Stare de dezastru major în Texas

Frigul și lipsa apei copleșesc spitalele din Texas mai mult decât pandemia Covid-19. Un medic declară că nu a avut niciodată o săptămână mai grea decât aceasta, din cauza valului de ger care a paralizat sudul țării.

Medicul din Texas Natasha Kathuria a practicat medicina în 11 țări, a lucrat în timpul furtunii „Snowmageddon” din 2014 din Atlanta și a supraviețuit pandemiei Covid, potrivit Reuters.

Gerul a dus la cedarea țevilor de apă, dar au cedat și rețelele electrice, ceea ce creează mari probleme spitalelor.

„Suntem copleșiți, mult mai mult decât am fost cu Covid”, a spus Natasha Kathuria: „Acest eșec al sistemului ne-a zguduit complet”.

Mulți angajați ai spitalelor au stat la serviciu toată săptămâna, știind că acasă nu era căldură sau apă.

Medicii din Austin, Houston și zona Dallas au numit lipsa apei cea mai mare problemă. Aparatele de dializă nu funcționează fără apă, echipamentele chirurgicale nu pot fi sterilizate, iar mâinile nu pot fi spălate.

Conform CNBC, președintele Joe Biden a declarat stare de dezastru major în Texas. Situaţia permite cheltuirea mai multe fonduri federale pentru ajutorare.

În Texas, temperaturile au scăzut la minime extreme la începutul acestei săptămâni, ceea ce nu s-a mai întâmplat de 30 de ani, după ce o masă de aer arctic a coborât pe aproape întreaga suprafaţă a Americii. Aproape 60 de decese au fost atribuite vremii reci din SUA.

credit foto texastribune.org

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

20 de Comentarii

  1. america = un stat esuat. urmeaza texit cu peron pe partea dreapta. eroilor vin timpuri noi.

  2. Dupâ alegerea președintelui democrat și revenirea la Casa Albă a echipei Obama, se dovedește că o nenorocire nu vine niciodată si gură.

  3. cine este acest „RC” care semneaza articolul?

    aceasta „vreme” este artificial creata de om. toata tehnologia de varf folosita azi este de origine darpa. controlul vremii este o unealta reala in arsenal: primul haarp este in alaska (haarp.gi.alaska.edu), iar de restul nu se vorbeste. ca intotdeauna, singura intrebare este: qui probit? sau in termeni moderni „follow the money”:
    „am auzit ca aveti niste otrava de bagat in oameni de vanzare, am dori si noi, va rugam”…

  4. Și amerlocii ne povesteau ei ca „securizeaza” energetic Europa, când nu sunt în stare sa aibă grija de ai lor?!!!
    Și apropo, unde e energia „verde” cum ne propovăduiește autista? Pai tubinele care au inghetat și panourile solare acoperite de zăpadă au declanșat dezastrul. Sa mai aud vre-un „verde ecologist” ca manca rahat cu „încălzirea globala” că-i fac dantura cu basebalul! Atâta s-a încălzit ca îngheață Texas!

  5. Așa se întâmpla când guvernanții nu iau in considerare avertizările meteorologilor! Este greu de acceptat ca s-a putut întâmpla așa ceva tocmai in SUA!

  6. Arma meteorologica? Biden?
    Sa vezi ca tot rusii vor fi scosi vinovati.
    NATO? Astia plang dupa vremurile cand se credeau jandarmul mondial dar, vin tare pe turnanta chinezii.
    Doar au si ei dreptul la cuvant, au peste 1,5 bilioane de cuvantatori.

  7. VIATA FARA CASH… oare cum o fi cind nu mai merge reteaua de curent???!!! AVIZ CRETINILOR MARXISTO-PROGRESISTI… BA REZISTO TREPANATI, SINTETI NISTE BOI FACUTI GRAMADA!!!!

  8. Guvernul federal in frunte cu hastagistii Biden si Kamala se razbuna pe texanii care nu i-au votat. Pana acum nu au miscat mai nimic, exista FEMA care in alte imprejurari similare a actionat cu promptitudine.

  9. s-au jucat de-a clima brand china, sa-i pedepseasca pe sudistii care se opun noii ordini mondiale soros/china.

  10. La ce temperatura le ingheata astora tevile ? Ce-ar fi daca ar trai la Novosibirsk ? Cat ar trebui sa plateasca pentru a -si securiza sistemul ?

  11. Am intrat intro noua Era Glaciara..Mintosii Pamantului au incercat sa opreasca acest proces ciclic prin arderea combustibilor fosilii ,numita pompos era industriala,dar le-a iesit pe nas toata smecheria.

