Stareţul unei mănăstiri din judeţul Constanţa a fost suspendat de Arhiepiscopia Tomisului, după ce pe internet a fost postat un filmuleţ în care acesta ar apărea în timp ce agresează un enoriaş. Într-un acel filmuleţ apare Teotim Popa de la mănăstirea Basarabi, care loveşte un bărbat, în mod repetat, cu pumnii şi cu picioarele, pentru că acesta ar fi intrat fără drept în curtea lăcaşului de cult, potrivit Mediafax.
Într-un comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului se arată că instituţia a luat act de imaginile prezentate în filmuleţ, cu privire la comportamentul neadecvat al protosinghelului Teotim Popa de la mănăstirea Basarabi, judeţul Constanţa.
Potrivit sursei citate, acesta a fost deferit Consistoriului monahal – tribunalul bisericesc învestit cu puterea de a judeca abaterile disciplinare ale călugărilor dintr-o eparhie.