Spania iese din recesiune

Produsul intern brut (PIB) al Spaniei a crescut în trimestrul al doilea cu 0,2 procente faţă de primele trei luni ale anului. Şi la nivel anual, contracţia economică s-a redus la 0,1 la sută. Datele arată că Spania a trecut de punctul maxim al crizei şi se pregăteşte de relansarea economică.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, produsul intern al Spaniei a crescut cu 0,2 la sută în trimestrul al doilea, după un avans de 0,1 la sută în primul trimestru. Şi la nivel anual, cifrele sunt mai bune decât estimările. Contracţia economică a fost de 0,1 procente, fapt care, în opinia analiştilor, indică o revigorare a activităţii economice după scăderea de 3,7 la sută de anul trecut.

Ministrul Economiei, Elena Salgado, a declarat că se aşteaptă ca PIB-ul Spaniei să continuă să crească de la un trimestru la altul, însă nu a exclus posibilitatea unei stagnări mai ales în trimestrul 3.

Fapt confirmat şi de analiştii de la Citigroup, care pun acest fenomen pe seama împactului măsurilor de austeritate angajate de guvern, menite a reduce deficitul bugetar. Guvernul spaniol a estimat, de altfel, că va încheia anul 2010 cu o contracţie economică de 0,3 procente, urmată de o creştere de 1,3% în 2011.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.