Strâmtoarea,  atu sau vulnerabilitate pentru Iran?

Preşedintele american Donald Trump a trimis, pe 20 aprilie, cu o zi înaintea expirării armistiţiului, o delegaţie americană în Pakistan pentru a relansa negocierile de pace cu Iranul. Negociatorii vor merge degeaba la Islamabad, a anunţat, initial, Teheranul. Potrivit agenției IRNA din Iran, ”Iranul a justificat absența de la a doua rundă a negocierilor prin solicitările excesive al Washingtonului, așteptările nerealiste, schimbările frecvente de abordare, declarațiile contradictorii, blocada americană a strâmtorii Hormuz”.

Regimul din Iranul nu vrea să negocieze cu SUA

În plus, pe 19 aprilie, armata americană a preluat controlul asupra unei nave iraniene care încerca să încalce blocada porturilor iraniene. Nava a fost oprită după ce a fost lovit compartimentul motorului, a scrs președintele Donald Trump pe rețeaua Truth Social. Nava cargo iraniană se îndrepta spre China. China a criticat acțiunile Statelor Unite din Strâmtoarea Hormuz. ”Suntem îngrijorați de intervenția violentă a SUA împotriva navelor în cauză”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe. China speră că părțile implicate vor acționa responsabil și vor respecta acordul de încetare a focului, a adăugat acesta. Este pentru prima oară când Xi Jinping cere deschiderea strâmtorii Hormuz, scrie South China Morning Post.

Iranul se răzgândește după o declarație din China

După ce a anunțat că refuză negocierile cu SUA, regimul de la Teheran a făcut o piruetă. Pe 20 aprilie, președintele Massoud Pezeshkian a cerut reducerea tensiunilor cu SUA prin negocieri. Apoi, Ministerul de Externe de la Teheran a declarat nu că negocierile vor fi boicotate, ci că ”nu s-a luat nicio decizie în privința lor”. Însă, spun oficiali pakistanezi citați de Associated Press, Iranul a luat decizia – va trimite delegația pentru negocieri.

Schimbarea de poziție a Teheranului a venit în contextul unor presiuni de la Beijing. Președintele Xi Jinping, a cerut, pe 20 aprilie, asigurarea trecerii neîntrerupte a navelor prin Strâmtoarea Hormuz. A cerut acest lucru într-o convorbire telefonică cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, relatează agenția de presă de stat China Nouă. El a cerut normalizarea traficului maritim după aproximativ 50 de zile de perturbări, care afectează importurile de petrol ale Chinei. A subliniat ca este in interesul țărilor regionale și al comunității internaționale.

China, afectată de închiderea Golfului

China importă din Golf circa 50% din petrolul necesar. 15% provine din Iran. Restul din monarhiile arabe aliate cu SUA. Războiul a dus la scăderea importurilor, deși Iranul a permis trecerea navelor cu petrol spre China. Însă blocada americană a strâmtorii, începând din 13 aprilie, a oprit drumul spre China a petrolului provenit din Iran. De fapt, dubla blocadă a strâmtorii a făcut ca, în ultimele 48 de ore, prin strâmtoare să nu treacă decât trei nave, în ciuda ”deschiderii” anunțate președintele Trump, pe 17 aprilie. Întrebarea este asupra cui pune presiune președintele Chinei – asupra SUA sau a Iranului?

Iran: strategie afectată de o schimbare majoră în SUA

Există două posibile răspunsuri. Primul este că Iranul a calculat greșit și că strâmtoarea nu este un atu, ci chiar o vulnerabilitate pentru regimul de la Teheran. Strategia iraniană a închiderii strâmtorii Hormuz este veche de decenii, însă a fost aplicată abia acum. În aceste ultime decenii au avut însă loc schimbări importante. Din consumator prin excelență, SUA au devenit exportator de petrol. SUA au deveni și cel mai mare exportator de GNL din lume. SUA importă doar 4% din necesarul de petrol. Nici Israelul nu depinde de petrolul din Golf. Presiunea pe care o pune Teheranul blocând strâmtoarea este în special asupra statelor asiatice și, apoi, asupra economiei globale.

Trump conduce Titanicul spre aiseberg

În prima lună a războiului, folosirea a doua conducte în EAU și Arabia Saudită (pentru a ocoli strâmtoarea), producția mai mare a SUA, eliberarea din rezervele Agenției Internaționale pentru Energie și rezervele mari deținute de economii importante precum China si Japonia au făcut ca în jur de 80% din volumul care trecea în mod obișnuit prin Strâmtoarea Hormuz să fie compensat. Pe de altă parte, economia iraniană depinde total de traficul prin strâmtoare, iar blocada impusă de SUA la jumătatea lunii aprilie are consecințe mult mai dure asupra Iranului decât are blocada selectivă impusa de Iran de la începutul războiului și până acum asupra economiei globale.

