Specialişti în Patrimoniul European şi experţi financiari se angajează în acţiunea Cazino Constanţa

Institutul Național al Patrimoniului, Primăria Constanța și Asociația ARCHÉ au organizat ieri conferința Conservarea şi reactivarea patrimoniului construit, eveniment corelat cu includerea Cazinoului din Constanţa în programul Europa Nostra „7 Most Endangered”(7ME).

Reunind experți internaționali în domeniul conservării patrimoniului construit și finanțărilor europene, evenimentul aduce în atenția publicului exemple de bune practici în care patrimoniul a redevenit o resursă identitară și economică pentru comunitate, precum Muzeul și atelierul lui Victor Horta din Bruxelles, Sinagoga din Subotica, precum și alte exemple din Olanda și România.

Conferința a abordat, în prima parte, tema Protejării patrimoniului construit Art Nouveau. Astfel, despre restaurarea Casei și atelierului lui Victor Horta, punând accent pe impactul cercetărilor preliminare asupra planului general de conservare, a vorbit doamna Barbara Van der Wee, arhitect specializat în conservarea, restaurarea și revitalizarea patrimoniului, profesor și director de programe al Centrului internațional pentru conservarea clădirilor și orașelor istorice „Raymond Lemaire” din cadrul KULeuven din Belgia.

De asemenea, reprezentantul Europa Nostra Serbia, arhitecta Viktorija Aladžić, a prezentat procesul de revitalizare a Sinagogii din Subotica din ultimii 40 de ani, culminând cu includerea clădirii în programul „7 Most Endangered”. Viktorija Aladžić este profesor asistent la Facultatea de Inginerie Civilă din Belgrad și director al Departamentului de Urbanism și Arhitectură.

Peter Bond, inginer britanic și expert Europa Nostra, a dezbătut problemele și dificultățile întâlnite de-a lungul timpului în programul „7 Most Endangered”. Acestea au fost ilustrate prin două studii de caz – Mănăstirea Setubal și Bisericile de lemn din Transilvania și Oltenia. Prezentările au fost urmate de o scurtă discuție, moderată de Irina Iamandescu, președinte ICOMOS România și director adjunct al Institutului Național al Patrimoniului.

În partea a doua a conferinței a fost abordată tema Patrimoniului și dezvoltării durabile. Joep de Roo, fondatorul și directorul Eurodite, compania cu sedii în București și Haga activând în domeniul dezvoltării resurselor europene, a susținut o prelegere despre viața siturilor urbane de patrimoniu, exemplificată cu cazuri olandeze de transformare și valorizare.

Ionuț Țața, fondator și CEO al companiei de consultanță și tehnologie Iceberg și președinte al Clusterului pentru Inovare și Tehnologie a vorbit despre bune practici și modele alternative pentru finanțarea și valorificarea patrimoniului cultural. Prezentările au fost urmate de o scurtă discuție, moderată de Eugen Pănescu, membru al Consiliului European al Arhitecților.

Conferința s-a bucurat, de asemenea, de participarea lui Mircea Diaconu, membru al Parlamentului European și unul dintre promotorii principali ai proiectului Anului European al Patrimoniului, sub egida căruia se află și prezentul eveniment.

Peter Bond și Barbara Van der Wee, alături de Ștefan Bâlici, sunt experții misiunii Europa Nostra dedicată Cazinoului din Constanța, monument inclus pe lista celor mai periclitate 7 situri din Europa (7 Most Endangered) la nominalizarea Asociației ARCHÉ. Programul 7 Most Endangered, derulat de Europa Nostra, alături de Institutul Băncii Europene de Investiții, identifică situri istorice valoroase, dar vulnerabile, și contribuie la crearea strategiilor necesare salvării lor. Misiunea Europa Nostra, ce are loc în perioada 8-11 Iunie la București și Constanța are ca scop creionarea unui plan sustenabil de acțiune pentru conservarea și reactivarea Cazinoului din Constanța, în urma întâlnirilor de lucru cu autoritățile responsabile și comunitatea locală.

Conferința s-a încheiat cu un prânz de networking, participanții având ocazia de a participa după aceea la tururile ghidate ale Cazinoului din Constanța și de a viziona expoziția internațională „Waves of Art Nouveau”, eveniment sincron în cele 8 ţări ale proiectului european „Sustainable protection and promotion of Art Nouveau in the Danube Region”, care îşi propune să întărească protecţia, conservarea şi promovarea patrimoniului construit Art Nouveau în zonele urbane ale regiunii Dunării, proiect în care INP este partener de specialitate.

Conferinţa face parte din evenimentele organizate în weekend-ul 9 – 10 iunie de către Institutul Național al Patrimoniului cu prilejul Zilei Mondiale Art Nouveau în Constanţa, Târgu Mureş şi Timişoara, cu scopul de a crește gradul de cunoaștere și apreciere a patrimoniului Art Nouveau din Romania în rândul publicului larg.

Conferința Conservarea şi reactivarea patrimoniului construit este realizată cu sprijinul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

De profesie arhitect, Barbara Van der Wee este specializată în conservarea patrimoniului și are o vastă experiență practică în restaurarea clădirilor istorice, activând în cadrul propriului birou de arhitectură, Barbara Van der Wee Architects, încă din 1987. A realizat numeroase proiecte de restaurare, revitalizare și punere în valoare a clădirilor istorice, fiind specializată în pricipal în patrimoniul protejat național sau cu statut UNESCO al secolelor XIX și XX.

Este membru onorific al Comisiunii Regale a Monumentelor și Siturilor din Regiunea Flamandă, membru al ICOMOS Flandra – Bruxelles, membru al Academiei Regale pentru Artă și Știință, cât și al altor institute în domeniul patrimoniului arhitectural.

