Washingtonul a acuzat Moscova că a încălcat un tratat privind controlul armelor, încheiat din 1987, testând o rachetă de croazieră, a declarat luni seara un oficial american, potrivit Mediafax.
Acest oficial a subliniat că Statele Unite au abordat „această problemă foarte serios” în repetate rânduri în discuţiile cu Rusia.
Washingtonul speră că Rusia se va conforma tratatului din 1987 şi va elimina într-un mod verificabil toate armele interzise, a adăugat această sursă. Subliniind importanţa pe care Statele Unite o acordă acestui subiect, preşedintele american Barack Obama i-a scris omologului său rus Vladimir Putină, pentru a evoca acest dosar.
Acest tratat, semnat între Statele Unite şi Rusia şi întrat în vigoare la 1 iunie 1988, „obligă ambele părţi să distrugă, la trei ani după intrarea în vigoare a documentului, toate rachetele lor balistice şi de croazieră, care pot fi lansate de la sol cu o rază cuprinsă între 500 şi 1.000 de kilometri, precum şi rachetele cu raza între 1.000 şi 5.500 de kilometri”, potrivit ONU.