Invitaţi speciali la Sala Radio
Un dirijor ca muzicianul francez Amaury du Closel, invitat în numeroase concerte la pupitrul unor orchestre cunoscute din Franţa şi autor al unor compoziţii proprii, un pianist ca Horia Maxim, solist concertist, aplaudat alături de majoritatea orchestrelor simfonice din România, dar şi în Germania, Franţa, Italia, Austria şi Japonia, şi o violoncelistă ca Hyunah Park, care a obţinut numeroase premii în ţara sa natală (Coreea de Sud), înseamnă împreună o seară muzicală pe care nu trebuie să o pierdeţi!
Miercuri, 22 mai, la ora 19.00, la Sala Radio, cei trei invitaţi speciali, alături de “Orchestra de Cameră Radio”, vă propun un program atractiv ce reuneşte trei compozitori austrieci şi unul finlandez, într-un periplu muzical de la clasicism la romantismul târziu.
Seara va debuta cu “Concertul în Do major pentru violoncel şi orchestră”, Haydn, va continua “Concertul nr. 11 în Fa major pentru pian şi orchestră”, de Mozart, şi “Sărbătoarea lui Belshezzar” de Sibelius şi se va încheia cu “Simfonia nr. 6 în Do major” de Schubert.
Dirijorul Amaury du Closel a studiat compoziţia şi dirijatul de orchestră la “Conservatorul Regal” din Mons (Belgia), perfecţionându-se ulterior la Viena. Director muzical al orchestrei „Camerata de Versailles” şi al „Operei de Cameră” din Paris, Amaury du Closel a creat în 1988 ansamblul “Sinfonietta de Chambord”, formaţii care s-au reunit sub denumirea de „Atelierul Liric şi Orchestral al Regiunii Centrale”.

Amaury du Closel
Este invitat în numeroase concerte la pupitrul unor orchestre cunoscute din Franţa (Orchestra “Colonne”, “Sinfonietta de Picardie”, Filarmonica Lorenă, “Orchestra Simfonică şi Lirică” din Nancy, “Théâtre de Paris”, “Ensemble 2E2M”, Orchestra Regională Cannes etc). Amaury du Closel şi-a construit o carieră internaţională prin colaborări cu orchestre ca „Sinfonia” şi Orchestra Radio Polonia din Varşovia (prezentă la Festivalul de la Menton în 1988, 1990, 1991), orchestra Filarmonicii din Lodz şi a celei din Szczecin – Polonia, ansamblul „Kontraste” din Germania, „Camerata” din Atena, “Suwon Philharmonic Orchestra” (Coreea) şi alte formaţii din Cehia, Slovacia şi Bulgaria.
În România a fost adesea oaspete al orchestrelor din ţară şi din Bucureşti – Filarmonica “George Enescu”, “Orchestra de Cameră Radio”, “Orchestra Naţională Radio”. Amaury du Closel a realizat o serie de înregistrări aflate în fonoteca Radio şi câteva CD-uri cu Orchestra de Cameră Radio.
Atras de compoziţie, Amaury du Closel a semnat peste 30 de opusuri, cum ar fi “Cinq Poèmes Expressionnistes”, “Cinq Poèmes pour Ténor”, “Six Poèmes de Paul Celan” şi lucrarea simfonică “Voiles”.
Pentru întreaga sa activitate, Amaury du Closel a fost distins în 1991 cu titlul de “Chevalier des Arts et Lettres”, premiul pentru “Cel mai bun eseu” acordat de Sindicatul Naţional al Criticii de Teatru, Muzică şi Dans (2005) şi “Medalia de Aur” a Guvernului Austriac (2006).
Horia Maxim este un muzician cu o prezenţă constantă pe scena sălilor de concerte. Artistul abordează un repertoriu vast şi complex ca solist concertist – colaborator al majorităţii orchestrelor simfonice din România. A evoluat, de asemenea, alături de importanţi interpreţi români şi străini, printre alţii, Ion Bogdan Ştefănescu, Johnny Răducanu, Richard Galliano şi Mario Caroli. A susţinut recitaluri sau concerte în Germania, Franţa, Italia, Austria şi Japonia. Participă la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, printre care „Festivalul Enescu“, „Nuova Consonanza“ – Roma, „Bucharest Music Film Festival” şi „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” – Bucureşti.

