Statul român ar putea obține până la finele anului viitor 1,7 miliarde euro din vânzarea certificatelor de poluare, bani care ar urma să fie investiți în proiecte de mediu, a declarat ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
„Până la sfârșitul anului 2011 trebuie să vindem cât mai mult. Trebuie să recunoaștem că suntem întârziați. România ar putea să acceadă peste 1,7 miliarde euro. Banii revin exclusiv în investiții de mediu”, a spus Borbely. El a arătat că, din ce cunoaște, interes pentru certificatele de poluare deținute de România ar putea fi manifestat de Spania și, posibil, Japonia.
Ministerele Economiei și al Mediului au elaborat la începutul lunii mai cadrul legislativ de valorificare a surplusului de unități ale cantității atribuite României (AAU) prin Protocolul de la Kyoto în cadrul schemelor de investiții care vor duce la reducerea emisiilor poluante.
Pentru fiecare tonă de dioxid de carbon se emite un certificat de emisii, denumit unitate a cantitățiiatribuite (AAU). România și-a asumat, în intervalul 2008-2012, reducerea cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră, față de nivelul anului 1989, procent similar cu cel convenit de Uniunea Europeană.