Miliarde de motive numite dolari pentru a-l opri pe Trump

Triumful statului paralel

Fostul congresman texan Ron Paul a fost una dintre puținele figuri publice din America care au susținut ideea summitului Putin-Trump și care ulterior au apreciat prestația liderului de la Casa Albă, acuzând ”statul paralel” de subminarea actualei administrații, așa cum a făcut-o într-un articol publicat pe site-ul propriului Institut pentru Pace și Prosperitate.

Ron Paul: Triumful statului paralel

Termenul de stat paralel (stat profund, deep state – n.r.), a fost suprautilizat în ultimii ani, încât a ajuns să se golească de sens. Este deja o practică obișnuită să-ți etichetezi adversarul politic ca reprezentând ”statul paralel” pentru a evita să-ți mai aperi pozițiile. Președintele Trump a dat deseori vina pe ”statul paralel” pentru problemele sale politice. Susținătorii lui Trump au creat teorii ale conspirației ce implică ”statul paralel” pentru a explica de ce președintele pune în poziții cheie neoconservatori sau de ce nu reușește să-și îndeplinească promisiunile din campanie.

Însă ”statul paralel” nu este o vastă și secretă teorie a conspirației. Statul paralel este real, operează la vedere și este departe de a fi monolitic. Statul paralel este guvernul permanent și neales care continuă să-și extindă puterea indiferent de votul americanilor.

Sunt facțiuni ale statului paralel care sunt mulțumite de politicile președintelui Trump și, de fapt, putem spune că Trump reprezintă anumite facțiuni ale statului paralel. Alte facțiuni ale statului paralel sunt hotărâte să submineze orice acțiuni ale președintelui Trump pe care le percep ca amenințătoare. Orice mișcare spre o pace cu Rusia este cu siguranță ceva ce percep ca amenințare. Sunt miliarde de motive – cunoscute sub numele de dolari – pentru care complexul militaro-industrial este îngrozit că ar putea fi pace cu Rusia și pentru care ar face orice să împiedice acest lucru.

De aceea punerea sub acuzare a 12 ofițeri ruși din GRU de către procurorul general adjunct Rod Rosenstein, pentru implicare în alegerile prezidențiale din 2016, trebuie să provoace întrebări foarte grave.

Prima este evidentă: după mai bine de un an de investigații în care au făcut publice zero dovezi de conivență între campania lui Trump și Rusia, de ce să arunci bomba unor presupuneri în prime-time, înaintea întâlnirii istorice Putin-Trump de la Helsinki? Nu ar fi putut fi anunțată punerea sub acuzare cu o lună sau cu două săptămâni înainte? Nu stârnește suspiciuni faptul că acum nu mai vorbește nimeni de reducerea tensiunilor cu Rusia și, dintr-o dată, mulțumită procurorului special Robert Mueller, vorbim despre sporirea tensiunilor?

Din nefericire, americanii nu par să înțeleagă că acuzațiile nu sunt probe. De fapt, ele sunt deseori lipsite de probe, ca în cazul acesteia. A încercat guvernul rus să se implice în alegerile prezidențiale din 2016? Este foarte posibil, dar nu știm sigur. Niciuna dintre afirmațiile celor de la Departamentul Justiției nu au fost supuse judecății într-un tribunal, așa cum o cere sistemul nostru legal. Nu este suficient să faci o presupunere, așa cum face Mueller. Trebuie să dovedești că e adevărată.

De aceea ar trebui să fim foarte suspicioși cu aceste noi acuzații. Mueller știe că nu va trebui niciodată sa-și susțină afirmațiile în fața judecătorilor și de aceea face câte presupuneri vrea. Este interesant că una dintre companiile ruse acuzate de Mueller în acest an a surprins lumea pledând ”nevinovat” și cerând să vadă probele lui Mueller. Procurorul special a înaintat câteva moțiuni de amânare, pentru a întârzia momentul predării probelor. De ce se ascunde Mueller?

Între timp, de ce nu vorbește nimeni de cele circa o sută de alageri în care s-a implicat guvernul SUA după Al Doilea Război Mondial? Poate că trebuie să ne facem ordine acasă?

Ce fel de vrăjitoare vânează FBI?

Fiul fostului congresman Ron Paul, actualul senator republican Rand Paul, i-a luat apărarea președintelui SUA după întâlnirea cu Vladimir Putin de la Helsinki. Rand Paul a citat o analiză despre ”vânătoarea de vrăjitoare” a FBI, a cărei victima Donald Trump spune deseori că este. Rezumăm în continuare analiza publicată de The Hill.

