Stoica. Să nu ”ne mai mire gradul de neîncredere în sistemul de Justiție”

Deputata USR Diana Stoica a comentat într-o intervenție  la B1TV decizia CSM privind judecătoarea Ancuța Popoviciu, care judecă dosarul accidentului de la 2 Mai. După ce membrii CSM au decis că dosarul în care este acuzat Vlad Pascu poate să continue cu judecătoarea Ancuța Popoviciu, Diana Stoica a precizat că nu ar trebui să ne mai mire gradul de neîncredere al românilor în sistemul de Justiție:

“Înțeleg doar că nu putem să ne mai mirăm atunci când vedem că încrederea în sistemul de Justiție este la pământ în momentul în care acest gen de atitudine flagrant neconformă sau necorespunzătoare este evidentă pentru orice om cu doi neuroni funcționali care au văzut prestația dânsei întrebând de victimele decedate în momentul în care judca cauza criminalului. Mai mult de atâta eu nu pot să înțeleg”, a spus deputata USR.

Procesul lui Vlad Pascu va fi continuat cu aceeași judecătoare după ce Consiliul Superior al Magistraturii a respins, miercuri, propunerea Inspecției Judiciare de suspendare din funcție a judecătoarei Ancuța Popoviciu.

Ancuța Popoviciu a fost audiată, miercuri, timp de două ore la Secția pentru judecători din Consiliul Superior al Magistraturii. La ieșire, aceasta a avut o atitudine sfidătoare la adresa reporterilor care au bombardat-o cu întrebări.

„Respinge propunerea formulată de Inspecția Judiciară privind suspendarea din funcție a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa – judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, este hotărârea CSM.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

19 Comentarii

  1. Cum să fie mirați niște căscați, care nici nu realizează de ce li se intîmplă..Romania nu are justiție, nu e stat de drept, nu e democrație și astea se zice pe toate vocile, dar ce contează,. Pănă mai are bugetul un ban spre a le da miliardele ”cîștigate in justiție”, pentru fenta produsă, ce să mai vrei bre.. Politicul e corupt și impostor, deci se uită cu teamă spre un magistrat.. Ergo,..tu ca păduche la ce te aștepți,. la justiție ??

  2. Corb la corb nu-si scoate ochii…
    Asta e „justitea” creata de IohaniSS si gasca lui din perioada 2017-2020…

  3. Pâna nu se construiește un organ exterior care să judece judecătorii în blank, nu vom avea justiție ci un circ scump și prost, ca azi. În plus, legile scrise în swahili, strâmbe și incomplete ca creatorii lor, întregesc peisajul.

  4. După filmarea de doi pixeli din care nu se vede mai nimic, după cum, mai degrabă, joacă părinții, după cum se poartă media, pare o altă făcătură.
    Ar fi de știut dacă judecătoarea a urmat ceva formalități sau ceva scenariu deoarece atîta prostie nu se poate.

  5. Statul se duce de râpă cu totul, lumea prostita de tembelizor și inertă din născare, cu ochii după pleașca scurtă înghițind orice I se pune-n față și făcând, atunci când se mișca, alegerea pe impresii.Fiecare popor are liderii pe care-i merită.

  6. CCR si CSM sunt organisme care sunt preocupate doar de mentinerea privilegiilor imorale uriase – cele mai mari – ale magistratilor, in deplin conflict de interese. Doua sunt aspectele care retin atentia in acest subiect, primul este atitudinea CSM si al doilea atitudinea sfidatoare a judecatoarei. Ambele pun in evidenta faptul ca indiferent cat de neprofesionist, eronat, imoral, este actul magistratilor, sfidarea opiniei publice este o norma la magistratii din Romania care asta inteleg din independenta garantata constitutional – tara este tarlaua lor pe care fac ca vatafi orice doresc si nu dau explicatii cu adevarat pertinente nimanui. A fost o greseala desfiintarea serviciului secret din Min Justitiei, de frica acestuia magistratii aveau o limita, fara el nu mai au limite in nesimtire, tupeu, sfidare, aroganta, abuz. Vorbim de categoria socioprofesionala cea mai bine platita din Romania, cu cele mai mari pensii din Romania, la distanta cosmica fata de urmatorii in clasament, in situatia in care prestatia lor profesionala, ca si la medici, nu este macar mediocra. Orice spui negativ despre magistrati, le atingi indepenedenta, asa considera CSM si magistratii in general.

