Stațiunea balneară răvășită de un atac cu armă albă

Şase turişti au fost răniţi vineri, într-un atac cu cuţitul în staţiunea balneară Hurghada, în estul Egiptului, a anunţat Ministerul de Interne fără să precizeze imediat naţionalitatea acestora, relatează AFP şi The Associated Press.

Atacatorul a fost arestat şi era interogat de poliţie, se arată într-un comunicat.

Primele elemente ale anchetei arată că bărbatul s-a strecurat în hotel înotând de pe o plajă apropiată şi i-a atacat pe turişti, potrivit The Associated Press.

Motivul atacului este necunoscut.

Ministerul a precizat că turiştii din această staţiune de la Marea Roşie au fost trimişi la un spital local.

Acest atac are loc la câteva ore după ce cinci poliţişti au fost ucişi vineri dimineaţa prin împuşcare la Giza, lângă Cairo, după ce presupuşi militanţi islamişti au deschis focul asupra vehiculului la bordul căruia se aflau.

Indivizi înarmaţi au atacat un punct de verificare de la Cairo şi au omorât cinci membri ai forţelor de securitate, potrivit agenţiei de stat Mena, citată de AP.

Ministerul de Interne a anunţat într-un comunicat citat de Mena, că indivizii au atacat punctul de control din zona Badrashin, la Giza, care face parte din Marele Cairo.

Atacul nu a fost revendicat imediat.

Insurgenţi au comis o serie de atacuri în Egipt, începând din 2013, când armata l-a îndepărtat de la putere pe fostul preşedinte islamist ales Mohamed Morsi.

Aceste violenţe s-au concentrat în nordul Peninsulei Sinai, însă au fost comise atacuri şi în ţară, inclusiv în capitală.

Gruparea Hasm, în umbră, considerată afiliată a mişcării Fraţii Musulmani, interzisă, din care provine Morsi, a revendicat atacuri similare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.