Cel mai mare studiu făcut de americani cu hidroxiclorochină arată că tratamentul nu pare a funcţiona în cazul bolnavilor de COVID-19.
368 de pacienţi internaţi în spitalele pentru veterani din SUA au participat la studiu.
Autorii studiului, cercetători la Universitatea din Carolina de Sud şi Virginia, au analizat dosarele medicale ale pacienţilor, pe care i-au grupat în trei categorii pentru a-i compara: cei trataţi doar cu hodroxiclorochină, cei care au primit combinaţia hidroxiclorochină-azitromicină şi cei care nu au primit hidroxiclorochină.
Proporţia pacienţilor decedaţi a fost mai mare în grupul care a fost tratat doar cu hidroxiclorochină – 28%. Cei care au primit combinaţia cu azitromicină au avut un procent al deceselor de 22%, iar cei care nu au fost trataţi cu hidroxiclorochină au murit în proporţie de 11%.
„O rată a mortalităţii crescută a fost identificată la pacienţii trataţi doar cu hidroxiclorochină. Aceste descoperiri subliniază importanţa aşteptării rezultatelor mai ample, randomizate, din studii controlate, înainte de folosirea de scară largă a acestor medicamente”, transmit autrorii studiului.
Concluzia poate fi însă înşelătoare, scrie AFP, pentru că grupul care a primit doar hidroxiclorochină a fost, la începerea tratamentului, în stare mai gravă şi cu riscuri mai mari faţă de alte grupuri – avea mai mulţi fumători, diabetici sau pacienţi cu antecedente cardiovasculare şi pulmonare.
Autorii au corectat statistic acest dezechilibru iniţial şi au observat că riscul crescut de mortalitate se menţinea în grupul tratat doar cu hidroxiclorochină.
Studiul nu a observant diferenţe între necesitatea de ventilare mecanică la pacienţii care au luat hidroxiclorochină simplă sau în combinaţie cu azitromicină.
Pentru moment, studiul nu ar trebui extrapolat la nivel mondial, pentru că a fost făcut pe un tip specific de bolnavi: toţi au fost bărbaţi, în majoritate afro-americani, cu vârsta medie de peste 65 de ani.
Într-un alt studiu recent, cercetători din Franţa au analizat 181 de pacienţi cu pneumonie, care au avut nevoie de oxygen. Aproape jumătate au luat hidroxiclorochină în 48 de ore după ce au ajuns la spital. S-a descoperit că nu a fost o diferenţă semnificativă în rata mortalităţii sau a internării la terapie intensivă a celor două grupuri. Opt dintre pacienţi au avut un ritm cardiac neobişnuit şi a fost necesară întreruperea tratamentului. Studiul francez nu a fost evaluat din punct de vedere ştiinţific şi nici nu a fost publicat într-o revistă medical, scrie CNN.
Pe timpul maraii anomalii politice , numita COMUNISM , la scoala , orice materie studiata incepea cu paradigma : …. se ocupa cu STUDIUL , ETC!!!Din proprie experienta , s-a incercat in familie un tratament experimental . Nu a dat nici un rezultat !!! Explicatia a venit , de la CERCETATORII occidentali ca daca la 1000 de pacienti se observa o ameliorare , urmand curba lui GAUSS , s-ar putea ca reusita sa creasca pana la 10%-20% !!! HALAL STUDIU !!!!
Chiar nu cred!!! Este o alta forma de a manipula !!! Iar prostii pun botul…
EU AM spus de la bun inceput ca acest tratament NU este tratamentul tinta…..si CIA isi avertizeaza agentii ca hidroxiclorochina produce infarct….am descoperit, chiar inainte de a aparea studiul francezilor, cu fumatorii care au rezistenta la Covid-19 si motivul pentru care un fumator este mai putin expus…desigur, din 2 martie 2020 am scris zeci de pagini de studii…pe care le-am expediat unde trebuie, astept rezultatele cazurilor clinice.
„Studiul care rastoarna… ” – asa cum este prezentat-reflectat… este doar un cancan jalnic de presa care demonstreaza o propaganda buna doar pentru alfabeti… Exista mai multe surse de informare cu privire la acest STUDIU ? Care ?
