Stare de urgenţă într-o regiune din Kârgâzstan în urma protestelor

Preşedintele kârgâz, Almazbek Atambaev, a declarat vineri stare de urgenţă în zona minieră din regiunea Issyk-Kul, limitrofă cu China, din cauza turbulenţelor care au izbucnit între mineri şi forţele de ordine, informează EFE.

„Toţi organizatorii acţiunii ilegale trebuie să fie pedepsiţi în mod just, deoarece au ameninţat siguranţa naţională şi au cauzat un mare prejudiciu economiei ţării”, a afirmat Atambaev, informează EFE, care citează agenţiile de presă ruse.

Potrivit Ministerului kârgâz al Sănătăţii, în cursul confruntărilor au fost rănite peste 50 de persoane, printre care 13 membri ai forţelor de ordine, dintre care cinci au necesitat spitalizarea.

Guvernul a anunţat că au fost arestaţi aproape o sută de manifestanţi, însă turbulenţele au continuat, fapt pentru care autorităţile au decis să declare starea de urgenţă – începând de vineri şi până la 10 iunie – şi să interzică circulaţia pe timp de noapte, între orele 21:00 şi 06:00.

Minerii cer, între altele, semnarea unui nou contract cu întreprinderea, ameliorarea condiţiilor de muncă şi noi subsidii. Mina Kumtor are rezerve de aur care urcă la circa 700 de tone şi este principala mină din ţară, conform sursei citate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.