  12. Brandul schimbării climaterice este american . Nicidecum chinez .
    Nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în China ( dictatura comunistă). Țările aliate cu China , nu TREBUIE SA LE COPIEZE DICTATURA ,trebuie sa se folosească doar de ei ( dacă înțelegi ce vreau să spun).Americanii ,au fost aduși la nivelul țărilor bananiere ,pt a lupta de foame cu orice tara ,pt o bucată de carne .
    Daca nu erai atît de IDIOT ,te uitai la cutremurul artificial care a dus Japonia de la prima economie mondială ,la o țară bananiera.
    America nu este o tara ( și nu a fost niciodată) ,este o CORPORATIE .
    Pentru idioți : țările care îndrăznesc să depășească că nivel de trai USA , sunt atacate.
    China a învățat de la Anglia mai ales ,și mai puțin de la America ,cum sa fie economia Nr 1 mondială .
    Din cauza transsexualilor globaliști , China o sa cistige ww.3 ,iar noi o sa fim SCLAVII LOR.

  13. BIDEN a zis ca el nu (mai) e cu PETROLISTI …si nu mai accepta petrolul ! La un contra-raspuns VERDE lui Trump in pre-alegeri !
    (daca n-a mintit =… in TEXAS mama petrolistilor americani fiind ! … insemna ca se tine de cuvand si-i „infrange” prin
    „”colatertalitati”” …= le scoate petrolul pe nas concetatenilor lui … si-invata cu energia VERDE[=fascist corporatista] electrica )

    PS: Daca acum decenii americanii NU PLATEEAU opozitia-n GERMAINA sa urle impotriva ENERGIIEI ATOMICE … nemtii nu erau obligati „civic-democratic” azi, sa … cumpere (in defavoarea americanilor) energie Nordstream-ista de la rusi !

    Americanii in goana lor dupa optimizarea DE MOMENT, la maximum a profitului capitalist … nu gandesc pe termen lung ! (vezi si exportul de fabrici direct in China …de parca asta n-ar avea revereberatii economic-societal-nasoale in … viitor !)

    Ganditul pe termen scurt (obligat de optimizarea de moment, IMEDIATA, in-rand-cu-concurenta, a profitului …capitalist) … va fi pretul foarte mare castigat AZI (bogatii devin azi surprinzator mai bogati …), al „funiei_marxiste” pe care-o vand cu profit imediat … pentru a fi cu ea „spanzurati”, economic in viitorul (inca) capitalist 8american)!

    PPS: USA nu poate face altfel … ideologia capitalista obliga la o permanenta OPTIMIZARE a profitului … defect ideologic capitalist de ne-reparat … din cauza caruia economia capitalista trebuie re-startata (RESETATA)… ciclic !

  14. China nu e capitalista ci pseudo-comunist corporatista (!!!) … = are alte defecte (=in contratimp celor ideologiei de stat americane) fata de cunoscutele si ciclic observabilele defecte ale ideologiei-de-stat-americane !
    CHINA e obligata de conditiile istorice actuale (GLOBALISM si 1,5 miliarde de chinezi) la depasirea economic-industriala a USA (0.35 miliarde de americani) !

    😉

    Problemele americane azi … sunt facute constient-premeditat prin gandire-scurta … „optimizanta” … de chiar americani, ei insisi !

  15. China nu mai demult comunista …
    Multi comentatori habar n-au ce-i COMUNISMUL ca ideologie !

    In COMUNISM e interzis ideologic ca cineva sa aiba avere PRIVATA peste media populatiei comuniste !

    CHINA are bMILIARDARI …are fabrici private … are PATRONI care isi pot angaja si concedia muncitori proprii …ASTA e exclus si in SOCIALISM d-apoi in … COMUNISM !

    COMUNISMUL exclude …proprietarii PRIVATI ai mijloacelor-de-productie” si insusirea PRIVATA a …PLUS-VALORIII !


    de acees atentie la TROLII … 😀 … pro-rusi si pro-americani ! Mint din necunoastere de cauza !

    CHIA E … IMPERIAL-CORORATIST-CONSTITUTIONALA ( tara de drept de altfel … de „dreptul chinez” …adica cine respecta constitutia lor … n-are de ce-si face griji … cine vrea alta constitutie adica ataca AUTOCONSERVAREA guvernarii chineze … e pedepsibil : Sin Romania lui CEASCA cine respecta ce voiau legile cizmarului … n-avea de ce-si face griji … 😉 !

  16. ” USA nu poate face altfel … ideologia capitalista obliga la o permanenta OPTIMIZARE a profitului … defect ideologic capitalist de ne-reparat … din cauza caruia economia capitalista trebuie re-startata (RESETATA)… ciclic !”

    Daca nu se poate face nimic …ceva se poate face : SPECTACOL !

    … asa ca indemn toti spectatorii butaforiei americane actuale ( si mai vizibila dupa era TRUMP si „insurectia” la CAPITOL dupa OCCUPY WALLSTREET …etc. == Le vine vizibil si „lor” vrema ca multor altor natii … 😉 nu-s exclusi de la …”evolutie” !)

    POPCORN si … COLA ! 😀

  17. „Daca acum decenii americanii NU PLATEEAU opozitia-n GERMAINA sa urle impotriva ENERGIIEI ATOMICE … nemtii nu erau obligati „civic-democratic” azi, sa … cumpere (in defavoarea americanilor) energie Nordstream-ista de la rusi !”

    Daca e ceva real intamplat … e american ne-democratic si … e doar gandire de moment ! Vedem azi ! Proasta !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.