Spune-mi cu cine te însoțești: Gorghiu, într-o postură controversată

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a participat la un eveniment al PNL Târgu Jiu și apare pe scenă lângă un lider PNL cu probleme penale.

Este vorba despre primarul liberal din Rovinari, Robert Filip, care a fost trimis în judecată la finalul anului trecut, de către Parchetul European, pentru fraudă cu fondurilor europene.

Într-o declarație pentru G4media, Alina Gorghiu a precizat că nu are cum să cunoască istoricul legat de dosare al persoanelor cu care ajunge în proximitate și că singurii care împart dreptatea sunt judecătorii, pe baza probelor din dosare, nu pe baza unor participări la evenimente publice.

Primarul din Rovinari, Robert Filip, alături de alte 5 persoane, între care și socrul său și alte patru firme, a fost trimis în judecată într-un dosar cu un prejudiciu estimat la 3 milioane de euro.

Recomanda 1

8 Comentarii

  1. acuma,intreb si eu,ca omu`:ce diferenta e intre aceasta doamna si doamna Firea cu Godei?! sau rezervatia de ingeri se afla in PNL si Sf.Petru nu stie?!

  2. Ce va mira din acest context? E garanția că doar penalii sunt pe liste la alegeri, penali in parlament, penali in guvern! E recunoaștere subtilă că niciun ‘curat’ nu are intrare daca nu are ceva cozi grase.

  3. “Românca” Codruța Kövesi din postura de procuror UE face ce a făcut la DNA, nimicește pe români. De străini nu se atinge că aceia reacționează violent. În România dacă prigonești români și se dă la ZDUP toată lumea aprobă. Dacă e vorba de maghiari, țigani, ruteni, sași e discriminare și se dă NUP.

  4. & Dacă vreți în Schengen , ca ardeleni, probabil că trebuie să dați și voi un semnal de voință, să vă apucați să slăbiți , ca să îi convingeți că vreți cu imperiul, ?

  5. @ Bre nea Nistorescule, o să vă mai primească imperiul în Schengen, pe ardeleni, când o să fiți ca etiopienii, ca să vă preia așa cum v-au lăsat, când ați vrut să ieșiți din imperiu, ?

  6. Știți ce-o să zică tuta?…că a fost la fața locului să verifice personal acuzațile procurorilor!…săptămâna si hoțul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.