Studiu alarmant: Ce înseamnă consumul unui hot dog

Cercetătorii din domeniul sănătății de la Universitatea din Michigan au descoperit că mâncatul unui singur hot dog poate să scurteze viața cu 36 de minute, relatează CNN.

Înr-un studiu publicat luna aceasta în revista Nature Food, cercetătorii au analizat 5.853 de alimente din dieta SUA și au măsurat efectele în minute de viață sănătoasă câștigate sau pierdute.

„Am vrut să facem o evaluare a efectelor benefice și dăunătoare ale alimentelor în întreaga dietă”, a declarat pentru CNN Olivier Jolliet, autor principal al lucrării.

Echipa a venit cu un indice care calculează sarcina benefică sau dăunătoare pentru sănătate în minute de viață sănătoasă.

„De exemplu, se pierd 0,45 minute pe gram de carne procesată sau se câștigă 0,1 minute pe gram de fructe. Ne uităm apoi la compoziția fiecărui aliment și apoi înmulțim acest număr cu profilurile alimentare pe care le-am dezvoltat anterior”, Jolliet spus.

Unul dintre alimentele pe care cercetătorii le-au măsurat a fost un hot dog standard de vită. Cele 61 de grame de carne procesată duc la pierderea a 27 de minute de viață sănătoasă, a spus Jolliet – dar când au fost luate în considerare ingrediente precum sodiul și acizii grași trans, valoarea finală a fost de 36 de minute pierdute.

Consumul de alimente precum nuci, leguminoase, fructe de mare, fructe și legume fără amidon, pe de altă parte, are efecte pozitive asupra sănătății, a constatat studiul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

14 Comentarii

  1. Kkt cu mac! Daca ” studiul ” vine de la americani, nu mai halim shaorma, carnati si burgeri. Pai ne mor puradeii da foame, manca-ti as!

  2. Mai exista mancare sanatoasa?
    Peste tot !
    Legume, fructe fara chimicale, pesticide, ierbicide, fungicide, insecticide, carne fara antibiotice si hormoni, nemodificata genetic, fara conservanti, uleiul de palmier este cel mai bun daca este si hidrogenat!
    Gasim mai ales la supermarket mancare buna, chiar daca cateodata este retrasa de la raft, asta fiind din cauza lipsei spagii.
    Concluzia? Spaga este cea mai sanatoasa (pentru cei care vor sa se imbogateasca repede), de aceea omenirea va merge spre „bine”, chiar daca a inceput sa fie virusata un pic.

  3. La Latrina3 se face chiar acum propaganda impotriva hot-dogului, ca de… e de la americani. In schimb, rahatul pe care-l mananca cele trei Antene, se pare ca e foarte sanatos. Numai cand ma uit la Oana Stancu si la Radu Tudor, cat s-au umflat, ma gandesc cat infuleca si cu ce pofta.

  4. Nu numai atat,te si prosteste dupa unele studii tot americane,ajungi ca nea Biden sa vorbesti singur ca televizorul..Ghinion.Tot in America mai bine de jumatate din populatie sufera de diverse tipuri de cancere si boli de inima.O natie bolnava,bre.E la mintea cocosului ca orasele si asa zisa ,,civilizatie,,nu fac decat sa te omoare incet dar sigur prin poluare,stres si mancare plina de chimicale.Amu nu stiu cum sta povestea cu antenele ale 5G sau parabolicele tv ,da ma simt rau ca naiba cand am drum pe langa blestamtiele astea si nu le pot ocoli..Ma aleg cu niste dureri de cap si oase de toata frumusietea.Mari hahalere,bre.Mari.

  5. Daca era adevarat azi nu mai era nici jumatate din populatia de umflati americani ghiftuiti cu hotdogi !Ciuingarii mananca hotdogi imediat ce vad lumina zilei !?

  6. Nu poate fi mai otravitor decat injectia supranumita vacin anticovid

  7. cat e carne si cat altele…deci o friptura este o bucata de carne adevarata, in alta ordine, daca face ”rau” si reduce viata carnea, atunci poate imi explica savantii cum de au ajuns la 90+ sau chiar 95+ rudele mele mancand zilnic si carne?

  8. In mijlocul plandemiei niciun expert nu încearcă să afle care sunt efectele adverse pe termen lung a injecțiilor cu care populația lumii este „vaccinată”! Bine că au timp pentru analiza unor cârnați în chifle. Penibil…

  9. Deci se pierd 36 minute de viaţă sănătoasă. Reiese că se câștigă 36 minute viaţă nesănătoasă, știi ce zic.
    Mi se pare corect, dacă ne gândim că și cerșecătorii ăștia pierd o grămadă de viaţă sănătoasă cu cerșecătoriile lor, da’ câștigă la loc o grămadă de viaţă nesănătoasă. La cap. Știi ce zic.

  10. din carne toacata poate fi un produs dubios, poate contine ce nici nu ne imaginam, de aceea este bine sa se evite toate sortimentele bombastic definite din carne…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.