Stare de urgenţă în Cehia

Două persoane au murit şi alte trei au fost date dispărute în Republica Cehă în urma ploilor torenţiale care au condus la inundaţii şi alunecări de teren şi au determinat autorităţile să declare starea de urgenţă, relatează agenţia EFE citând mass-media locală.

Guvernul a trimis armata pentru a ajuta populaţia din zonele afectate de inundaţii şi în unele localităţi a fost necesară folosirea elicopterelor pentru a salva oamenii din case.

În capitala Praga, unde s-au înregistrat cele două decese, opt staţii de metrou au fost închise după ridicarea nivelului unui râu şi au fost ridicate, cu ajutorul armatei, baraje în calea apelor.

Ploile abundente au provocat inundaţii şi în multe regiuni din Austria, unde două persoane au fost date dispărute şi sute de cetăţeni au fost evacuaţi din cauza creşterii nivelului apelor. De asemenea, ploile torenţiale din sudul şi estul Germaniei au provocat duminică suspendarea traficului feroviar între Germania şi Austria.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.