SRI audiat de SRI

Cine a luat în serios controlul parlamentar asupra SRI? Nici copiii nu s-au putut abține să nu rîdă șmecherește!!! Iar politicienii știu că la Comisia de supraveghere și control al SRI, de cînd s-a înființat Parlamentul cu pretenții democratice, n-au ajuns decît foarte apropiați și foarte îndepărtați.

Cei îndepărtați erau acceptați în respectiva comisie pentru că n-ar fi înțeles niciodată ce controlează. În schimb, cei care au făcut și fac parte din respectiva Comisie au fost și sunt bănuiți de colaborare cu SRI. La un moment dat, chiar pesedistul Cristian Rizea (prieten apropiat al generalului Istode) a răbufnit zicînd: „În sfârşit, un lucru bun face şi Dragnea – retragerea acoperiţilor din instituţii. Sper să-i elimine în primul rând pe acoperiții din PSD: domnii deputați Mihai Tudose, Gabriel Vlase, Georgian Pop, Marcel Ciolacu și mai sunt vreo 2-3, unii chiar primari de sector. Și credeți-mă că știu bine ce vorbesc“.

Lucrurile au degenerat atît de mult, încît la respectiva Comisie parlamentară numai clanțele și scaunele nu colaborează cu SRI. În rest, de la șoferi la secretare, apropierea este emoționantă. Ședințele Comisiei sunt întotdeauna înregistrate de un ofițer SRI și stenografiate de o persoană cu grade.

Adrian Țuțuianu, un ofițer acoperit?

Fostul șef, acum mutat strategic la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Georgian Pop a dormit mai multe mandate în Comisia SRI. Ce s-a ales de promisiunea lui Liviu Dragnea și, mai ales, a lui Călin Popescu Tăriceanu de a lua în serios controlul parlamentar asupra activității SRI? Adrian Țuțuianu a fost desemnat șeful Comisiei.

Ca să nu mai pierdem vremea, reproducem din presă: „Adrian Țuțuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, este cercetat de DNA pentru trafic de influenţă în legătură cu campania electorală pentru alegerile locale din 2012. Informaţia este cuprinsă în dosarul senatorului PSD Ion Stan. Procurorii DNA arată că au disjuns cercetările faţă de Adrian Țuțuianu în urma unui denunţ făcut de omul de afaceri Nicuşor Sorin Dima, cel care l-a denunţat şi pe Ion Stan“ (gandul.info). Mai trebuie precizat doar că Dima Nicușor Sorin, om de afaceri din județul Dâmbovița, avea la data activităților incriminate mai multe dosare penale pentru tot felul de infracțiuni. Dima Nicușor Sorin a fost folosit în operațiunea de flagrant provocată de DNA și ratată în fața sediului PSD. În baza respectivului denunț la DNA contra lui Ion Stan și Adrian Țuțuianu, Stan a fost condamnat, iar Țuțuianu pierdut (disjuns), pînă cînd dosarul său a fost uitat.

La Târgoviște, Adrian Țuțuianu era cunoscut ca un apropiat al lui Alexandru Oprea. Alexandru Oprea a fost șeful secției de informații a SRI în județul Dâmbovița și, după o carieră plină de succese, a fost promovat de Florian Coldea ca locțiitor al șefului Direcției Informații a Municipiului București. A fost unul dintre cei responsabili de infiltrarea de oameni acoperiți în Justiție. Pentru unii oameni din SRI, Adrian Țuțuianu ar fi fost omul de legătură al lui Alexandru Oprea. Pentru alții, Alexandru Oprea ar fi fost omul de legătură al actualului șef al Comisiei de supraveghere și control.

Ulterior activității de adjunct al Direcției de la București, Alexandru Oprea a devenit consilierul lui Adrian Țuțuianu, pentru ca în ianuarie 2017 să devină președinte al Consiliului Județean Dâmbovița și președinte al organizației PSD Dâmbovița. La Târgoviște, Oprea – Țuțuianu alcătuiesc un tandem SRI, chiar dacă nimeni nu a putut prezenta nici o probă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.