Sorin Ovidiu Vîntu, internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca

Sorin Ovidiu Vîntu este internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, acesta fiind motivul invocat, luni, de avocaţii săi la Tribunalului Bucureşti, unde se judecă procesul în care omul de afaceri este acuzat de favorizarea infractorului.

Avocaţii au arătat că Vîntu, cunoscut cu probleme cardiace, a mers la Spitalul Floreasca, luni dimineaţă, iar medicii au decis să îl interneze pentru investigaţii. Cum ei nu au adus niciun document care să justifice acestă susţinere, judecătoarea Camelia Bogdan a anunţat că va da un telefon la spital, pentru a verifica dacă Vîntu este într-adevăr internat la unitatea medicală menţionată.

Sorin Ovidiu Vîntu are interdicţia de a părăsi teritoriul României şi este obligat să se prezinte la toate termenele procesului de la Tribunalul Bucureşti.

Şedinţa de judecată a fost suspendată o jumătate de oră, interval în care un tehnician de la Tribunalul Bucureşti va face copii după două CD-uri ce conţin înregistrări ale convorbirilor telefonice ale lui Vîntu şi ale celorlalţi doi inculpaţi, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian, copii care vor fi înmânate avocaţilor.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.