Purtătoarea de cuvânt a Guvernului Bolojan, Ioana Dogioiu, a explicat că penalizarea cu 85% din pensie a celor care cumulează pensia cu salariul se aplică doar pensiilor care nu se bazează pe contributivitate.
„În privinţa cumulului pensie-salariu, din start aş vrea să subliniez că vorbim de penalizare cu 85% din pensie, a acestui cumul, doar în ipoteza pensiilor necontributive. Pensiile contributive nu sunt afectate cu nimic de această prevedere.”
Practic, medicii sau profesorii nu vor fi afectați. Dogioiu a precizat că proiectul privind cumulul pensiei cu salariul va fi gata rapid și va fi trimis pentru avizare la CSM.
„Săptămâna viitoare proiectul, sigur, tot în ipoteza avizului CSM, fie să intre într-o procedură parlamentară rapidă, fie să fie cuplat cu angajarea răspunderii pentru pensiile magistraților. Desigur, sub rezerva avizului CSM pentru acel proiect de lege”, a precizat purtătoarea de cuvânt, potrivit Agerpres.
Tot săptămâna viitoare, Guvernul Bolojan ar urma să-și angajeze răspunderea și pe legea privind pensiile speciale ale magistraților. Totul depinde însă de cât de repede va veni avizul CSM.
CCR a declarat neconstituțional primul proiect tocmai pentru că Guvernul Bolojan nu a așteptat 30 de zile avizul.
De un pareczamplu polonezii , cehii , slovacii etc. Pe MAIDAN , bucurOIștenii se uită la ei cum proliferează , după care bagă „capul la cutie – Legea oii = cap -coadă . Că una e să vi pe postul rezervat pt. ”Dăruiește șpaga de suprasolicitare „ și alta e să te caute și în Pâslari de mătreață . Iar MILUIȚĂ se vaită la Gingi 24 TV , că nu poate să elibereze Biobaza , ca să aducă material reproducător din Delta Văcăroilor Șobolănești . Dar va rezolva problema cu Cruella guadelupeză cu Salbritatea ei recunoscută .
Sa fie doar medicii si profesorii, dar vor gasi portita si multi alti lacomi.
Cumulul pensiei cu salariul era/este intalnit la muuuulte alte categorii.
Vom trai si vom vedea!
Din ce s-a promis si ce se face…..livreaza firimituri prostilor. Nu poti primi o pensie intreaga si salariu din bani publici. Este ilegal sa-l platesti pe unul de doua ori din bani publici, nu livreaza munca dubla.
Cand spune ca pensia sa fie 70% din ultimul salariu, sa precizeze „salariu de baza” sau de incadrare. Altfel, ultimul salariu poate cumula si concediul neefectuat si alte sporuri.
sa nu schimbam nimic. Adica, sa mai punem alte taxe boborului necuvantator.
Curat neconstituțional! E discriminare, se vede din Su-57E!