Stelian Tănase: CE a arătat dispreț pentru România

Politologul Stelian Tănase blamează modul în care Comisia Europeană a decis modificarea raportului MCV, “fără nicio erată, fără nicio scuză”, opinând că “ce au făcut șefii lui Mark Gray arată disprețul marcat pentru România”.

Stelian Tănase crede că motivarea prezentată de purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray – cu privire la numărul miniștrilor cercetați penal – e cea a unui “măscărici”.“Atrag atenția – miniștrii cercetați de ANI, precum Andronescu și Silaghi, nu se mai regăsesc în noul guvern Ponta, cum menționează raportul. Să așteptăm scuzele de rigoare ? Nu le vom primi”, scrie Stelian Tănase pe blogul său.

Jurnalistul nu e deranjat de criticile din raport, care reflectă o situație mai puțin dramatică a României decât cea remarcată în analiza funcționarilor europeni, ci de tratamentul inegal de care are parte statul român. Tratament ce, potrivit d-lui Tănase, se manifestă sub formă de dispreț.

“Ce au făcut șefii lui Mark Gray arată disprețul marcat pentru România, considerată țară de mîna a doua, un laborator politico-financiar, groapa de gunoi a Europei. O țară care poate fi ignorată, tratată incorect și mai ales prost. Pe seama se poate gafa nepermis fără consecințe, iar niște funcționari de le Bruxellle pot minți nederanjați într-un așa-zis Raport, superficial, fără o minimă rigoare, etc”, conchide Stelian Tănase.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.