Strigăt al bolnavilor cronici: „Criza politică acutizează situaţia”

diagnostic

Alianţa Pacienţilor Cronici din România acuză că actuala criză politică „acutizează” situaţia din sănătate şi pacientul cronic rămâne fără tratamente, cei mai afectaţi fiind bolnavii de cancer şi cei cu HIV/SIDA.

„Criza de sănătate generată de pandemia de COVID-19 a amplificat problemele cu care se confruntau pacienţii cronici din România în ceea ce priveşte accesul la terapii. Ca şi cum nu era de-ajuns, criza politică actuală acutizează situaţia, săpând mai adânc groapa sistemului de sănătate, lipsindu-l de finanţarea necesară, şi odată cu el şi a pacientului cronic, rămas fără tratamente. Printre cei mai afectaţi de situaţia actuală sunt pacienţii bolnavi de cancer şi pacienţii cu HIV/SIDA; pentru aceştia din urmă, frica de a nu mai primi tratamentul vital este o constantă în fiecare lună. Medicii fac eforturi disperate de a calcula medicaţia la plic, la bucată, pentru a ajunge la fiecare pacient. Această practică încalcă toate normele legate de farmacovigilenţă, siguranţa medicamentului şi siguranţa pacientului, periclitându-i sănătatea”, se arată într-o scrisoare deschisă a APCR către partidele politice, Ministerul Sănătăţii, CNAS şi Guvern.

Conform sursei citate, „lipsa fondurilor” destinate acestor programe naţionale de sănătate este semnalată de toate centrele regionale de boli infecţioase din România.

„1 din 4 pacienţi români diagnosticaţi cu HIV/SIDA nu urmează în prezent un tratament specific bolii lor, iar dacă autorităţile nu iau măsuri acum, acest număr va creşte considerabil. Întreruperea tratamentului antiretroviral determină o creştere a riscului de deces, precum şi a riscului de transmitere a infecţiei HIV. Încă o dată, factorul politic pune viaţa pacienţilor cronici în pericol. (…) Şi în acest moment, se tergiversează reglementarea privind activitatea de HomeDelivery (distribuirea medicaţiei la domiciliul pacientului cronic)”, se mai arată în scrisoare.

APCR susţine că întreruperea tratamentului chiar şi pentru 1 – 2 zile la pacienţii cu HIV/SIDA poate altera întreaga schemă terapeutică (scheme multidrog).

„Asta conduce la agravarea stării de sănătate, epuizarea tuturor variantelor de scheme datorită generării de rezistenţă virală la terapie, iar dacă se impune internarea acestor pacienţi, asistenţa medicală este aproape imposibilă, dat fiind faptul că spitalele de boli infecţioase sunt iar pline cu pacienţi COVID-19. În cazul pacienţilor cu cancer, lipsa medicamentelor reprezintă direct condamnare la moarte, deoarece cancerul este o urgenţă, iar majoritatea tipurilor de cancer au o evoluţie fulminantă”, afirmă reprezentanţii APCR.

Totodată, aceştia fac apel către politicienii din Guvern să rezolve situaţia actuală şi afirmă că va informa şi Parlamentul European.

„Facem apel încă o dată la politicieni din Guvernul României să înceteze orice mascaradă politică şi să se dedice rezolvării acestor probleme, pentru a preîntâmpina un nou val de decese cauzate de cinismul şi lipsa lor de empatie, dar şi de lipsa finanţării şi a politicilor coerente din sănătate. Reamintim faptul că în 2020 decesele generale au crescut apreciabil, iar în 2021, dacă nu se iau măsuri urgenţe, numărul deceselor va creşte şi mai mult. Alianţa Pacienţilor Cronici din România va semnala situaţia curentă Parlamentului European şi îşi rezervă dreptul de a acţiona în judecată pe toţi cei responsabili pentru aceste derapaje, pentru încălcarea cu bună ştiinţă a dreptului la asistenţă medicală, la sănătate, la viaţă, drepturi consfinţite atât de Constituţia României, cât şi de Legile în vigoare ale României şi UE”, adaugă APCR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. numar de teste frauda medicala, cu cycles threshold paste 25, toate sun false positive. Nu „cazuri”, ba tatare nespalat. propagandati minciuna ca omu sanatos e bolnav. Nu va uita nimeni ba scarbosilor, steti vinovati de genocid global, deja ati ucis cu millioane, daca nu cu milliarde, ca nimeni nu mai numara mortii peste mii de capete. te vor gasi baietii, conform Nuremberg 2.0, si vei fi agatzat la uscat dealungul drumurilor, mpreuna cu tataru besescu cu tatarii lui, ce ingroapa tara de 40 de ani in folosul strainilor. Mare pacat de scapati.

    iar cetateanu strain, cu cetatenie dubla, klauss iohannu, cum poa sfie aia legal, sa vil bagati prasedinte?? E cetatean strain cu acte, ba strambilor. Adica tataru besescu sa nu fi stiut ca iohannu e cetatean strain, dusmanii declarati ai tarii unde bunicii si parintii vostri au luptat cu arma in mana, lucru faradecare voi majoritatea nicimacar nu erati nascuti!! Ba tampitilor!

    pa vremea can tataru cu gropi pa fatza, Catzu, isi facea stagiu pa banii poporului pan america, tataru besescu, care la trimis, ordona poporului sa manance nimic si sa stea in frig, cu pensii reduse si bani putini, din cauza „crizei financiare” in care aruncase tara, acum de 40 de ani de capitalism.

  2. TRANSMITETI ACEST ARTICOL SI PRESEDINTELUI „PART TIME” SI „PRIMUL NAVETIST AL TARII” CETATEANUL k.w. iohannis , CEL CARE A MOSIT „GUVERNUL MEU -POHTA CE-A PPOHTIT „- GUVERN CARE A ADUS DEZASTRUL POLITIC , SOCIAA SI ECONOMIC SI CARE CHIAR CHIAR AZI SPUNEA CA IN TARA CURG LAPTELE SI MIEREA LA ROBINET !!!SI CA SI CETATENII SUNT NERECUNOSCATORI „PROSTI” DACA NU VAD SI NU RECUNOSC „PEREOADA ” ACEASTA CA FIIND CEA MAI INFLORITOARE SI INDESTULATOARE PENTRU POPOR !!
    GHICITOARE : IN CE LIMBA ROSTESTE CETATEANIUL k.w. iohannis cuvantul „pereoada” , nu in romana, nici in engleza si nici chiar in germana !!!

  3. Sincer, pare ca deja sunt inscrisi la „decedati coro”, daca nu aloca fonduri si nu au grija de ei! Imi cer scuze bolnavilor, e vorba de zabalosii de lux ai tarii!

  4. Ce se întâmplă în românia educată și normală la ora actuală este genocid!!..practic conducătorii au transformat țara într-un lagăr de exterminare!!..datele oficiale ale uniunii europene spun că în românia au murit mai mulți oameni decat de covid!!..se pare ca sunt peste câteva mii de astfel de morți!!..
    Nimeni n-are curaj să spună adevărul despre această marsavie fără seamăn, șefu’te trimite in lumea celor drepți!!..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.