SUA: Aproape 7.000 de persoane, posibil contaminate cu HIV la o clinică stomatologică

Autorităţile oraşului american Tulsa, al doilea ca mărime din statul Oklahoma, le-au cerut tuturor celor aproximativ 7.000 de persoane care s-au tratat la o clinică stomatologică locală să facă de urgenţă teste pentru HIV, hepatita C şi B, relatează BBC şi Fox News, citate de agerpres.

Potrivit oficialilor din Tulsa, în clinica menţionată nu au fost respectate normele elementare de igienă: seringile de unică folosinţă erau folosite de mai multe ori, echipamentele medicale nu au fost demult igienizate, iar unele medicamente au fost utilizate fără autorizaţie corespunzătoare.

Mai mult, termenul de valabilitate al unui preparat folosit de acesta expirase acum 20 de ani, s-a constatat în urma unei anchete oficiale deschise în acest caz. În general, medicul dentist este acuzat de încălcarea Legii cu privire la practicarea stomatologiei în Arizona (Arizona’s State Dental Act).

Suspiciunile au apărut după ce unul dintre pacienţii acestei clinici stomatologice a fost diagnosticat cu HIV şi hepatita C.

Clinica din Tulsa a fost închisă, iar proprietarul său se află în prezent sub anchetă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.