Victorie superbă a tenismeni românce, în primul tur al turneului englez de la Eastbourne. Sorana a trecut în două seturi de proaspăta învingătoare de la Roland Garros, italianca Francesca Schiavone.
În ciuda unui an mai puţin bun, Sorana Cîrstea a reuşit marţi o victorie importantă la Eastbourne, în faţa Francescăi Schiavone, numărul 6 WTA şi cap de serie numărul 2 al turneului. Sorana, acum locul 57 WTA, a trecut de Schiavone în două seturi, scor 7-5, 6-3, în primul tur al turneului, la capătul unei partide care s-a întins pe durata a 91 de minute.
A fost cea de-a doua întâlnire dintre cele două tenismene. Prima a avut loc la începutul anului, la Dubai, şi a fost câştigată de italiancă.
Sorana joacă astăzi cu rusoaica Kuznetsova, care a trecut în trei seturi de o compatrioată, Kleybanova, scor 4-6, 7-5, 6-2.