Medicul Adrian Streinu-Cercel consideră că purtarea măștii este în continuare necesară, chiar dacă restricțiile s-au relaxat, fiind o măsură ”care ne-a salvat”. Pe de altă parte spune că variantele mutante ale SARS-COV-2 nu reprezintă un pericol.
”Majoritatea formelor acestea mutante nu sunt periculoase. (…) Vorbim de mutante care sunt în investigație și urmează să fie definite dacă au vreun rol major în epidemiologia acestei pandemii sau nu. În momentul de față știm că avem 4 variante în circulație care și-au demonstrat transmiterea acută: varianta clasică, varianta din Marea Britanie, varianta din Brazilia, varianta din Africa de Sud și, recent, s-a asociat și cea din India. Toată lumea este cu arma la picior și urmărește cu mare atenție în ce măsură varianta din India va încerca să reia supremația în această pandemie.
Nu trebuie să uităm că ceea ce ne-a salvat a fost purtatul măștii. Purtatul măștii devine în continuare o necesitate, chiar dacă s-au dat o serie de libertăți din punctul de vedere al modului de utilizare în spațiile închise. Avem avantajul vaccinării în momentul de fașă. Atâta timp cât lumea va înțelege că are posibilitatea să se vaccineze și vaccinarea e benefică, atunci avem toate șansele să scăpăm basma curată.”, a declarat Streinu Cercel la Antena 3.
la inchisoare CRIMINAL ORDINAR, MIALIARDAR PLAN-DEMIC! RAFILA – TATARU-CERCIEEEEL – ARHAT – VELA – TOATE GUWERNERELE SI TOTI ACOLITII SECURICI MASONI: toti niste jeguri anti-umane ! DACA O IEI PE „FIRUL BANILOR” O SA DESCOPERI IMBOGATITII PLAN-DEMICI DE LA FEMEIA DE SERVICIU DIN VILA VREUNUI SECURICI PANA LA MUTU’ DIN DEAL !
Romania,gradina Maicii Domnului plina cu atotstiutori care isi dau cu parerea despre tot si despre toate.acuza s-au fac presupuneri dupa zvonurile auzite la crasma de cartier si sedintele de spart seminte plus petul de bere in fata blocului.
Observati ca desi strainu cu cercel e acum ciumat rosu nici un zmeu, prost care rade , tulipan sau alti caporali de de dreapta, mereu prezenti pe pe acest site-acum insa ba- sunt ascunsi si nu scot o vorba despre acest infliencer care face jocul afaceristilor pro covid ca sa isi vanda mastile, s nu numai? Pai daca mastile e atat de bune- cum zice acest editat- de ce nu sunt lasati romanasii la spectacole, stadioane si alte locuri cu ele pe bot , ca doar ii protejeaza= cum zice el- de pandemie ? Si de ce nr infectatilor cu covid a crescut , desi s-a generalizat PANA LA ABSURD purtarea lor ( vezi scaldatul cu ele pe mecla-propunere a mascaricilor usere!)??? Raspundul e simplu PENTRU CA TOATA AFACEREA COVID E O GOLANEALA PE BANI MULTI!Insusi acest strainu si-a triplat averea dand cu cadelnita la aceasta molima produsa in laborator si care acum e…in concediu!
Mutantul asta propagandistic strain cu cercel inca n-a sesizat ca „masurile” luate de guvernele PeNaLe au marit incidenta cazurilor? Acum 1 an, toata lumea era FARA MASCA, si nu vedeam pe nimeni bolnav de CoVid. Guvernul Sica a bagat 1,4 milioane de venetici peste frontiere inapoi in tara, cu CoVizii corespunzatori (luati din focarele europene principale) dandu-le asistenta medicala gratuita pe banii nostri, pentru ca aia n-au contribuit cu nimic la fondurile sistemului medical de aici, ci doar s-au ocupat cu furatul pe „dincolo”. Care a fost scopul? Sa aiba VOTURI, pe buna-vointa PeNaLa PE BANII NOSTRI! Dupa 1 an, din care ultima jumatate permanent cu masca pe mutra, cazurile de CoVid s-au inmultit (nu va luati dupa „statisticile” mincinosilor de la guvernare, la care scade numarul de cazuri inainte de alegeri, si dupa „succesurile” vaccinarii, de zici ca azi ne-am vaccinat si maine nu mai e nici un bolnav prin preajma, ca am spariat CoVidu’!), mie mi-au murit doi fosti colegi de liceu, la inceput de an, cu CoVid, dar eu sunt sigur ca CULPA MEDICALA a fost cauza pentru care nu au scapat! Asa ca TOTI astia care au contribuit la politica pe tara anti-CoVid trebuie bagati in tribunale si purecati pentru mortii de CoVid si pentru mortii de boli cronice sau acute care n-au mai avut acces in spitale, la asistenta medicala calificata, tot din cauza mincinosilor astora!
@Cubanezul: Da de ce in Siberia? Ce vina au siberienii? Sa-l trimita lui Fauci, ca parca-s frati!
Am votat PSD, dar nu accept iesirea inutila a prof. Streinu Cercel, mai ales ca nu masca neconforma, nu teroarea ne-a ferit de Covid ci rezistenta organismului. Daca in 40 de ani n-am facut nici o raceala cu simptome de gripa, adica mai mult de 38,5 grade si niciodata nu m-a durut capul si muschii, etc. de ce acum vine la spartul targului, cand epidemia si de gripa si de pneumonie=Covid a trecut sa ma bata la cap cu masca lu „voda”…In afara de asta raportarea MS arata ca numai aprox. 200-300 au murit de Covid, restul au fost…”ajutati”, prin medicatie puternica, incompatibila cu maladiile cronice de care sufereau, proasta ingrijire, lipsa hidratarii, lipsa monitorizarii hipertensiunii, diabetului etc. „injectia” din timpul noptii care a fost fatala pt primul caz deshumat, pt parintele Ghelasie care mai era si negativ. Asa ca mai bine sa ne explice Corpul Medical din Romania daca au practicat cu buna credinta medicina in ultimul an sau sub Covid neglijenta dezumanizarea si politica de teroare a PNL/USR sub obladuirea lui Voda a provocat multe tragedii si drame inutile.
