Europarlamentarii PDL au încercat joi să impună retragerea petiţiei privind scoaterea presei române de sub incidenţa CSAT. Din cauza neregulilor înregistrate la Comisia de petiţii a Parlamentului European, toate celelalte grupuri politice s-au retras de la dezbateri şi vor sesiza Comitetul Preşedinţilor privind un vot fals dat de PDL-iştii care nu aveau drept de vot.
Dezbaterile din Comisia de petiţii a Parlamentului European seamănă, păstrând proporţiile, cu ceea ce se întâmplă de două luni în Camera Deputaţilor. Ţinând cu orice preţ ca presa să rămână în Strategia de securitate a României ca element de vulnerabilitate, toţi europarlamentarii PDL au participat la şedinţa Comisiei de Petiţii. Cum doar Elena Băsescu este titulară în comisie, ceilalţi europarlamentari PDL au venit în calitate de înlocuitori ai titularilor din alte ţări din grupul PPE care nu s-au prezentat (nu se cunosc motivele) la şedinţă. În condiţiile în care preşedinta comisiei a dat – fără vreo bază regulamentară – drept de vot europarlamentarilor care nu erau titulari, reprezentanţii celorlalte grupuri parlamentare (liberalii, socialiştii, verzii şi neafiliaţii) s-au retras din sală la momentul votării. Rămaşi singuri, europarlamentarii PPE, dintre care 80% erau din PDL, au votat pentru închidrerea petiţiei. Culmea, în cadrul dezbaterilor, reprezentantul Administraţiei prezidenţiale, Valeriu Turcanu, a susţinut că documentul CSAT (strategia de securitate – n.a.) nu are valoare juridică, ci este doar un document de viziune. Turcan a mai afirmat că documentul CSAT nu face referire la presă, ci doar la campaniile politice comandate. În cadrul dezbaterilor, majoritatea europarlamentarilor (cu excepţia celor din PPE) au considerat că argumentele lui Turcan „nu sunt solide şi nu se susţin”.
Norica Nicolai : Vom contesta votul ilegal
Contactată de cotidianul.ro, europarlamentara PNL Norica Nicolai ne-a explicat situaţia din comisie şi ce se va întâmpla în continuare. „Regulamentul la comisiile din Parlamenul este clar. Pentru ca un vot să fie valabil, trebuie să existe majoritatea simplă, dar atenţie, doar membrii titulari au drept de vot. În cazul petiţiei, votul a fost ilegal, pentru că au votat europarlamentarii din PDL care nu sunt titulari în comisie. Doar Elena Băsescu este titulară. Ceilalţi au venit pentru că absentau titularii, colegi de-ai lor din PPE, sau poate s-au înţeles cu ei să le cedeze poziţiile, pentru a fi siguri că petiţia va fi respinsă. Nu cunosc motivele absenţei titularilor. Cert este că reprezentanţii tuturor celorlalte grupuri nu au fost de acord cu acordarea ilegală a dreptului de vot pentru cei din PDL şi au părăsit şedinţa. După ce s-au retras, au luat decizia ca luni să depună o contestaţie la Comitetul Preşedinţilor, organismul echivalent Biroului Permanent din Parlamentul românesc, Contestaţia va fi 100% câştigată, pentru că ilegalitatea a fost strigătoare la cer”, ne-a declarat Norica Nicolai, unul dintre principalii susţinători pe linie politică ai petiţiei.
Şi europarlamentarul PSD, Victor Boştinaru, a declarat pentru RRA că „grupurile politice care nu au votat vor cere anularea votului din comisie. Această situaţie este departe de a fi rezolvată”.