Romania ocupat de pfizer/sorosh/schwab si care va fi „verde”. ADICA LIBER DE OAMENI! ROMANIA CAND TE TREZESTI??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.