Ceva nu-mi sună bine. Cum să faci studii pe oameni aflați între viață și moarte? Nu există protocoale de tratare a pacienților în funcție de gradul de infectare cu același virus? Cum poți spune că la unii le-ai administrat nu știu ce, iar altora nu. Pe care i-ai privat,oare de dreptul la viață. Ceva nu-i corect aici.
Studii care ” rastoarna „. Parca ati fi Romania Tv! Stati cu gura cascata la ” cercetatorii americani „, care n-au reusit niciun tratament.
Mare atentie! Sunt mai multe aspecte care subscriu zicerii „drumul spre iad este pavat cu cele mai bine intentii”
Aspectul 1. da, este posibil ca anumite medicamente comune, antivirale (dar nu vaccinuri) sa produca beneficii in tratament; da, este de asemenea posibil sa nu fie solutia finala
Aspectul 2. Derbedeii gen Fauci, Gates , mai ales scursurile democrate din SUA care ii sprijina, reclama vaccinul; da pe buna dreptate, asa se procedeaza; dar uitandu-va la istoria lui Fauci, la murdaria umana Gates, la corul de imunzi democrati, vaccinul (desi e clar ca ideea de vaccin este cea rezonabila) lor pare leacul pe care eu il voi lua doar in stare de inconstienta.
Aspectul 3. OMS , care s-a transformat in cea mai mare organizatie terorista in acest moment, arestand in case miliarde de oameni, dand astfel curvelor politice, posibilitati nebanuite de joc, ataca credibilitatea oricarui virusolog, chiar daca este premiat Nobel; vezi cazul Luc Montagnieri si principiul deletiilor conform caruia natura reechilibreaza virusul, scotandu-i partea sintetica pusa de om (acea parte de HIV). Astfel OMS, pt „binele nostru” si in avantjul ocultei ne va mai tine inchisi. Pe bune intentii.
Aspectul 4. Cu siguranta o distantare sociala voluntara si constienta, o medicatie nonvirala prescrisa nu de derbedeii OMS ci de medici internationali normali la cap, este solutia. Aceasta ascunde insa, pe termen mediu, schizofrenizarea omenirii in tarile asa zis civilizate. Marturisesc ca ani de zile eu m-am simtit bine in Africa si nu in Europa sau SUA.
Oamni buni, iesiti afara, fiti prudenti si nu va distrugeti viata cu ce va zic leprele astea. Nici ei nu stiu mare lucru (inca). Cat despre terorismul din strada creat cu politisti, jandarmi si armata, solutia este: IESiTI si PROTESTAT PASNIC
Daca va uitati la hunguri…2 mii cazuri…200 morti adica 10% mortalitate in patria CLOROCHININEI…se pare ca nu prea da rezultate…
S-au efectuat radigrafii CT pulmonar? Cat de afectati erau plamanii fiecaruia in momentul inceperii tratamentului ? Probabil ca, daca plamanii sunt afectati atunci organismul bolnavului raspunde la administrarea TRATAMENTULUI proportional cu nivelul de oxigen din organism… Poate trebuia administrat si OXIGEN… Despre comorbiditatile pacientilor veterani nu se sufla nimic… ? Daca la bolnavii de COVID-19 pneumonia se instaleaza rapid…a testat cineva daca administrarea combinata de azitromicina si hidroxiclorochina INITIAL (chiar din faza de banuiala) are succes (avand in vedere evident contraindicatiile fiecarui pacient) ? Ce ne spuneti desptre infectiile secundare din spitale atunci cand e vorba de pacienti cu pneumonii severe… nozocomialele nu fac ravagii printre bolnavii din spitale daca nu li se administreaza si azitromicina ? Studiile relevante sunt cele in care seu prezinta starea de sanatate initiala a fiecarui bolnav caruia i s-a administrat ceva…
Iar ma enerveaza subiectul tratament! Va suna clar tuturor: DACA ACTIONEZI IMEDIAT CU CELE NECESARE, NU SE PUNE PROBLEMA DECESULUI! Doar tratament dezinfectant: spray si apa de gura pentru dezinfectie, pentru a nu patrunde microbii prin gat la plamani! Sunt tratamente naturiste pentru plamani dar dureaza ani si ani pana la vindecare.
„… cu riscuri mai mari faţă de alte grupuri – avea mai mulţi fumători, …” … tocmai am aflat de la o televiziune (franceza) ca fumatul se pare ca protejeaza (!!) cel putin plaminii ! … Cum zicea latinul, „Quot capita tot sensus” …