Dr. Viktorija Aladžić s-a născut în Subotica, Serbia, în 1959. A absolvit Facultatea de Arhitectură a Universității din Belgrad în 1985 și s-a dedicat cercetării istoriei arhitecturii și urbanismului orașului său natal.

Este co-autor a două monografii, publicate în 2004 și 2006, Gradotvorci I și Gradotvorci II (Ctitori ai orașului I și II), ce prezintă istoria a 150 de clădiri din Subotica de la cumpăna secolelor 19 și 20, cu informații despre istoria parcelărilor, constructorii, proprietarii, planurile clădirilor, transformări și starea actuală.

În prezent, Viktorija Aladžić este profesor asistent la Facultatea de Inginerie Civilă și director al Departamentului de Urbanism și Arhitectură. Activitățile sale se concentrează pe protecția patrimoniului construit, atât prin implicare în proiecte – cum sunt includerea Sinagogii din Subotica în programul 7 Most Endangered Europa Nostra, cât și în atelierele de restaurare, precum și prin publicații științifice dedicate patrimoniului construit, istoriei urbanismului și arhitecturii.

Inginer britanic, Peter Bond a lucrat cu Consulting Engineers timp de mai mulți ani, înainte de a se alătura Băncii Europene de Investiții (BEI) în calitate de Consilier Tehnic. Are o diplomă în inginerie civilă (BSc (Hons)) și o diplomă de master (MSc) în structuri și tehnologii de beton. De mai mulți ani lucrează cu programul Europa Nostra „7 Most Endangered”, contribuind în special la aspectele ce privesc dezvoltarea proiectelor și cele tehnice ale structurilor.

Este membru al Instituției Inginerilor Constructori (FICE), membru al Instituției Inginerilor Structurali (MIStE), fost membru al Instituției Autorizate de Gestionare a Apelor și a Mediului (MCIWEM) și membru al Societății Regale de Arte și Manufacuturi (FRSA).

Joep de Roo deține o diplomă de master în Relații și Organizații Internaționale de la Universitatea din Groningen. Este specializat în politici și practici pentru dezvoltarea regională, activare sectorială și cooperare europeană.

Ca partener al companiei Linkeroever din Amsterdam, este implicat în redezvoltarea regională, în principal bazată pe „programe”. Este condus de ambiția de a face regiunile europene mai capabile să valorifice resursele locale și patrimoniul. Joep transformă ideile în proiecte. El combină imaginea strategică de ansamblu cu abordări orientate spre practică, având impact la nivel politic și în implementare. Acționează deseori ca inițiator, leader de echipă, moderator sau consultant.

Ionuț Țața construiește o platformă pentru dezvoltarea industriilor creative și IT&C din Regiunea Centru. A coordonat peste 100 de proiecte de invesție și dezvoltare, printre care se numără și câteva din domeniul reabilitării și valorificării patrimoniului cultural. Cel mai cunoscut din această categorie este, probabil, proiectul de reabilitare a Castelului Kalnoky din Micloșoara, în care a fost amenajat Muzeul Vieții Transilvane, prin intermediul unei finanțări din granturi EEA.

În paralel, a co-fondat mai multe startup-uri: Hub Onezero – este hub-ul căruia i s-a acordat premiul Best coworking space din România 2015, la Central European Startup Awards, Arkhive – un startup de arhivare și digitizarea a documentelor, QUIB – un makerspace și centru de prototipare, Cumpără Responsabil – o întreprindere socială pentru reintegrarea persoanelor cu dizabilități în societate, Hof – cafenea și hub cultural urban din Brașov. Este, de asemenea, implicat în problemele societale ale țării, fiind președintele Asociației Pro Democrația.

Irina Iamandescu este architect, lector al UAUIM – Departamentul de Istoria Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului “Sanda Voiculescu”, director adjunct pentru patrimoniu imobil al Institutului Național al Patrimoniului și președinte al ICOMOS Romania.

A fost implicată în ultimii 15 ani în numeroase proiecte privind conștientizarea valorii patrimoniului și recuperarea acestuia în București, Cluj, Sibiu, Anina, Petrila s.a. precum și în proiecte privind protejarea patrimoniului mondial – UNESCO.

Domeniul său de interes ştiinţific este protejarea patrimoniului construit, cu o orientare predilectă către cercetarea şi recuperarea patrimoniului industrial, temă pe care și-a susținut teza de doctorat în 2015.

Arh. Eugen Pănescu este membru fondator al biroului de arhitectură Planwerk, care în ultimii 16 ani a contribuit la renașterea spațiului public și la transformarea practicii urbanismului în România.

Ca membru al comitetului executiv al Consiliului Arhitecților din Europa și coordonator al ariei tematice Baukultur, este implicat urmărirea Agendei Urbane Europene și a parteneriatelor pentru cultură cu Europa Nostra și European Heritage Alliance, în special pentru reutilizarea înțeleaptă a patrimoniului construit.

Implicând administrarea publică și acțiunea civică, Eugen Pănescu promovează tratarea holistică a patrimoniului, prin abordare echitabilă, economic și social.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Imi pare prea stufos articolul , prea detaliat ,chiar daca este extrem de exact ! Cred ca ne-am facut din nou de marmelada ! Mazare , fostul primar al Constantei , dar si altii si-au batut joc cum au vrut de acest simbol sacru al Constantei ! Li s-a permis ! Trebuia sa vina altii sa puna umarul la reabilitarea acestei minunate capodopere arhitecturale ? Chiar asa ? Nu mai avem nimic in tara asta? Nici macar un arhitect , care sa execute un proiect de reabilitare a unei cladiri , fie ea si Cazinoul din Constanta ? Rusinos si jenant ! Ei si ? Cui ii pasa ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.