Horia Maxim
Pianistul desfăşoară din 2011 o frumoasă activitate în cadrul “Maxim Quartet” (care îi poartă numele), alături de alţi trei muzicieni apreciaţi: Mihaela Anica – flaut, Săndel Smărăndescu – contrabas şi Fernando Mihalache – acordeon. În prezent, în această formulă pregăteşte turneul naţional “Classic Remix”, ce va fi prezentat în cadrul Festivalului Enescu 2013.
Horia Maxim a înregistrat partituri celebre pentru coloana sonoră a unor filme produse în Franţa şi Statele Unite ale Americii (ex. „Youth Without Youth”, film produs şi regizat de Francis Ford Coppola – 2007), şi desfăşoară o activitate pedagogică susţinută, în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, fiind invitat în juriile unor importante concursuri naţionale şi internaţionale.
Tânăra violoncelistă Hyunah Park s-a născut în Republica Coreea (Coreea de Sud) şi a studiat la Toho University of Music din Tokyo, Japonia, la aceeaşi instituţie urmând în prezent cursurile de master.
Din copilărie, de când a demonstrat un talent de excepţie, violoncelista Hyunah Park a dezvăluit calităţi muzicale deosebite care au condus-o la câştigarea a numeroase competiţii în Republica Coreea, precum premiul întâi la Concursul Universităţii de Muzică din Daejin şi premiul trei la Competiţia “Hanjeon Arts Center Music”.
Violoncelista Hyunah Park a susţinut numeroase recitaluri şi a fost invitată ca solistă în concerte cu diferite ansambluri muzicale: Orchestra Simfonică Naţională a Ucrainei, Orchestra de Tineret Seul, orchestrele de cameră “Charity Chamber Orchestra”, “Lindenbaum Festival Orchestra”, dirijată de Charles Dutoit, şi, în 2012, “Toho Orchestra Academy”.
Printre ultimele proiecte realizate se numără concertul cu “Filarmonica Moravă” în sala “Smetana” din Praga.
Clasic e fantastic

Filarmonica “George Enescu” şi Asociaţia “Clasic e fantastic” anunţă pentru duminica, 19 mai, la ora 11.00, în Sala Mare a Ateneului Român, un nou concert-spectacol din stagiunea “Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica”. Un grup de interpreţi talentaţi şi pasionaţi va prezenta instrumente vechi, de epocă – clavecinul, spineta, orga, vioara barocă, blockflöte – “strămoşii” instrumentelor muzicale moderne de astăzi. Povestea se numeşte “Aşa a fost odata…”, iar călătoria în istoria muzicii va fi cu siguranţă frumoasă şi interesantă.
În program, lucrări de Bach, Mozart, Mendelssohn-Bartholdy, Biber, Rameau, Couperin, Hasse, dansuri instrumentale medievale şi dansuri instrumentale renascentiste din colecţiile Pierre Phalese, Pierre Attaignant şi Tylman Susato.
Îi veţi putea asculta pe Dan Racoveanu – orgă, Mihail Ghiga – vioară barocă, Agnes Öllerer de la “Lyceum Consort de blockflöte”, Fernanda Romila – clavecin şi Radu Rodideal – spinetă.
Prezintă Cristina Sârbu.
“Clasic e Fantastic” este cel mai amplu proiect educaţional de muzică clasică destinat copiilor şi tinerilor, în care sunt implicaţi muzicieni profesionişti şi amatori. Alături de ei urcă pe scenă şi viitorii muzicieni, astăzi studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.
Proiectul este o premieră în România. În majoritatea oraşelor lumii, la Viena, Paris, München, Hamburg, Londra, Praga, Budapesta, New York, marile instituţii muzicale de cultură derulează de ani de zile programe educaţionale asemănătoare. Pentru cea de a treia stagiune a acestui proiect (2012-2013), obiectivul este de a aduce din nou în Sala Mare a Ateneului Român peste 10.000 de copii şi tineri facilitând astfel accesul acestora la educaţia muzicală clasică.
„O, Sole Mio”

