Guvernul peruan a decretat luni stare de urgenţă în sud-estul ţării, după ciocniri violente între forţele de ordine şi manifestanţi, soldate cu doi morţi şi mai mulţi răniţi, în cea de-a opta zi a protestelor împotriva grupului minier elveţian Xstrata, acuzat că poluează cursurile de apă din vecinătatea unei exploatări de cupru, relatează marţi AFP, citată de Agerpres.
„Guvernul a declarat stare de urgenţă în provincia Espinar, în regiunea Cuzco, pentru a apăra securitatea populaţiei şi libera circulaţie în această zonă, în faţa violenţelor manifestanţilor, care au făcut doi morţi şi au condus la sechestrarea unui procuror”, eliberat în cursul nopţii, a declarat premierul Oscar Valdes, într-o conferinţă de presă la sediul guvernului.
Decretul suspendă pentru 30 de zile drepturile constituţionale privind libertăţile şi securitatea cetăţenilor, precum şi libera circulaţie pe acest teritoriu.
Oscar Valdes a chemat populaţia din Espinar să înceteze actele de violenţă pentru a începe dialogul cu guvernul.
Conform Ministerului de Interne, manifestaţiile de luni au provocat moartea a doi civili şi rănirea a 50 de persoane, printre care 30 de poliţişti. Ciocnirile au intervenit când forţele de ordine au început să disperseze sutele de manifestanţi care blocau şoseaua ce leagă capitala regiunii, Cuzco, de mina de cupru. Poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene.
Mişcarea de protest a început la 21 mai, după ce autorităţile regionale din Espinar au acuzat Xstrata de poluarea chimică a două râuri situate în apropierea minei Tintaya. Autorităţile regionale cer realizarea unui studiu de mediu şi majorarea subvenţiilor acordate de grupul elveţian comunităţilor locale, reunite în Frontul de apărare a Espinar.