Chestionați pe cine ar alege la următoarele alegeri respondenții au indicat faptul că 26,4% l-ar alege pe Ciprian Ciucu. Pe locul al doilea se clasează Daniel Băluță, reprezentantul PSD, cu 24,5%.
Cătălin Drulă este doar pe locul al treilea, în condițiile în care e preferat doar de 16,7%. Locul al patrulea e ocupat de Anca Alexandrescu, cu 15%. Ultima dintre candidații măsurați este Ana-Maria Ciceală, care are o intenție de vot de 4,9%. Pe de altă parte, 10,5% dintre cei care au răspuns la întrebări au indicat alți candidați.

Conform precizărilor din cercetarea sociologică valorea participării măsurate în sondaj este 67.6%
Metodologie
Sondajul a fost realizat de Novel Research, la comanda PNL, pe un eșantion Reprezentativ pentru populaţia în vârstă de 18 ani şi peste din municipiul
București, cu selecţie aleatoare a gospodăriilor şi a persoanelor intervievate. Interviurile au fost bază de chestionar standardizat, datele fiind culese în perioada 24- 31 Octombrie 2025.
Eroare de reprezentativitate: –±3% pentru un nivel de încredere de 95%
Sincer, sondajul ăsta, chiar dacă-i comandat de PNL, mă lasă cu un gust amar. Să vezi PSD și PNL în cap de listă e descurajant pentru oricine speră la o schimbare reală.
Mă simt blocat într-un ciclu de mediocritate, unde aceleași fețe și partide își pasează ștafeta, iar asta e frustrant.
Pe bune, ce îl recomandă pe Cătălin Drulă ca primar, poate faptul că a încasat diurnă și bani de cazare ca deputat de Timiș timp de 9 ani, adică peste 150.000 de euro nejustificat? Asta da, un CV solid!
Mi-aș dori să evoluăm spre o situație în care alegem oameni cu viziune reală și integritate, nu doar marionete de partid, pentru un oraș mai bun pentru toți. E timpul să rupem acest cerc vicios.
@ Cattani 20:25
Pai daca tot ati luat dvs cuvantul asupra domnului Oprescu, ce ar fi sa calculam distanta intre Pasajul Basarab si Arena Nationala, in metri de conducta schimbati de Nicu Primaru’ ?
Spagarii psdisti de la stat si acoliții lor, tot șpăgari raman!
Mai bine va schimbati denumirea in Scanteia ,cenzura e la post !
Calin plus Simion, plus Anca, 15%? Adica 5%de caciula? Cam mult, 0.5% ar fi cifra corecta…
Mai lasati-ma cu Baluta al vostru! Acum cand abia m-am obisnuit fara apa calda, caldura iar de 3 saptamani si de gaze Si asta pt ca mie trecerile bruste de temperatura si cea de la salam la mancare gatita, imi fac rau Asa ca schimbarea actualei politici userepenele a PMB pt cetatenii capitalei ar fi o blasfemie PS In consecinta, nu va luati dupa pieleanu Seteseul tot pe Drula al nostru, de la usere,acum pe locul 3, il scoate castigator!
Drula cu partidul vioara intai (fortat) la guvernare, cu pile peste pile la varful tarii e abia pe locul 3?
Sa realizam ce mare iubire au romanii fata de ac partid, dar si fata de cei din varf care sustin candidatul!!
Cred ca in ac moment nu-i sperie daca va castiga sau nu Drula, ci ideea procentelor. Spun multe!
O conducere atat de respinsa de cetateni!!!
Nu cred că Ciucu e in frunte! Liberalii sunt praf și pulbere! Băluță va câștiga sigur!
fi culmea sa-ti comanzi sondajul si sa ajungi pe locul doi!
Cand iti face pieleanu un sondaj, castiga si Iliescu si Dragnea, la un loc!
Sărmana Marsh Alexandreasca,guru a trantit-o la gunoi,nu o mai susține pe orătania insalubră.Jale mare la marsh tv.Pop corn și bere, deseară ne distrăm.
Asta dacă îți dă voi Ong-ul lui Gyuri ,unde ești o pălmașa vasală
Nu știu care e afacerea Cotidianului în această tocăniță ?! Nu e cinstit să manipulezi prin publicare de sondaje luate de prin copaci .
Postare semnata in fals !
@ Cattani 12:22
Ma come signore ?
Dvs vreti sa spuneti ca, daca vine „comanditore Drula”, asta se va lua la tranta cu mafia securista si va desfiinta parcarile cu plata, „pictate” pe asfalt ?
Măcar Drula nu este interlop! Propun viceprimari pe Mustata-Clanul sportivilor si Oprescu via Salonic!
Asta ar mai lipsi, made PSD! PRIMAR INTERLOP!
Sincer nu ai ce să alegi de acolo , plevușcă și atât
Postare semnata in fals !
Drulă înainte de Anca Alexandrescu?
Nu cred în acest sondaj!
pt ca are USR-ul in spate de 12% care a jucat in teatru macabru zilele trecute fiind atei nu pot avea empatie…iar AA este simpatizata de unii datorita uneia din victimele anularii…
un ..Drula in miniatura contra a doi primari exersati in meserie ,grea alegere :))
Usr este un ong toxic antiromânesc
Votați organul USR…🤣🤣🤣…
In cel mai bun caz trebuie sa castige Drula. In cel mai rau caz Ciucu.
Daca nu va fi asa, si se va repeta „decembrie 2024”, asteptam CCR. Din nou. Democratia e prea pretioasa ca sa fie lasata la votul cetatenilor.
Adică să decidă un ong al relicvei Gyuri cine să câștige,dar avem îndrăzneala să criticam lipsa de democrație și transparentă din Rusia ,când noi stam mai rău de cât acolo