SPP, pe urmele politicienilor

Destul de hazos scandalul stîrnit de renunțarea Guvernului Dăncilă la paza SPP. După părerile unora, n-ar fi nici un fel de pază, ci numai o supraveghere continuă. Scandalul a răbufnit abia acum, dar este mult mai vechi. Nu provine de la insinuările lui Liviu Dragnea legate de sforăriile împotriva PSD, în care ar fi implicat generalul Pahonțu. Este mult mai vechi, de cînd Liviu Dragnea era mic și la propriu și la figurat. Ofițerul de lîngă demnitarul român s-a dovedit a fi cea mai bună sursă de informații despre acesta. Și odată cu strîngerea de informații despre demnitari s-a dezvoltat și componenta de prelucrare de informații despre acesta. Paza a devenit astfel un fel de supraveghere continuă.

Primul adversar al SPP-ului a fost premierul Adrian Năstase. Acesta a avut în plan chiar reducerea SPP la un număr rezonabil, de circa 650-750 de oameni, cît avea Direcția a V-a pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Cît de mare a fost răzbunarea SPP-ului pe Adrian Năstase, nu putem estima. Un lucru este sigur. La SPP a mai renunțat și Călin Popescu-Tăriceanu, pentru că Serviciul nostru de Pază și Protecție nu mai păzește de mult. Paza propriu-zisă a obiectivelor (ministere, Guvern, ambasade, diplomați străini) este efectuată de oamenii Jandarmeriei. De cînd generalul de informații Alexandru Burian a poposit la SPP, componenta de serviciu secret de informații a început să prevaleze, ajungînd în zilele noastre să fie dominantă. Așa s-a ajuns ca SPP-ul să dețină agenți și acoperiți, croitori, bucătari și frizeri care prestează în instituții pentru demnitarii români, să culeagă informații și să urmărească persoane. SPP-ul mai cuprinde și un laborator de toxicologie situat în centrul Capitalei, care verifică mîncarea unor demnitari, nu cumva să fie otrăvită sau contaminată radioactiv.

Cum s-a produs această metamorfoză a SPP? Odată cu înființarea unui Centru Operativ de Documentare la Cotroceni, la îndemîna lui Traian Băsescu, și a unei unități speciale de supraveghere a persoanelor, la Mitropolie, SPP-ul a devenit Serviciu de Protecție și Informații. În unele cazuri, chiar de spionaj. Angajații SPP sunt mai bine plătiți decît cei ai SRI, se bucură de dotări speciale și de un centru de informații și documentare comparabil cu al SRI. Așa s-a ajuns ca România să dețină două servicii de informații care se ocupă de două feluri de terorism. SRI-ul se ocupă de un terorism mai larg și apără și Constituția, iar SPP-ul, de un fel de antiterorism în ceea ce privește siguranța demnitarilor români și străini. Adică a politicienilor. Iar de la antiterorism la supraveghere n-a mai fost decît un pas. Numai că prezența colaboratorilor din presă sau în redacții face din SPP un serviciu mai mult de informații și diversiune decît de pază. Cum spuneam, paza demnitarilor se află în sarcina specială a Jandarmeriei, iar intervenția aparține brigăzii Acvila. Și atunci ce face acest SPP? Este vorba despre un serviciu de formă militarizat, care culege, urmărește și prelucrează informații despre persoane civile, inclusiv politicieni. Ce face cu ele?

SPP-ul nu dă socoteală nimănui. Nici o comisie parlamentară nu-i verifică bugetul (aflat sub comanda generalului de informații Alexandru Burian) și respectarea legilor. Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, este membru în CSAT și se subordonează direct președintelui României. Cu alte cuvinte, SPP-ul este un soi de serviciu de informații personal al președintelui României. Exact așa l-a și folosit și Traian Băsescu.

Și totuși, cu ce se ocupă SPP, din moment ce Jandarmeria păzește obiectivele, iar SPP mai are 2.000 de angajați și toacă un buget enorm? Nu cumva SPP este mai implicat în politica românească și în diversiunile operate prin intermediul presei decît ne puteam noi imagina?

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de miercuri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.