Ștefănescu, despre revocarea lui Kovesi: Nu vedeți că ne ascundem după deget?

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat, luni, că nu consideră că în ședința CEX se va discuta despre revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, deoarece membrii partidului se ascund după deget în privința acestui subiect.

Ștefănescu a susținut, înainte ședinței CEX al PSD, că nu crede că se va discuta despre revocarea lui Kovesi. „Nu vedeți că ne ascundem după deget la acest subiect? În afară de câteva voci care spun răspicat că Tudorel Toader și-a făcut datoria de ministru și că trebuie susținut în condițiile astea și că scandalul este uriaș, aceleași voci pe care le cunoașteți, restul, poziția oficială este că nu ne implicăm sub nicio formă în acest subiect”, a precizat secretarul general adjunct.

Întrebată dacă această poziție este una corectă, acesta a răspuns că nu știe.

„Nu mai știu în ce ar mai trebui să ne implicăm, pentru că lucrurile sunt cunoscute la nivel național și toată lumea așteaptă acum, la Cotroceni, o decizie. Eu zic așa: să fim calmi pe acest subiect până când domnul Iohannis trage o concluzie și, după aceea, vom avea cu siguranță mai multe comentarii”, a adăugat Ștefănescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Chiar nu se găsește un comunicator decent in PSD, afara de editat asta agasant?! Vreunul mai tânăr, mai educat si, mai ales, mai inspirat si convingător…

  2. Ce sa spuna sotul doamnei Carmen, legat de Sefa DNA, daca americanii prin ambasadorul SUA la Bucuresti au o pozitie de ingerinta clara in trebile noastre interne sa o protejeze pe Sefa DNA, daca europenii prin scula U.E. Frans Timmermans cam tot asa, si omul din Dealul Cotrocenile o da si el la tangoul pentru sustinerea Sefei DNA! Se pare ca cel poreclit ”Palton Voda” este in carti sa fie in locul polonezului Tusk la U.E., adica scula de scula din anul 2019 probabil ca aranjeaza ploile in zona si la alti ciraci ai sai, atunci este clar ce partitura interpreteaza cel ce ocupa jiltul Cotrocenilor !

    • Ambasadele, cancelariile occidentale, USA stiu cine este statul paralel, cine este seful, stiu ca punerea sub control a justitiei este o dorinta arzatoare a statului paralel. Ambasadele, cancelariile occidentale, Usa, nu loveste cu parul, dar prin diferite semnale iti arata ca ei stiu tot. Primul si cel mai important semnal este ca devii nefrecventabil. Amintiti-va cat de frecventabil era Ponta, cat de frecventabil este Dragnea. Pana si Trump l-a tinut in picioare la o intalnire cersita de Dragnea. Datorita Laurei CK s-a descoperit cine este de fapt statul paralel, cine il conduce, cine face parte din staful sau, in care intra si varanul si Ghita, senatori de drept ca proprietari ai instrumentelor de propaganda.

    • Tovarasul c.g. combate cu mindrie proletara dorinta Romaniei de aliniere la o Europa civilizata. Se pare ca individul a ramas cu gitul sucit spre rasaritul de unde ( pe vremuri) ne venea ” lumina”

    • Pt.Poli 21.Ma securist al sotului doamnei Carmen, eu nu am reticente legat de lumea civilizata, dar nu pot sa nu iti reamintesc, sa remarc, ca in ultimii 29 de ani: AMERICANII, EVREII, FRANCEZII, ENGLEZII, GERMANII cat si RUSII jefuiesc la greu tara ROMANIA, folosesc JUSTITIA ca o arma, o unealta, sa isi impuna in functiile care hotarsc ceva in tara asta gargaragii si marionetele lor in principal machitorul, gargaragiul, marioneta, Traian Basescu si urmasul sau cel poreclit ” Palton Voda ” ! Pentru zicerile astea, tie si sefilor tai securisti notorii, fierea se varsa in voi si aiuriti vorbe de genul ”tovarasul c.g.”, ca as avea ” … gitul sucit spre rasaritul de unde ( pe vremuri) ne venea ” lumina” ”, deoarece adevarul va deranjeaza ! Sa fie de capul vostru !

  3. Sincer umac ,ce are PSD,adica politica,cu revocarea lui Kovesi?Constitutia nu permite interferenta ..

  4. Asta este prioritatea PSD, suspendarea lui Kovesi? Nu mai sunt altele de facut, din minunatul program de guvernare , ci doar suspendarea a mai ramas? Nimic din ceea ce trebuie Romaniei nu mai trebui imbunatatit sau creeat, ci doar suspendarea lui Kovesi? Cand Codrin poate sa raspunda concret la aceste intrebari atunci , interventia lui are sens si logica, altfel suna mereu a frustrare si ura.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.