Somalia recunoaşte independenţa Kosovo

Decizia a fost luată de un guvern interimar care are autoritate doar asupra câtorva străzi din capitala Mogadiscio şi care este mult mai puţin mediatizat decât piraţii somalezi

Somalia a devenit al 69-lea stat care a recunoscut oficial independenţa Kosovo, a anunţat guvernul de la Mogadiscio. Executivul mai are autoritate doar asupra câtorva kilometri pătraţi din capitală, pe care îi apără, începând de pe 7 mai, cu ajutorul unui contingent al Uniunii Africane, împotriva rebelilor islamişti. Începând din 1991, Somalia nu a mai cunoscut o guvernare efectivă, fiind scena unui continuu război civil.

„Într-o notă adresată Ministerului de Externe al Republicii Kosovo, Ministerul de Externe al Somaliei cofirma decizia guvernului Somaliei de a recunoaşte Kosovo ca stat independent şi suveran”, se arată într-un comunicat.

Recunoaşterea Kosovo de către Somalia, un stat musulman, vine în contextul în care preşedintele kosovar Fatmir Sejdiu participă la Forumul Economic al Lumii Islamice. Doar valoarea ajutoarelor internaţionale pe care Kosovo le-a primit începând din 1999 este de peste patru ori mai mare decât PIB-ul somalez.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.