SUA nu exclud măsuri dure în cazul în care Rusia refuză să-l extrădeze pe Snowden

Obţinerea extrădării fostului analist al CIA, Edward Snowden, devine obiectivul prioritar al diplomaţilor americani şi al colaboratorilor serviciilor secrete ale SUA. Deocamdată, au loc apeluri adresate autorităţilor altor ţări şi atenţionări privind ‘inevitabilele urmări negative’ în cazul unui refuz. Însă, după cum asigură o sursă de informaţie a cotidianului rus Kommersant apropiată Departamentului de Stat al SUA, urmează măsuri mai dure, inclusiv la adresa Rusiei, transmite AGEREPRES.

Washingtonul nu ascunde că atenţionările furioase ale unor înalţi oficiali americani sunt adresate în special Moscovei. Faptul că fostul analist al CIA nu s-a aflat luni în avionul companiei ruse Aeroflot cu destinaţie Havana este considerat un semn bun în capitala americană. ‘Acum, soarta lui Snowden depinde doar de Moscova şi se poate presupune că serviciile secrete /ruseşti/ îl ţin special în capitala rusă, până când autorităţile vor decide cum să răspundă cererilor SUA’, a declarat pentru Kommersant sursa apropiată Departamentului de Stat.

Potrivit interlocutorului ziarului moscovit, deocamdată este vorba de contacte cu partea rusă şi de cooperare între organismele de securitate ale celor două state, însă nu este exclus ca în viitorul apropiat Washingtonul să treacă la măsuri mai dure. ‘Departamentul de Stat analizează diverse variante de răspuns, în cazul în care Moscova ne va ingnora totuşi solicitarea’, atenţionează sursa de informaţie a Kommersant, subliniind că ‘Rusia se adresează destul de des SUA pentru ajutor şi este în continuare interesată să coopereze în cele mai diferite domenii’. ‘Să sperăm că Moscova ţine minte acest lucru’, a mai adăugat sursa.

Şeful Departamentului de Stat al SUA, John Kerry, a amintit, în timpul vizitei sale în India, că, la cererea Federaţiei Ruse, SUA au extrădat, în ultimii doi ani, opt cetăţeni ruşi condamnaţi pentru diverse infracţiuni, astfel că acum SUA ‘sunt îndreptăţite să spere la reciprocitate’.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.