Două treimi din stocurile obligatorii de gaze pentru următorul sezon rece sunt deja constituite, la doar 2 luni și jumătate de la începerea ciclului de înmagazinare. Potrivit datelor de la Energie, 1,36 TWh sunt stocați, adică circa 1,5 miliarde de metri cubi, obligația impusă de ANRE fiind de 2,2 miliarde. Dacă trend-ul se va păstra, și ultimele luni au arătat o constanță remarcabilă (aproximativ 200.000 de MWh zilnic), atunci, la sfârșitul ciclului de înmagazinare, vom avea 3 miliarde de metri cubi de gaz în depozite, aproape de maximul posibil de 3,2 miliarde.
Aceste niveluri record ale stocurilor sunt constituite din două motive: în primul rând, nu este consum. Parcă niciodată nu a fost un consum mai mic, raportat la producție, ca acum. La o extracție, din datele Transgaz, de 260.000 de MWh doar vreo 50.000 de MWh se duc în consum, casnic și firme, consum care mai este alimentat și de importuri. Restul gazului de întoarce în pâmânt, ca stocuri.
În al doilea rând, neoficial, de la Guvern s-au plasat „directive” ca toți operatorii cu obligații de înmagazinare să umple depozitele până aproape de capacitatea maximă, pentru că există spectrul ca, de la 1 ianuarie, Gazprom să sisteze tranzitul de gaze prin Ucraina (rușii au admis că acesta este un scenariu de lucru), ceea ce înseamnă că și pentru România se va termina cu importurile din această sursă. În plină iarnă, acest lucru lucru ar putea fi un dezastru dacă nu sunt depozitele pline. Chiar și așa, alimentarea tuturor consumatorilor ar putea fi dificilă, în condiții de temperaturi foarte scăzute. Capacitatea maxima de extracţie din depozitele de înmagazinare din România este de 315 GWh/zi, potrivit statisticilor europene. Circa 30 de milioane de metri cubi, echivalent, în condiţiile în care în zilele geroase s-a ajuns la un consum de 71 de milioane de metri cubi, iar producţia internă (date din trecut, acum cea a Petrom e în declin accentuat) este de cel mult 28 de milioane. Aşadar, producţia internă şi înmagazinarea nu ajung încă să asigure consumul în condiţiile unor tempreraturi foarte scăzut. Recent, preşedintele ANRE a spus că această capacitate de înmagazinare ar trebui dublată, de la 3 la 6 miliarde de metri cubi.
Consum și mic, și alimentat din import
OUG 114 a bulversat piaţa de gaze, obligând cei doi mari producători, Petrom şi Romgaz, să vândă la preţ plafonat, de 68 de lei/MWh, gazele pentru consumul populaţiei şi al producătorilor de energie termică, la fel şi gazul pe care sunt obligate să îl înmagazineze. Ca atare, cantitatea de gaze pusă pe piaţă începând din luna mai a fost mai mică, iar preţurile pe piaţa liberă au crescut pentru gazul românesc. Ultimele date ale Bursei de Mărfuri arată un preţ mediu al tranzacţiilor cu gaz românesc, în luna mai, de 100 de lei/ MWh. Paradoxal pentru acest moment al anului, preţul a crescut în loc să scadă (90 de lei în martie, 95 în aprilie).
Însă, pieţele externe se comportă firesc: vine căldura, se ieftineşte gazul, aşa că preţul mediu de la CEGH (Central European Gas Hub) au scăzut până la niveluri mai mici decât cele pentru gazul românesc: 81 de lei/MWh, preţ din luna aprilie. Şi chiar la momentul redactării acestui text, preţul spot CEGH este de 12 euro/ MWh, adică cu 10 lei sub cel plafonat al gazelor vândute de Petrom şi Romgaz la preţ plafonat.
Or, în aceste condiţii, este clar că mulţi furnizori preferă importurile pentru clienţii lor sau pentru a-şi asigura obligaţiile de înmagazinare. În aprilie, importurile au ajuns la peste 20% din consumul lunii, de 100 de ori mai mult decât în anul precedent.
În condiţiile acestor reglementări şi, mai ales, a consumului debalansat, exploatarea viitoarelor resurse de gaze devine problematică, mai ales în contextul în care scopul declarat al autorităţilor române este ca cea mai mare parte a gazelor din Marea Neagră să se consume în ţară. Or, cele două zăcăminte din Marea Neagră (BSOG şi Exxon/Petrom) ar aduce un plus la producţia naţională de circa 60-70% anual iar în legea offshore scrie că cel puţin 50% din acest gaz să fie vândut în România. Însă cum, aşa cum se vede acum, nu are cine să îl consume, nu există decât varianta exporturilor, care, la ce se întrevede, nu pot fi diminuate.
Prost ca românu nu-i nimeni,, păi a dat gazul din Marea NEagră americanului și austriacului, care acum refuză total romania, și tzâtzâie de taie sau nu rusul gazul,. Păi ce fel de guvernare, ce fel de patriot, ce fel de interese naționale reprezinți măă ??