Realizată din lemn şi plasată pe un câmp de lângă Sevniţa, localitatea slovenă natală a celei ce se numea pe atunci Melanija, acum fiind arhicunoscută drept Melania Trump, statuia Primei Doamne a SUA stârneşte tot felul de reacţii, îndeosebi critice. Dincolo de toate opiniile, trebuie spus că micul orăşel cu circa 6.000 locuitori nu duce lipsă de creativitate când vine vorba de fosta localnică.
Cum spuneam, un sculptor a realizat din lemn, dar într-o manieră destul de grosieră, un portret al fostului top-model Melanija, despre care unii dintre cei care l-au văzut deja spun că seamănă cu greu cu Prima Doamnă de azi a SUA. Statuia aflată pe un câmp de pe malul râului Sava ce curge în apropierea localităţii din estul Sloveniei, dezvelită vineri, o prezintă ţepănă ca un par, purtând o rochie bleu, cizmuliţe de aceeaşi culoare cu rochia şi salutând cu mâna stângă, imagine preluată din fotografia cupulului prezidenţial american din momentul învestirii lui Donald Trump – 20 ianuarie 2017.
Cum era de aşteptat, transmite France Presse, preluată de revista pariziană „L`Express.fr” mulţi dintre cei care au văzut-o chiar din prima zi de după dezvelire susţin că au avut nevoie de multă imaginaţie că s-o recunoască pe fosta lor conlocuitoare din Seveniţa.
„Oribilă!“, „macabră“ sunt câteva dintre „epitetele“ celor care au fost prezenţi la dezvelirea statuii realizate din trunchiul unui arbore şi amplasată pe acelaşi loc. A fost comandată sculptorului local Ales Zupevo, zis “Maxi”, născut în acelaşi an şi în acelaşi loc cu actuala Primă Doamnă a SUA, de un artist american, Brad Downey, 39 de ani. “Sculptorul a muncit mult la ea, trei zile. El a făcut totul cu sprijinul unui fierestrău şi a fost foarte greu. Ea nu este atât de frumoasă, cum e modelul”, a declarat un localnic citat de euronews.
“Ştiţi ce-o face să semene cu Melanije? Priveşte la fel cum ea a ajuns la vârf, ca şi Malania care a ajuns în fruntea Americii. Ea, o fetiţă din Seveniţa. Jos pălăria în faţa ei”, opinează o locuitoare.
În schimb, internauţii nu au menajat deloc sculptura în lemn. „Am râs zgomotos văzând aşa ceva“, spune cineva pe Twitter. „Nu sunt sigură că localnicii o plac (statuia-n.n.) cu adevărat“, a adăugat altcineva.
Alţii au comparat imensa statuie din mjlocul câmpului cu o „sperietoare de păsări. ”Aş putea crede că învie şi vine să mă omoare în somn”, a comentat tot pe Twitter cineva, în vreme ce alţii au calificat-o “oribilă”.
În schimb, cel ce a comandat-o, Brad Downey, declară că este “un rezultat absolut magnific”.
Dincolo de toate opiniile şi reacţile pro şi contra statuii Melaniei, este de reţinut că meleagurile ei natale au devenit locuri de pelerinaj, iar comercianţii locali au reacţionat pe măsură, imediat ce Donald Trump a devenit al 45-lea preşedinte al SUA, ei creând „prăjitura Melania“ cu ciocolată albă, pantofii „Casa Albă“ sau burgerii prezidenţiali.
Se organizează vizite tematice pe urmele celei născute Melanija Knavs în 1970, participanţii la “First Lady Tour”, care costă 32 de euro, se pot fotografia în faţa şcolii în care a învăţat sau în alte locuri legate de copilăria şi adolescenţa ei.
Pe scurt, „efectul Melania“ este incontestabil, iar mulţi dintre locuitorii din Seveniţa nu se sfiesc să declare “că Melania este o erionă slovenă care a cucerit cele mai înalte piscuri din SUA”, în vreme ce alţii sunt profund dezamăgiţi de faptul că, de când a devenit Prima Doamnă a SUA, nu a spus un cuvânt despre locurile ei natale!.
Este frumoasa! Este in pur spirit modern. Daca nu va place statuia nu va place arta moderna, si nu sinteti „sic” nu sinteti progresisti. Cum iubiti arta moderna (in toata cretinia ei) TREBUIE sa iubiti si statuia. Tot acolo sinteti una de plus ce mai conteaza, hai nu va dezmintiti!
Pacat de natura si de peisajul ala,ca il strica niste nemernici!parca e sculptata de bovinul ala de la noi care se caraie cu madam Firea pe statui..