Stolojan: Nu voi candida pentru vreo funcţie în PDL

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, pentru Mediafax, că nu va candida pentru vreo funcţie la Convenţia Naţională a partidului din 14 mai şi a arătat că îl susţine pe Emil Boc la preşedinţia PDL, în măsura în care acesta îşi va anunţa candidatura pentru un nou mandat. „Nu voi candida pentru vreo funcţie […]

De cotidianul.ro - Autor
Stolojan: Nu voi candida pentru vreo funcţie în PDL

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, pentru Mediafax, că nu va candida pentru vreo funcţie la Convenţia Naţională a partidului din 14 mai şi a arătat că îl susţine pe Emil Boc la preşedinţia PDL, în măsura în care acesta îşi va anunţa candidatura pentru un nou mandat. „Nu voi candida pentru vreo funcţie […]

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, pentru Mediafax, că nu va candida pentru vreo funcţie la Convenţia Naţională a partidului din 14 mai şi a arătat că îl susţine pe Emil Boc la preşedinţia PDL, în măsura în care acesta îşi va anunţa candidatura pentru un nou mandat.

„Nu voi candida pentru vreo funcţie la Convenţa Naţională. Am luat această decizie mai demult. E nevoie de o schimbare de generaţie şi în PDL”, a afirmat Stolojan.

El a spus că, în măsura în care Emil Boc ia decizia de a candida pentru funcţia de preşedinte, îl va susţine. „În măsura în care Emil Boc ia această decizie de a candida, îl voi susţine”, a afirmat Theodor Stolojan.

Convenţia Naţională pentru alegerea noii conduceri a partidului va avea loc în 14 mai. Alegerile vor fi uninominale atât pentru funcţia de preşedinte, cât şi pentru cele patru de prim-vicepreşedinte, pentru secretarul general şi cei 15 vicepreşedinţi.

Candidaţii la funcţia de preşedinte al partidului trebuie să depună moţiunile cu cel puţin 30 de zile înainte de data Convenţiei Naţionale, care să fie însoţite de 35 de semnături. Până acum, a fost vehiculat numele lui Vasile Blaga pentru candidatura la şefia PDL. De asemenea, este aşteptată decizia lui Emil Boc în privinţa candidaturii pentru un nou mandat. Şi Sorin Frunzăverde şi-a anunţat intenţia de a candida. Un alt candidat ar putea fi din grupul Cristian Preda-Monica Macovei-Sever Voinescu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.