“UnTeatru” vă aşteaptă sâmbătă, 18 mai, la ora 20.00, la un concert de “muzică albastră, ritmuri de seară şi alte fineţuri”, cu Pilar Diaz Romero (voce, percuţie) şi Maxim Belciug (chitară).
Întâlnirea muzicală dintre Pilar Diaz Romero şi Maxim Belciug prilejuieşte redescoperirea poeziei simple a cântului, cu trăiri nemijlocite şi curate. Vocea, răsărită din adâncul tradiţiei flamenco, îşi îmblânzeşte focul în acordurile, când duioase, când tăioase, ale chitarei, împletind un basm însorit ce ne vorbeşte, chiar şi când doare, despre bucuria de a trăi şi de a cânta.
Pilar Diaz Romero s-a născut în 1977, la Barcelona, într-o familie de artişti flamenco, din sânul căreia se desprinde figura străbunicului, Antonio Romero, bailaor de flamenco cunoscut în numeroase “tablao” din Sevilla, şi cea a bunicului, chitaristul flamenco Paco Romero, cel care, ani la rând, a acompaniat-o pe dansatoarea Carmen Amaya în Barcelona. A început să cânte încă din copilărie, ajungând în scurt timp să evolueze în tablao, la Madrid şi Barcelona. A colaborat cu chitarişti consacraţi, printre care Justo Fernandez (Barcelona), Felipe Maya sau Jeronimo Maya (Madrid). Împreună cu compania “Increpacion Danza”, a susţinut concerte în Anglia, Olanda, Germania, Portugalia, Italia, precum şi pe multe scene din Spania.
Maxim Belciug este unul dintre cei mai carismatici muzicieni români de astăzi şi totodată unul dintre puţinii care şi-au asumat un act artistic bazat pe dărnicie şi sinceritate. Discret ca persoană, dar expresiv până la năstruşnicie ca muzician, chitaristul abordează un repertoriu eclectic, adesea într-un stil personal. Trece cu măiestrie de la Bach la muzica latino-americană, de la Scarlatti la ritmuri de tarantela şi de la valsuri ruseşti la cadenţe de flamenco, strunindu-şi chitara să caute mereu muzica pură, vie şi plină de culoare. Astfel, apariţiile sale în concert se bucură întotdeauna de farmecul special al muzicii făcute cu suflet.
Seri de Jazz şi Blues la Ibis Nord

În cadrul “EUROPAfest”, eveniment anual ajuns la ediţia cu numărul 20, organizat la Bucureşti de “jmEvents”, hotelul “Ibis Nord” găzduieşte 6 concerte din seria “Caffe Festival”.
Sâmbătă, 18 mai, la ora 20.00, sunteţi invitaţi la un Concert de jazz susţinut de “Yavor & The Sonic Punsch” – Belgia, Bulgaria, “Quei Due” – Marea Britanie, Italia, şi “Federico Nathan Quintet” – Spania, Uruguay, Italia.
Duminică, 19 mai, puteţi audia “New Jazz Generation”, cu “ANy Jazz” – Spania, Germania, “HB Quartet” – Franţa, Bosnia şi Herţegovina, “Anthes Bergler Quintet” – Germania.
Sub acelaşi generic, în 20 mai, evoluează “3forEst Band” – România, “Time Unity 4tet” – Elveţia, Franţa, şi “Less Than Four” – Elveţia, Franţa. Iar în 21 mai, îi puteţi asculta pe Catanga Alex Pădureanu – România, “HI5” – Austria, “Kelzoo” – Germania.
O “Jam Session” cu trupe din Europa şi Statele Unite va avea loc în 24 mai.
Brandul “Caffe Festival” ocupă un loc aparte în cadrul festivalului şi constituie un mix de evenimente gândit să apropie muzicienii de public într-un spaţiu inedit al interacţiunii şi al improvizaţiei. În spaţii de concert neconvenţionale, nume actuale din muzica europeană şi din noua generaţie de jazz susţin concerte şi jam sessions nu pe scenă, ci în mijlocul publicului.