  7. Se face, ca la noi, scandal dintr-o nimica toata ! O mica neatentie – judecatoarea a citit numele persoanelor de pe o lista si a pomenit si pe cel al victimei – a starnit un scandal amplificat de presa si ajuns pana la ministra justitiei care, cu competenta ei recunoscuta, i-a mai dat un imbold… Din atata sa contesti competenta si bunacredinta unei judecatoare cu niste ani in meserie …
    Aaa, ca sunt probleme – cu gramada – in justitie este foarte adevarat. Hai sa le vedem si sa le combatem pe cele reale !

  8. Justiția românească a devenit ce-a mai mare gașca de trafic și apărare a clanurilor mafiote . Iar ingerință este clară și dovedită și zilele acestea , când Coldea și cu generalii , își arată măiestria și goliciunea . Sufletul românesc al lor e format din zerouri și iubire de străini , care ne devora țară .

  9. Vorbiti de aceeasi justitie care tergiverseaza dosarul lui VeVe, nu ia atutudine la ilegalitatile Clotildei si a scindat dosarul alegerilor fraudate de Clotilda in 100 de alte dosare?

  10. Incetul cu incetul și romînu iși dă seama că nu are țară.. Că are doar un teritoriu de murdărit, de jefuit și de dat la borfași spre a fi revîndut celora mondiali care asigură un fotoliu de unde poți minți turma, care se vrea mîndră cu această realizare.

  11. Care justiție? Băieții și fetele astea doar execută ce ordine primesc în rest joacă cum vor ei …

  12. Sistemul zis democratic face ca sa nu mearga nimic in Romania….De aceea Romania se agata de NATO ca inecatul sufocat…Pentruca NATO asigura Ratia de Parizer cu Soia amagind populimea…De aceea romanii sunt in stare sa suporte si un bomardament cu arme nucleare tactice, in loc de a fugi din NATO…Sistemul zis democratic nu poate rezolva nimic fara NATO….Romanii au inteles, de aceea prefera sa moara in NATO decat sa moara de foame….Prin urmare romanii vor lupta in Ucraina unde are nevoie NATO de carne de tun..

  13. incredere sa mai ai in justitie cu dosarul revolutiei, al mineriadelor, 10 August si multe altele. Din cauza sistemului profund corupt, putred, s-a ajuns aici. Incompetentii au acaparat tara si au facut ce stiu mai bine, jaf, distrugeri, alungarea celor cu pregatire si harnicie.
    Sii apoi vin savantii si ne spun, vedeti, suntem buni sa mai conducem inca 30 de ani. Culmea 40-50%, ii cred.

  14. Codrene, cred că matale îți imaginezi că madam judecătoarea își face freză și intră la judecată însa nu e așa.Pentru informarea cotcodacilor zeloși întru contra,toașa are un dosar pe care tre să-l citească înainte, nu intră ca-n bucătărie.Faptul că a citat decedații arată fie dispeețul fățis față de acuzatori, fie(destul de improbabil) faptul că nu s-au deranjat cu „nimicuri” pentru care e plătita mult prea mult, adică disprețul față de banul public adică față de noi.

  15. Mai are careva bănuiala că judecătorii din sălile de judecată sînt fațade? Chiar în treburi simple nu dau hotărîrea pe loc. Bănui că este un grup, poate sînt în grup și dintre judecători ce-i vedem în săli, poate nu, ce ia hotărîrile.
    Altele:
    De ce nu le mai numesc judecătorii? Mergi să te judece un judecător la judecătorie. Care-i treaba cu instanță și tribunal? În latină, de unde ni le-au bîgat pe gît, însemană altceva. Dar, poate, la fel cu sînt cuvintele persoană, populație, familie (or mai fi și altele), poate nu greșesc.

  16. Românii de rând și România jefuiți ca-n codru, la drumul mare, de toți care au acaparat averi după înlăturarea comunismului de către imperialiștii occidentali ce au conspirat de sute de ani pentru acapararea, stăpânirea întregii lumi de zeci de secole, cu trădătorii din România ce jefuiesc, manipulează, vând și amanetează totul inclusiv viețile, libertatea celor de mai sus, trebuie căutați la averile fabuloase și vei constata singura „democrație”practicată în statul român, hoția prin „FRĂȚIA HOȚILOR”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.