Stolojan: Trei cauze ale confuziei

În sistemul de salarizare din România există o stare de confuzie generală, care are trei cauze, a apreciat la RFI eurodeputatul Theodor Stolojan, pe fondul tensiunilor legate de scăderea salariilor unor bugetari.

„Guvernarea actuală a reuşit şi nu-i vorba numai de guvernarea acestui Guvern care abia a intrat în pâine, e vorba de ultimul an de zile, deci guvernarea din ultimul an de zile a reuşit să creeze o confuzie generală cu privire la aplicarea sistemului de salarizare. Confuzia are trei cauze. În primul rând, suprapunerea măsurilor din domeniul fiscal, de trecere a contribuţiilor pentru pensii şi sănătate de la angajator la angajat, cu modificările aduse de către noua lege a salarizării (…). A doua cauză este luarea unor măsuri pur şi simplu de către unele ministere fără a se corela cu punctul de vedere al altor ministere (…). A treia cauză vine de data asta din sectorul privat, unde pe bună dreptate cei care sunt în sectorul privat ştiu că este OUG în Parlament cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat şi se gândesc că poate în urma dezbaterii în Parlament apar modificări, ceea ce e foarte probabil şi atunci ei nu se grăbesc să majoreze salariul brut cu circa 20%, astfel încât salariatul să aibă cam acelaşi salariu ca înainte de trecerea contribuţiilor. Ei aşteaptă termenul de 31 martie care li s-a dat pentru introducerea modificărilor în contractele de muncă, pentru că ei ştiu foarte bine că odată mărit salariul brut, e foarte complicat în legislaţia românească să scazi pe urmă salariul brut, dacă în Parlament cumva OUG va suferi modificări. Deci o stare de confuzie generală, care ar fi trebuit evitată”, a afirmat europarlamentarul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8543 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Ce sa „evite”?!
    De cand sunt PSD+ALDE la guvernare vedem doar haos, brambureala generalizata si incompetenta ce n-am vazut in 27 de ani!
    Colcaie incompetenta si haosul!
    Si Minciuna si Aroganta!
    Tipice Sudului Subdezvoltat!

    • Sa nu facem discriminari!Nordul ‘hiperdezvoltat’ a dat politicieni de aceeasi ‘clasa’.Sa ne amintim anul 2008 si pe dl. Boc, obedienta sa nemasurata si discursul sacadat de insusire a deciziilor presedintelui mult-prea-jucator, calitatea de sef al partidului de guvernare ce nu a avut nevoie de interpusi ca sa taie tot ce a putut taia,cu alai executiv sicofant-aprobator. Asa s-a pregatit lehamitea de dupa, inclusiv votul/neparticiparea la vot din noiembrie 2016.Nimic nu e de sine-statator.

    • @Vanare de vant: NU Boc a fost problema(DOVADA e CLUJUL actual!), ci T. Basescu!
      Boc a fost figurant, FIX cum e Dancila acum!
      Dar Boc are tot sprijinul Clujenilor!
      Clujul da clasa Bucurestiului, ati vizitat Clujul?!
      Prefer Clujul Bucurestiului, din toate pdv!
      E Meritul lui Boc!
      Ceea ce NU putem spune despre Gabita Firea Pandele si Milioanele ei aruncate pe paranghelii!

    • @ lili/ Stimata doamna, una este patriotismul local si alta este comportamenul guvernamental.In rest, cu putina bunavointa, dl. Boc ar putea deveni primar in Vaslui de ex., pentru ca prin forta sa personala sa atraga investitori straini loco.PS-Si eu as da Bucurestiul pe multe alte locuri, a devenit extrem de aglomerat, aerul e nesanatos si e prea cald, dar nu pe Cluj pe care il cunosc bine, pentru ca urmeaza acelasi traseu sufocant.

  2. ar mai fi un aspect care, nu ştiu din ce motive, e trecut cu vederea, poate n-o fi important: firmele cu pricina, nu plăteau în trecut contribuţiile şi acum pot să facă evaziune legală, nemajorând salariile amărâţilor cu procentul corespunzător cas şi cass. Dacă eşti corect şi de bună credinţă, respectă legea, nu-ţi bate joc, ca ultima jigodie, de salariaţii care-ţi produc plusvaloare şi pe care dacă nu i-ai avea, ai crăpa de foame…

  3. Remaracați totuși contribuția domnului Stolojan „la făurirea capitalismului” și a economiei de piață „cu tendințe de dezvoltare”, dumnealui fiind probabil „preocupat”, ca specialist probabil, îndeosebi despre „tendințe” ?

  4. Remarcați cumva vreo „corelare” între unele decizii de politică monetară anunțat de BNR și aparițiile publice cu „opinii” ale domnului Stolojan; care ar putea fi „alăturate” celor ale domnului Vasilescu, „consilierul” ?

  5. Sunteti un specialist de valoare al tarii. Ati fost si un Prim-ministru respectat. Dati-le o mana de ajutor acestor guvernanti. S-au ratacit detot, au bramburit tot, nu le-a iesit nimic. Sunt confuzi, fac si refac, au devenit si recalcitranti, tot incearca sa ne convinga ca 2+1=4, si ca noi toti suntem prosti si nu stim sa numaram banii din buzunar. Spuneti-le unde gresesc, cum e bine, ce-i cu ei?!

  6. Draga Stolo ! Dintr-o data te-ai imbolnavit la momentul respectiv si ai facut scimb cu Base . Nu am uitat.Ai dat arama pe fata atunci. Ai un salar bun de Parlamentul EU. Lasa-ne.Mai bine cu astia prosti decat cu tine. Ia-ti slipul si dute la bai la tratament.

    • Pt. Stephannus.
      Pt asemenea pareri ca a dumneavoastra, tara asta a ajuns in asa hal. SE POATE COMPARA CALITATEA GUVERNARII DIN ACEA PERIOADA CU CEA DE AZI?! Nu cred ca exista politician caruia sa nu i se fi reprosat ceva. Poti compara pregatirea sau expertiza D-lui Stolojan cu prostii de azi?! Sunt de o incompetenta crasa. Incompetentii si caposii de azi afecteaza grav si tara dv. si tara mea. „AU DAT CU OISTEA-N GARD”. La 6 luni schimba guverne si nu vadem sa aduca si oameni mai pregatit PT. CA NU AU!! De aceea o sa-i plangem pe cei de ieri ca D-ul Solojan sau chiar din PSD ( D-ul Nastase daca nu ar fi fost hot si el) Noi suntem in asa hal pentru greselile tuturor politicienilor de dupa ’89 dar niciodata nu am fost condusi cum suntem de un an incoace. In plus tara asta a ajuns aici si din cauza coruptiei, dar niciodata NU S-A INCERCAT ASA LA VEDERE CA PRIN LEGI SA-SI ACOPERE HOTIILE. IAR PT. SALARII SI BENEFICII INTOTDEAUNA ISI IAU PARTEA LEULUI CA LA SALARIZAREA RECENTA. Prostimea toata este pacalita cu mariri dar de fapt scaderi doar la ei sunt mariri. Si aceasta prostire pe fata deranjeaza enorm.
      Comparatia pe care o faceti dv, nu cred ca poate fi a unui om care gandeste, a unui om care a facut asta din convingeri, ci mai degraba a unui om care este pus sa contracareze criticile la adresa acestor incompetenti de azi. DAR, REPET, ACESTI INCOMPETENTI ITI AFECTEAZA SI TARA TA SI TARA MEA.

  7. Cu mainile alea Stolojan a spus tot. Asta e tot ce stie in materie de economie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.