Stupoare la Roland Garros! Nimeni nu se aștepta

Jucătoarea de tenis Aryna Sabalenka, 4 WTA și principala favorită la câștigarea Roland Garros, în contextul retragerilor lui Ashleigh Barty și Naomi Osaka, a fost eliminată surprinzător vineri în turul al treilea.

Sabalenka a cedat la zero setul 3 în meciul cu Anastasia Pavlyuchenkova (4-6, 6-2, 0-6), părăsind astfel competiția. În acest context, Halep răsuflă deocamdată ușurată.

Jucătoarea din Belarus putea urca pe locul 3, ocupat în prezent de Halep, dacă ar fi ajuns măcar în sferturile competiției.

Despre meci

Sabalenka, a treia favorită la start pe zgura pariziană în absenţa Simonei Halep (3 WTA), a început bine meciul şi a condus cu 3-0, după care Pavliucenkova a câştigat şase din următoarele şapte ghemuri, impunându-se cu 6-4 în primul set. În actul secund, belarusaa câştigat patru ghemuri consecutive, după o avalanşă de winners, egalând situaţia la seturi (6-2). Pavliucenkova a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a revenit pe teren cu un bandaj imens la coapsa stângă, dar acest lucru nu a părut să o deranjeze, câştigând la zero setul decisiv.

Vineri după-amiază din Top 10 mai erau în competiție la Roland Garros Sofia Kenin (4), Elina Svitolina (5), Serena Williams (7) și Iga Swiatek (8).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Plicusor a încurcat regele cu regina si Clotilde i-a răspuns imediat lui Kasparov in loc sa ridice gunoaiele din București. Mai lipsește Johannis cu bicicleta. Huuo panaramelor! Țară arde
    și babele se piaptănă!

  2. În spiritul vremilor americănești surprizele se țin lanț înlănțuindu-se ca să câștige Serenuca pere Williams.

  3. Culoar liber pentru cine trebuie! Contra a ce beneficiu partenerial?! Deh, „pretenii la nevoie se ajuta”!

  4. Sa vina miliția!!..tenis de căcat…cat o fi câștigat de la samsarii pariurilor??..

  5. Stirea ar fi fost ,de fapt, ca a aparut Sabalenka cu chilotii pe mutra in teren….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.