Sunt destui care cred că mârlănia, țățismul, mahalaua ca atitudine, violența de limbaj și chiar violența fizică sunt instrumente ale ”dialogului sincer cu electoratul”.
În istoria parlamentară postdecembristă a României au fost mulți de teapa asta: unii instruiți, chiar foarte instuiți, cum a fost Vadim Tudor, alții bâtă, ca Vasile Moiș (îl mai țineți minte?), ăla care, cu toată facultatea lui de drept și cu toată avocatura lui, pe la începutul anilor 90 era un etalon al comportamentului de cârciumă. Sau mai nou, Daniel Ghiță, de la PSD, sportiv inteligent ca pumnul dar și băiat de cartier care nu ezită să ne aducă aminte, atunci când se chinuie să facă pe patriotul, că golănia poate să țină loc de discurs la tribună, justificând astfel versurile ”Mușchii mei nu are carte/ Și lovește parte-n parte”. Și ca ei, mulți alții, cam de pe la toate partidele trecute sau actuale.
Dintre aceștia, s-au despris net două personaje al căror comportament toxic amintește că abjecția nu are niciodată limită: Diana Șoșoacă și George Simion. Alcătuiți din aceeași plămădeală politică, înhăitați inițial în același partid, după un scandal de pomină dintre ei a luat-o fiecare pe propriul drum în căutarea puterii. Pentru că, să nu îmi spuneți că ființele-astea două vor binele României, că nu vă cred. Și ei vor puterea, la fel ca toți ceilalți, în rolul lor de marionete.
Ca instrumente principale de comunicare, cei doi utilizează ce am amintit la început: mârlănia, țățismul, atitudinea de mahala, violența de limbaj și chiar violența fizică, plus telefonul prin care transmit fidelilor ce fac și ce zic. Madam Șoșoacă excelează, adăugând la repertoriu urletele.
La rândul lui, Simion, ușor mai ponderat, nu se dovedește cu nimic mai puțin toxic, el adoptând comportamentul unui golănaș de cartier. E ăla care vine la tine cu o atitudine aparent bândă, care se preface că te ia prietenește pe după umăr cu mâna stângă, ca să-ți șoptească la ureche lucruri importante, dar având mâna dreptă pregătită să-ți ardă una la ficați, că doar acolo nu rămân vânătăi, ci doar dureri. Din fericire, pe-asta n-a făcut-o, dar nu m-ar mira să o facă, pentru că anul electoral 2024 e de abia la început.
Astfel acționând și comunicând, bașca utilizând metode discrete, bolșevice, de organizare a ”luptei de clasă”, cei doi au reușit să atragă mulți adepți, într-atât de mulți încât AUR-ul lor a intrat în parlament.
Acum, cică, partidul ăsta s-ar bucura de 20 % intenție de vot, iar despărțita Șoșoacă, care și-a făcut propriul SOS în tigaia politicii românești, ar avea și ea vreo 6 %. Procentele-astea i-au făcut să creadă că de fapt sunt mai multe, mult mai multe și, mai ales, i-a făcut să creadă că poporul îi iubește și îi urmează, cam cum credea și Ceaușescu, în faza incipientă a cultului personalității. Uite că nu e așa, iar miercuri seară, la protestul camionagiilor și al fermierilor, au luat contact cu realitatea, fiind huiduiți și alungați. Încep, așadar, să primească ce merită.
Oricum, și protestul ăsta are un cântec. Desigur, oamenii au absolută dreptate să facă scandal și să ceară guvernului măsuri de sprijin care să le faciliteze activitatea. Dar, prin neasumarea lui inițială și fără un anunț prealabil făcut de către vreo asociație, de vreun sindicat sau de vreun partid, protestul a fost dubios din start, până când deputatul Daniel Zamfir, de la PSD, a dezvăluit că, de fapt, de organizare s-a ocupat asociația FORT, condusă de un parlamentar AUR, Augustin Hagiu. Așa o fi. Dar, de ce nu a existat niciun anunț? E simplu de răspuns: Pentru că așa acționează acest partid, cu discreție, prin neasumare publică, pe mutește, ca să pară că totul vine de la popor, nu de la politicieni, nu de la ei, metodă bolșevică 100 %, de ilegaliști din alte vremuri. Treaba lor, nu asta contează.
Contează că, alături de posibilii membri AUR care au pornit acțiunea, la protest au venit și mulți, foarte mulți șoferi de TIR sau fermieri care nu au nicio treabă cu partidul acesta și, cu atât mai puțin, cu SOS-ul madamei, ei nedorind altceva decât să li se rezolve revendicările.
Intuind că e rost de ceva populism, Diana Șoșoacă și George Simion s-au dus să discute cu protestatarii, să ia pulsul, să afle, domnule, de la talpa țării care e realitatea, ca și cum n-ar fi știut. Ei, aș! Știu, dar până acum nu dibuiseră niciun câștig electoral pe segmentul ăsta.
În replică, șoferii și fermierii, care nu sunt nici golanii din galeriile echipelor de fotbal, nici smardoii cartierelor, nici foștii ofițeri de Securitate care plâng după vremurile apuse, nici apropiații sau lucrătorii Ambasadei Rusiei și nici amețiții care cred că dacii au inventat limba latină, roata, focul și universul, așa, în general, ci oameni care muncesc din greu, i-au huiduit și i-au alungat de la mitingul lor neorganizat, de la marginea Bucureștiului, arătându-le că nu dau nici doi bani pe lătrăturile Șoșoacei și nici pe șuierăturile șerpești ale lui Simion.
Acum, iată: În afară de percepția propriilor adepți, așa sunt văzuți cei doi și partidele lor de restul românilor, niște elemente toxice, românii dându-le ce merită: huiduieli. Și e bine așa. E util și salubru. Prea marea încredere pe care o dovedesc Diana Șoșoacă și George Simion în rolul lor de salvatori ai neamului e și ea utilă și salubră, pentru că încrederea asta deșartă îi va elimina din prim-planul vieții politice.
Simionel si Shosho au primit din prima zi ce merita. Pe voi v-a prostit analistul Coti care avea nevoie de un partid pentru prietenul sau bosho. Intre timp s-a lamurit si el cum mizeaza tot timpul pe un cal mort sau aproape mort. Nene, viitorul nu este al boshorogilor, nici al babelor nevorbite, nici al femeilor in prag de menopauza, el este al tinerilor. Mizeaza pe tineri, vorba radioamatorilor: „mai bine in Eter decat in Formol” !