«Au prins vrăjitoarele.» Acestea au fost cuvintele lui John Podesta, șeful campaniei prezidențiale a lui Hillary Clinton din 2016, după punerea sub acuzare a 12 ofițeri GRU, acuzați de acțiuni de hacking în legătură cu alegerile din 2016”.

Trump s-a înșelat mereu în privința investigației lui Mueller, sprijinită de mulți după ce l-a demis pe directorul de atunci al FBI, James Comey. Această investigație dovedește încă o dată că în pădure sunt vrăjitoare. Întrebarea este însă ce fel de vrăjitoare vânăm. Problema cu vrăjitoarele este că uiți repede ce te-a făcut să pleci la vânătoare sau că vei ajunge, treptat, să vezi în oricine o vrăjitoare. În Salem o femeie a fost condamnată de fetele care strigau că ”ea este”. Asta este. O vrăjitoare. Problema în cazul investigației cu Rusia este că avem multe infracțiuni, însa nu și multe legături cu echipa lui Trump”.

Șocul și repulsia exprimate de mulți lideri la gândul unei asemenea interferențe ruse sunt puțin forțate. SUA au intervenit în alegerile altora vreme de decenii, inclusiv prin sustragerea de documente. Nu cu mult timp în urmă a fost dezvăluită operațiunea prin care i-am piratat informatic pe propriii aliați, inclusiv pe cancelara Angela Merkel. Multe națiuni încearcă să influențeze alegerile altora și asta nu e ceva nou pentru SUA, fie că e victimă, fie că e vinovatul. Cu alte cuvinte, dacă plecăm la o vânătoare de vrăjitoare adevărate, ne-am afla noi înșine la stâlpul infamiei.

Asta înseamnă că investigația lui Muller este invalidă? Sigur ca nu. Este vorba despre un atac împotriva sistemului nostru, mai sunt multe de făcut și ar trebui să ne dorim ca FBI să continue această muncă fără piedici.

La câteva minute dupa anunțare, ultima punere sub acuzare a devenit de nerecunoscut, după ce a fost băgată în centrifuga de la Wasshington. Realitatea este că acuzațiile au confirmat ceea ce știam deja. Arăta că a fost o acțiune a rușilor pentru a o submina pe Clinton și a influența alegerile. Însă nu aduce nicio probă a unei complicități. Deci, ignorați exclamațiile ”Au fost rușii”. Putem fi revoltați de operațiunea rușilor și fără a fi ipocriți în raport cu istoria noastră. Astfel, putem sprijini investigația lui Mueller fără să uităm că până acum nu au apărut probe împotriva lui Trump. Cu alte cuvinte, dacă vreți să găsiți vrăjitoare, începeți prin a nu fi nerozi”.

Recomanda 4

6 Comentarii

  1. Traducere lăutărească la „deep state”: NU „stat profund – ce onoare!”, ci stat subteran, omul cavernelor, guvernul din întuneric, „moomyoung”- masoneria – în variantă… coreeană! Cu alte cuvinte, cei care-s ETERN la butoane, iar „guvernul” de la suprafaţă e doar faţada efemeră şi obedientă, executorii ordinelor ascunse, care se execută cu sfinţenia păcătoşilor aleşi special coruptibili şi şantajabili! De ce nu se suflă o vorbuliţă de CFR, FED, de Bnai-brith, de „Vârful piramidei” ascuns în ceaţă etc!? De FRICĂ şi… oportunism! Cei fără nume, fără sfârşit, Oculta! Aş ruga jurnaliştii să NU mai facă pe fetiţele simandicoase, nevinovate, candide în faţa patului nupţial, ci să aibă sânge „martiric” în instalaţie, să spună curajos ADEVĂRUL! …Dacă – profesionist – îl deţin! Şi NU există jurnalist autentic să nu cunoască această mascaradă a celor ascunşi după cortină, care conduc din umbră! Mafia cu ştaif, gulerele şi mănuşile albe! Dacă nu, atunci să citească (obligatoriu!) cel puţin cartea lui James Perloff, În umbra puterii!

  2. De data aceasta pot sa zic „Marchievici” chiar daca nu te cheama asa,nu conteaza, deci se poate sa prezinti si alte opinii chiar daca simti un junghi in piept.Nu este chiar atat de greu,este normal sa prezinti o stire din mai multe surse (regula ziaristicii) chiar daca maine o intorci iarasi cu CNN,WaPo,McCain,NY Times si alte surse propagandistice.

    • Zici tu? Daca citeste stapanul, Marchievici mananca iarba luna asta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.