Statele din Schengen vor putea reintroduce mai uşor controalele la frontierele naţionale

Liderii europeni au adoptat vineri o reformă care le oferă statelor membre ale Uniunii Europene (UE) un spaţiu mai mare de manevră pentru a reintroduce controalele la frontierele naţionale, în cadrul spaţiului Schengen, atunci când un stat membru este considerat deficitar, transmite AFP, preluată de Mediafax.ro. Această modificare, aprobată în cadrul summit-ului de la Bruxelles, […]

De cotidianul.ro - Autor

Liderii europeni au adoptat vineri o reformă care le oferă statelor membre ale Uniunii Europene (UE) un spaţiu mai mare de manevră pentru a reintroduce controalele la frontierele naţionale, în cadrul spaţiului Schengen, atunci când un stat membru este considerat deficitar, transmite AFP, preluată de Mediafax.ro. Această modificare, aprobată în cadrul summit-ului de la Bruxelles, […]

Liderii europeni au adoptat vineri o reformă care le oferă statelor membre ale Uniunii Europene (UE) un spaţiu mai mare de manevră pentru a reintroduce controalele la frontierele naţionale, în cadrul spaţiului Schengen, atunci când un stat membru este considerat deficitar, transmite AFP, preluată de Mediafax.ro.

Această modificare, aprobată în cadrul summit-ului de la Bruxelles, a fost propusă de Comisia Europeană (CE). Reforma are loc în contextul controverselor suscitate în Europa de sosirea de imigranţi din Tunisia şi Libia, care a antrenat tensiuni între Franţa şi Italia.

„Acest lucru nu pune în discuţie principiul libertăţii de circulaţie” a cetăţenilor în cadrul spaţiului Schengen, „el permite ca această libertate de circulaţie să fie controlată”, a declarat preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, pentru presă.

În cazul în care nu s-ar fi făcut nimic, „abia atunci ar fi existat un risc ca (spaţiul) Schengen să dispară”, a apreciat el.

În termenii compromisului adoptat, Comisia Eeuropeană va fi însărcinată să analizeze situaţia, de la caz la caz, pentru a stabili dacă se întrunesc „circumstanţe excepţionale”, pentru a permite unei ţări, care doreşte acest lucru, să invoce o „clauză de salvgardare” care să permită reintroducerea temporară a controalelor la frontierele sale.

Totodată, până la urmă, „aceasta este o hotărâre naţională, există o examinare a Comisiei, pentru a vedea dacă un stat este deficitar în privinţa supravegherii frontierelor Uniunii”, dar „hotărârea de reintroducere a controalelor la frontiere este naţională”, a insistat Sarkozy.

Controalele la frontierele naţionale vor putea, de asemenea, să fie reintroduse, atunci când o parte a frontierei externe a Uniunii Europene este supusă unei presiuni migratorii extraordinare.

Cele două cazuri date ca exemplu au fost reclamate de Franţa. Ele sunt direct inspirate de deficitul înregistrat de Grecia în controlul unei părţi a frontierei sale cu Turcia, dar şi de hotărârea autorităţilor italiene de regularizare a statutului celor aproximativ 25.000 de imigranţi tunisieni sosiţi pe teritoriul său, în urma revoluţiei din această ţară, cu voinţa afişată de a merge în Franţa.

În prezent, reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului Schengen este, deja, posibilă, dar doar în caz de „ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau securităţii interne”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.