Spaţii Vii animă Bucureştiul!

Pe 28 septembrie, între orele 19:30 şi 21:00, va avea loc a treia intervenţie performativă Spaţii Vii, intitulată #atlas, care va activa un loc fermecător, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.

Spaţii Vii #atlas îmbină coregrafia, proiecţiile video, muzica şi instalaţia, plecând de la conceptul harţii ca obiect şi reprezentare a memoriei, dar şi a viitorului. Intervenţia performativă va folosi diagrama lui Voronoi, o metodă matematică de a diviza un plan în diverse zone prin unirea mai multor puncte, pentru a structura geometria acţiunii şi a crea un alt fel de hartă, în care prezenţa şi mişcarea umană sunt cruciale.

Muzeul are o arhitectură sofisticată, cu elemente de inspiraţie gotică şi mediteraneană, şi găzduieşte o colecţie de peste 780 de lucrări realizate începând cu secolul XVI. Spaţii Vii #atlas va anima spaţiile muzeului, făcând legături vizuale între puncte diferite din clădire, dar şi între corpuri şi istorii subiective.

Acţiunea transformă spaţiul muzeului într-un loc. Adică, o matrice spaţială a cărei marcă identitară e definită prin acţiune, prin măsurare, prin imagine, prin «luare în posesie». Căci harta, sau mai exact, cartografia este o astfel de luare în posesie. Însă aici nu avem de-a face cu crearea unei imagini a teritoriului, ci cu o teritorializare, mai exact, cu crearea propriei hărţi, a propriului traseu sau reţea, la nivelul întregului spaţiu.”Horea Avram

Intrarea este liberă, dar limitată la capacitatea spaţiului.

Intervenţia performativă Spaţii Vii #atlas este prima fază a interacţiunii publicului cu muzeul. Cu ajutorul partenerului principal al proiectului, Mo’Real Universe” din Timişoara, un start-up care îşi propune să diversifice felul în care e folosită tehnologia AR în România, turiştii şi locuitorii oraşului vor putea vedea spaţiul activat dintr-o nouă perspectivă. Începând cu noiembrie 2017, rezultatul video şi sonor al intervenţiilor performative, capturat şi adaptat, va re-anima Muzeul Hărţilor şi Cărţii Vechi, precum şi celelalte trei spaţii cu ajutorul tehnologiei de Realitate Augmentată (AR).

Echipa internaţională a proiectului reuneşte artişti vizuali, performeri, dansatori, muzicieni şi designeri care interacţionează în timp real, folosind maniere diferite de expresie.

Artişti participanţi:

Maria-Beatrice Tudor, Maria Mora, Mariana Gavriciuc – performeri

Simona Deaconescu – coordonator performance

Mirian Kolev – muzician/soundscape

Dilmana Yordanova şi Mihaela Kavdanska – iniţiatoare ale proiectului şi artiste vizuale preocupate de relaţionarea în timp real dintre diverse forme artistice ce implică tehnologia

Horea Avram – PhD, istoric de artă, curator, cadru universitar, consultant AR.

Spaţii vii este un proiect de lungă durată iniţiat de Dilmana Yordanova şi Mihaela Kavdanska, un media art duo activ de la începutul anilor 2000. Spaţii vii. Bucureşti supraREAL este un proiect produs de Asociaţia AVmotional.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.