Șova, demisionatul: „Au întârziat din cauza lenei”

Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Șova, a adăugat încă o nemulțumire la final de mandat după ce a controlat stadiul lucrărilor pe şantierul A3, la intrarea în Bucureşti (intersecția cu Şoseaua Petricani), un ciot de 3,3 kilometri. „Am venit să evaluez, dacă va fi respectat termenul de 1 Decembrie. Sunt extrem de nemulțumit de modul în care antreprenorul îşi îndeplineşte obligațiile. Voi lua cele mai severe măsuri împotriva acestui constructor. Lucrările au întârziat din cauza lenei şi a slabei mobilizări, pentru că, de 5 luni, nu mai are nicio barieră administrativă. (…) Vreau ca înainte de sărbătoarea națională să deschidem traficul pe acest segment”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Şova. Aceste constatări vin imediat după alte două decizii de ultimă oră și anume trimiterea corpului de control al ministrului la Metrorex, unde se bănuie mai multe probleme la construcția metroului din Drumul Taberei, și la CFR Marfă pentru a se vedea de ce s-a pierdut un contract consistent.

Lucrările la bucata de autostradă care intră în București ar fi trebuit să fie gata încă din 2015, dar contractul încheiat cu italienii de la Impresa Pizzarotti a fost reziliat de CNAIR. Noul contract a fost semnat în februarie 2016 cu asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading ’98. CNAIR plăteşte aproximativ 130 milioane de lei fără TVA pentru acest proiect. În septembrie, Şova a anunțat că lucrările ar putea fi finalizate până în noiembrie. Porţiunea dintre Şoseaua Petricani şi Centura Capitalei are aproape 6 kilometri, iar ultimii 3 km, spre zona Pipera, vor avea iluminat public şi parcări.

Ministrul remaniat, Lucian Șova, a ieșit în ultimele zile cu două informații bombă. Prima se referă la Metrorex. Corpul de Control al Ministrului Transporturilor a efectuat verificări la companie, care au vizat respectarea prevederilor legale și contractuale în derularea contractului de proiectare și execuție a Magistralei 5 de metrou- Drumul Taberei- Pantelimon. Tronson 1. Drumul Taberei-Universitate. Secțiunea Râul Doamnei- Hașdeu (Opera)-Structura de rezistență(“Proiectul”).În urma controlului au fost constatate deficiențe în implementarea proiectului care au condus la întârzieri în derularea contractului dar și la suplimentarea costurilor pentru Metrorex. În urma controlului efectuat rezultă indicii cu privire la existența unor nereguli și/sau posibile fraude în implementarea Proiectului așa cum sunt ele definite în Ordonanța de urgență nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor  europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Raportul arată că valoarea contractului a fost subestimată la lansarea
procedurii de achiziție iar în derulare au intervenit majorări substanțiale ale valorii acestuia, informații ce reprezintă indicii de
fraudă. În urma analizării modului în care a fost pregătită și derulată licitația publică și a modului de stabilire a termenilor contractuali și implementarea contractului s-a constatat generarea de costuri suplimentare de către autoritatea contractantă în favoarea executantului în valoare de peste 188 milioane lei.

De asemenea, Corpul de Control al ministrului a constatat, în urma unor verificări la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A, că instituția ar fi pierdut un posibil profit în valoare de peste 19 milioane de lei, în urma unei licitații pentru transport de cărbune. Societatea a participat la licitația organizată de Complexul Energetic Oltenia având ca obiect transportul de cărbune. Comisia de licitație a prezentat o singură ofertă, potrivit documentelor puse la
dispoziția organelor de control, deși putea să reoferteze, de mai multe ori, în interesul companiei. Prin nereofertare, Corpul de control al ministrului Lucian Șova consideră că în acest caz s-au creat premisele necesare adjudecării în favoarea contracandidatului companiei de stat. Corpul de Control al ministrului Transporturilor, Lucian Șova, a transmis organelor competente să evalueze dacă această acțiune reprezintă un prejudiciu pentru CFR Marfă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4533 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.