Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova (SIS), Alexandru Musteaţa, a anunţat luni, la Chişinău, destructurarea unei reţele de spionaj care acţiona în detrimentul Republicii Moldova.
Serviciul de Informaţii şi Securitate, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), au trimis în instanţa de judecată un dosar penal pentru trădare de patrie şi spionaj vizând doi agenţi ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB).
Potrivit şefului SIS, începând cu anul 2020, doi cetăţeni ruşi, Iurii G. şi Vadim I., au fost implicaţi în organizarea unor activităţi duşmănoase împotriva securităţii R.Moldova şi a cetăţenilor săi. Ce doi, sub comanda FSB, identificau şi recrutau cetăţeni ai Republicii Moldova, astfel construind o reţea de agentură.
Păi bre la spioni naționalitatea nu contează, ci pentru cine lucrează,. poate era rus dar lucra pentru america, sau romania. De unde știi tu, cel care acuzi și jignești inteligența cititorului,.?
Rusii nu stiu sa faca altceva, decat sa spioneze si sa-i bata pe americani. Ah, am uitat: si sa-i umple de noviciok pe tradatorii care au plecat la ingleji. Legebetizda moldoveanca cu studii la CIA, n-are bani de gaz si de curent, dar e mare jucatoare pe piata Inteligence.
Eu cred ca spionii erau rusi get beget veniti sa fure petrolul si gazul R. Moldova, sa filmeze batalioanele de tancuri si excadrilele aviatiei de vanatoare moldovenesti….Bine ca i – a prins, le – a trecut glontul pe la ureche fratilor si cumnatilor de peste Prut.
Nu am inteles, care patrie au tradat-o daca erau agenti FSB?!!!
„le – a trecut glontul pe la ureche fratilor si cumnatilor de peste Prut.”
Ce sa caute rusii in saracia aia, nici iesire la mare si nici macar la Dunare n-au. Vinul si pestele e dincolo, in Sud.
Moldova a devenit o sursă inepuizabilă de aberații care ne descrețesc frunțile; sper ca Rusia să-și atingă cât mai curând obiectivele în cadrul operațiunii din Ucraina ca să vedem cum dispar toți caraghioșii care ocupă funcții înalte în guvernele vecine.
„au fost implicaţi în organizarea unor activităţi duşmănoase împotriva securităţii R.Moldova şi a cetăţenilor săi” suna ca pe vremea fostului PCR, adica nimic concret, cel mai pur limbaj de lemn.
„activitati dusmanoase”, haha, ma rog, activitatea „moldovenilor” imi aduce aminte de dosarele marilor spioni prinsi de rromania, a da, mai niciunul, doar aia acuzati pe timpul lui Petrov, de „spionaj” cand au devenit incomozi si dadeau din casa ce mare coruptie era la varful „institutiilor”
Ce au facut aia, au cumparat toate biletele de la partida de fotbal: Serif Tiraspol – Faru CT ? Stati linistit, sefu, face gelu rost de bilete !
Au inceput si moldorusii sa latre la luna plina.Cum dracu poti stabili pe terenul ala care e rus si care basarabean rusnac.Limba lor materna este rusa si nu romana.Asa a primit ordin ala asa face,prinde spioni rusi.Cu plasa de prins muste.Ati mai auzit ca Moldorusia revendica inca sudul Basarabiei si Odessa.Daca se scoala acum din mormant Goebbels ramane cracanat sa vada ce propaganda fascista se face in Uniunea Sovietica Europa.Modorusia este deja trecuta cu tot cu parasuta americanilor in Ucraina.Poate acolo ii este locul.De ce dracu acceptam sa treaca si Romania sub comanda Ucrainiana nu putem sa ne explicam.Poate Covidul a lasat urmari grave asupra creierului.
Foarte bine. Un fsbist bun e un fsbist băgat în pușcărie.