Luati idiotul si in Siberia cu el!
Adrian Străinu Cârcel…e cel mai influencer sponsorizat pă Cocioc România Iobagland din câți există la ora actuală…
Nu să-i vedem în izoleta de scânduri, ci la cuptoraş, la crematoriu pentru ca să nu infecteze pe nimeni după ce vor crăpa. Dar e foarte bine aşa, se mai curăţă planeta de tot felul de retarzi. Cu cât mai mulţi, cu atît mai bine.
Profesorul in Masluiri si Combinatii, Portavocea Panicii Generale revine pe ecrane. ep 234,14 din seria Pandemonium sec.21
Un singur sentiment reuseste sa-mi trezeasca acest individ: scarba profunda!
‘ Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul “! ‘Ascuns’ în parlament pentru a se feri de justiție !
Cu mainile curate, ati belit…,, ati mintit o tara, sa nu spun altceva, profitorilor mincinosi! Nu trebuia nicio masca pe figura, javrelor! Din nastere organismul uman are protectie uriasa, doar consumul de medicamente recomandate prin listele impuse medicilor spre recomandare, toti medicii, constienti fiind ca e doar consum cu urmari grave, adica moarte lenta si sigura, plus stresul si alimentatia proasta zilnic, au distrus imunitatea organismului! Nu e bascalie!
În destule localități nu se purta mască nici anul trecut, nici anul ăsta. Autoritățile știau și le durea-n undeva. Se știa cum e de fapt treaba cu virusul. Varianta reală nu aia oficială.
Orban și PNLiștii erau mereu surprinși fără mască. Nu se revolta nimeni.
Strainu nu stie inca ce-au hotarat cei mari. Cel mai obedient mare post de tv (ABC) din America stiut de toata lumea ca fiind al Partidului Democrat si implicit al progresistilor au schimbat exact peste noapte vechea regie. De unde apareau mascati pana la ultimul om si exagerand distanta impusa si izolarea, iata ca de dimineata au aparut fara masti si s-au ingramadit unii in altii ca in vremurile bune. Sa fi disparut brusc amenintarea virusului pe care chiar zilele trecute o sustineau? Concluzia ar fi ca s-a dat ordin virusului sa dispara. Iar faptul ca ABC a percutat primul lamureste cel mai bine lururile.
Cercelule, cand primeai zeci de sponsorizari de la Pfizer, purtai masca, sau ti-ai pus-o dupa aia?
Cercel e un cretin retardat si corupt.
A aparut tulpina pozitiva a pizdii
Iar a aparut prostul asta hot si corupt pana in maduva oaselor?! Propun ca sa-i lipim bine masca pe fata lui, poate si sa o coasem si sa-l scoatem din casa lui ca sa-l izolam, asa cum a vrut sa faca el cu batranii nostri! Deja e si el cam batran si vrem sa simta bine pe pielea lui „beneficiile” mastii, eventual chiar sa-l ingropam cu ea cusuta pe gura si nas, corect cum a cerut el! Plus dorim sa il izolam in centru separat de familia lui, sa simta direct si exact ceea ce voia sa le faca batranilor! Bai cercel streinu, baga-te iar in vagauna unde ai stat ascuns si nu te mai face de ras cu aberatiile si prostiile tale!
Fay Jalea Mortului,ala cu Covidul=o simpla gripa este numai Palton-voda,seful tau de stat degeaba,care a trimis fraierii la sparanghelul lu’ ma-sa.Dar nu ai nicio rusine acum sa guitzi prostii ca si ala si toti iohanistii ca sa va kk pe voi non-stop.
Bai postacilor cretini, daca Profesorul Streinu Cercel era membru PNL, sau USR, tot asa-l muscati de cur? Vadea-v-as in izoleta de scanduri!
ai ramas fara aplaudaci si iesi pe sticla/presa ca sa nu te uitam.
Nu masca m-a salvat nea Cercel, Sistemul Imunitar, zestrea primita la nastere, viata cumpatata, lipsa invidiei, lipsa lacomiei, etc. De luni de zile imi departez masca pt a respira dupa ce mi-a provocat o activare a sinuzitei pe nara care nu avea suficient aer, pt ca tineam de elastic in partea opusa. Mai bine te-ai gandi la IPS Pimen pe care l-ai pierdut din intamplare sau la cerere…nu ne mai da sfaturi pe care nu le crezi pt ca stii adevarul exprimat in februarie, dar negat ulterior la comanda primita…
Senatorul psd Adrian Streinu-Cercel minimiza, in ianuarie 2020, raspandirea pe care urma sa o aiba noul coronavirus descoperit in China. Un an mai tarziu, fostul manager de la Institutul „Matei Bales” afirma ca vom purta masca pana in 2023, pentru a ne proteja
Streinu Cercel e un cretin corupt. Mastile au valoare ZERO in afara unor spiraled sau locuri extrem de aglomerate..
Sunt peste 100 de studii care arata un efect de sub 1% ca imbunatatire..
CUM AM SPUS, STREINU CERCEL UN HOTZ DOBITOC SI CORUPT!!!
LA INCHISOARE CU EL
a aparut tulpina bucuresteana odata cu rezistii sorosisti spalati pe creier : principalele simptome :
ai gust, ai miros dar nu simti apa calda…