Al doilea răspuns este că economia lumii se îndreaptă ca Titanicul spre aisberg. Prețul petrolului nu a ajuns la recordurile din momentul crizei financiare din 2008 și nici la cel de la momentul începerii războiului din Ucraina, în 2022. Însă la fel de adevărat este că cifrele economice seci nu anunțau criza din 2007-2008. Privind din această perspectivă, nu Iranul pare cu spatele la zid, ci administrația Trump. Are de ales între evitarea unei crize economice globale prin sacrificarea oricărei șanse la alegerile prezidențiale din 2028 (alegerile pentru Congres din 2026 fiind deja compromise). Concesiile pe care SUA le-ar face Iranului ar duce la o victorie a opoziției democrate din SUA. Sau poate alege urmărirea pe mai departe a agendei Netanyahu-Trump, care nu ar garanta însă câștigarea alegerilor în 2028.

Cine controlează negocierile: SUA sau Israelul?

Elementele de pe agenda negocierilor SUA-Iran, precum și echipa de negociatori a SUA arată încă o înclinare spre interesele israeliene. Vicepreședintele JD Vance (acceptat de Iran) conduce această echipă. Însă premierul Benjamin Netanyahu a ținut să facă cunoscut că Vance i-a ”raportat” tot ce s-a discutat la Islamabad pe 11-12 aprilie. Apoi, din echipa americană fac parte Jared Kushner și Steve Witkoff. Ei au purtat negocierile în timpul cărora a fost atacat Iranul – iunie 2025 și februarie 2026.

Apoi, este importantă agenda negocioerilor. În negocierile care au avut loc până acum în Pakistan, SUA și Iranul s-au învârtit în jurul aceluiași subiect – îmbogățirea uraniului în Iran și soarta celor 440 de kg. de uraniu îmbogățit care se află în Iran. Iar discuțiile nu au ieșit din zona tatonărilor nici măcar în aceasta privință.

Va deveni sudul Libanului a doua Gaza?

Dosarul nuclear iranian este doar unul dintre jaloanele de pe drumul spre un acord între SUA și Iran. Rundele de negociere de la Islamabad nu au lăsat să se vadă că ar fi fost abordate în mod serios chestiunile ce țin de reparațiile de război pe care Iranul le-a solicitat în primele versiuni ale planului de pace propus de Teheran. La fel stau lucrurile și cu statutul pe termen lung al Strâmtorii Hormuz, cu sancțiunile împotriva Iranului, cu statutul bazelor militare americane din regatele arabe din Golf, cu războiul din Liban și gruparea Hezbollah.

Armata israeliană va continua să controleze sudul Libanului după ce încetarea focului a intrat în vigoare, zona fiind împărțită în trei sectoare, ca si Fasia Gaza, scrie Yediot Ahronot. Premierul Benjamin Netanyahu a vorbit despre o „zonă de securitate întărită” în sudul Libanului, destinată protejării localităților din nordul Israelului. Potrivit Ynet, zeci de sate din zona galbenă nu au voie să fie repopulate, iar armata continuă distrugerea infrastructurii suspectate de terorism. Există îngrijorări în Liban privind o posibilă ocupație permanentă, comparabilă cu cea din trecut (1982–2000). Armata israeliană afirmă că va rămâne până la stabilirea unui mecanism de control și până la dezarmarea Hezbollah.

Iran, pe poziții cât timp piața energiei nu cedează

Doar situația din Liban este suficientă pentru ca Iranul să respingă un acord cu SUA. Prima rundă de negocieri SUA-Iran după începerea războiului actual din Golf a avut loc pe 11-12 aprilie. Era imediat după ce SUA au anunțat un armistițiu de 10 zile. A fost un eșec. La o zi după negocieri, pe 13 aprilie, SUA au impus o blocadă a strâmtorii Hormuz, care dubla blocada iraniană. În urma cu aproape zece zile, Iranul nu a acceptat limitările cerute de SUA pentru programul nuclear, nu a acceptat nici libertatea totală de navigație prin strâmtoare, iar SUA nu au acceptat ridicarea totală a sancțiunilor împotriva Iranului.

Nu avea cum să se întâmple altfel. Rezultatul poate fi același și în cazul în care noua rundă de negocieri ar avea loc acum. Însă presiunea pusă de președintele Xi Jinping pentru deschiderea strâmtorii, epuizarea treptată a rezervelor și reducerea capacității de compensare pe piață a șocului din Golf poate schimba abordarea iraniană la o noua rundă de negocieri.