Spitalul al-Ahli Arab din Gaza, luat cu asalt de israelieni

Spitalul al-Ahli Arab, unul din ultimele care mai erau în funcţiune în nordul Fâşiei Gaza, şi-a încetat activitatea marţi după ce a fost luat cu asalt de armata israeliană, a indicat directorul său pentru AFP.

Armata israeliană a asediat acest spital din oraşul Gaza, a arestat mai mulţi medici, infirmieri şi răniţi, şi a distrus o parte a incintei, a afirmat medicul Fadel Naim, directorul instituţiei.

‘Intervenţia armatei de ocupaţie a scos spitalul din funcţiune. Nu mai putem primi nici pacienţi, nici răniţi’, a spus el.

Patru persoane rănite luni de tiruri israeliene în timp ce se aflau în spital au decedat marţi, a adăugat Naim.

Al-Ahli Arab, denumit şi spitalul baptist, fusese deja avariat de o explozie în parcarea sa pe 17 octombrie, ce a provocat peste 400 de morţi, potrivit autorităţilor Hamas.

Duminică, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a afirmat că spitalul al-Ahli Arab primea ‘pacienţii în stare critică’ de la spitalul vecin al-Shifa ‘pentru intervenţii chirurgicale’.

Al-Shifa, cel mai mare complex spitalicesc din Fâşia Gaza, nu mai funcţionează decât la minimum şi cu o echipă foarte redusă, după ce a fost vizat în noiembrie de o operaţiune de amploare a armatei israeliene.

Sistemul de sănătate din enclava palestiniană este puternic destabilizat, mai puţin de o treime dintre spitale fiind încă funcţionale, însă numai parţial, potrivit ONU.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

11 Comentarii

  1. Curios, in alt spital medicii anchetati au recunoscut ca au ascuns ARME in incubatoare. Nu copii !!!!!

  2. A avea grija de palestinieni este un act terorist. N-ati vazut in poze cati copii plangaciosi erau acolo ?

    „ce a provocat peste 400 de morţi, potrivit autorităţilor Hamas”. Cine publica ceva de la astia, te uiti la cifrele exacte si e clar, MINCIUNA !

  3. Sionismul este iudaism, iar iudaismul este de neconceput fără sionism. Iudaismul este de neconceput fără talmudism, care este comunism. Unii îl numesc marxism. Alții satanism.

  4. Holocaustul a fost joaca de copii, pe langa atrocitatile evreilor in Gaza…atrocitati facute cu binecuvantarea SUA!!
    Vor plati scump, sunt convinsa… nu va ramane fara razbunare acest genocid…
    Crede careva ca nu va fi asa?!!!
    Dumnezeu stie cand va veni acea zi….

    Amintiti-va 11 septembrie 2001…mai vedem…intr-o zi, candva….

  5. Doamna draga, ati trait intr-o pestera? 11 septembrie 2001 a fost un steag fals si o programare EXTREM de evidenta traumatica, astfel încât să poată intra în Irak și Afganistan dupa resurse, precum și încercarea lor (eșuată) de a introduce legea marțială și de a finaliza statul politienesc in SUA. Arhitectii 0/11 sunt arhitectii genocidului din Gaza. Adica : David Axelrod, Ehud Barak, Bernard Kerik, Bush Jnr, L Paul Bremer, Dick Cheney, Emanuel, Rahm, Michael Chertoff, Lawrence Freedman, Martin Gilbert, Michael S. Goff, Rudy Giuliani, Jerome M. Hauer, Alvin K. Hellerstein, Yosef A. Maiman, Michael Bernard Mukasey, Benjamin Netanyahu, Ehud Olmert, Condoleezza Rice, Donald Rumsfeld, Larry Silverstein, Tevi David Troy (fost Troyansky), Dov Zakheim, Philip Zelikow

  6. Alalta ieri un ziar din Romania a publicat declaratiile unui soldat evreu care a participat intr-un atac la un oras palestinian :Tantural.Tipul povestea linistit cum violasera fetite palestiniene si cum omoreau familii intregi cu aruncatoare de flacari. Daca europenii ar citi articolul, s-ar porni un val teribil de antisemitism.

  7. multumita lui nethaniahu vedem esenta Editat …moarte terorism si distrugere …ce facem cu milogii nostri ale ciolacu ,johansky,ciuca citu si toate gunoaiele de conduc romania …nu-l uitam pe simion priertenuil ambasadei israelului la bucuresti…

  8. Distrugerea premeditata a TUTUROR SPITALELOR 😀 unei popuatii de 2 200 000 de locuitori , in plina iarana
    nu va fi decat un alt act de acuzatie al GNOCID-ului evreu !
    La fel cva evreilor din NY
    mie ca evrei mi-e rusie de evreii mei pe rit brith anic ! 🙁

    ASTA NU MAI E RAZBOI acolo ci e … IN OGLINDA

    MACELUL facut de NAZISTI evreilor (care la fel arabilor azi) s-au rasculat in GHETTO-ul din Varsovia ,
    ba cred ca NAZISTII NEMTI n-au fost atat de criminali cu evreii rascuati din GHETTO cum sunt evreii azi cu arabii din GHETTO din GAZA !

    Ca evreu vad ca ne facem si etnia si cultura si religia de rusine !
    YAHWEH ne va pedepsi SIGUR (ca pe regii biblici ce-au facut rau in fata Domnului Ostirilor) pentru crima (atentie undei buba:)
    PREA VIZIBILA si deloc 🙁 mascata pe care IN VAZUL 🙁 LUMII 🙁 o facem ! Nu ma mir ca co-evreii mei, anti-sionist-brith_anici din USA sunt contra premeditatului(!) GENOCID ! 🙁
    IQ=?
    😉

  9. Israelienii vor gasi tunelurile de sub spital si armamentul criminalilor din HAMAS. Asta ii roade pe ei mai tare, ca daca mor nu-i bai, Allah ii face fericiti cu alea cate 72 de virginici……[Rumburak]

  10. MISHTEAUX care chiar are straniu acces la sursa (vezi doar „li se vede-n carti” LEAK-ul PENTAGONULII) ä
    spune ca nu exista tuneluri …ci doar o LEGENDA despre ele !
    Spune sincer …inca nu ti-e straniu IQ-ul lui mishteaux … izvorul real al taelntului lui PROPHETIC ? 😮 ❤️😎🤞🤐
    (tine minte asta ! … la dezvaluirera asta NE VOM INTOARCE razand ! … tunelurile-s o propaganda evreica: SHALOM!)

    IQ=?
    😉

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.