Statele Unite şi Marea Britanie sunt dispuse să-i ofere liderului sirian Bashar al-Assad drept de liberă trecere şi chiar clemenţă, în cazul în care acesta renunţă la putere, scrie The Guardian. Această iniţiativă vine dupa discuţiile dintre Barack Obama şi David Cameron cu preşedintele rus Vladimir Putin, cu ocazia summitului G20 din Mexic. Putin este în favoarea organizării unei conferinţe ONU la Geneva, în care să se dicute despre tranziţia politică din Siria, însă Rusia doreşte să asigure securitate liderilor actualului regim.
Un înalt oficial britanic a declarat că lui Bashar al-Assad i se va acorda chiar drept de liberă circulaţie, pentru a putea asista la conferinţa de la Geneva. “Cei care au avut întâlniri bilaterale au considerat că s-au creat premisele pentru urmărirea obiectivului unui proces de tranziţie în Siria. Este greu însă să negociezi o soluţie la o masă la care se afla un participant care trebuie să compară în faţa Tribunalului Penal Internaţional”, a declarat oficialul britanic.
Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, susţine o soluţie similară celei din Yemen, acolo unde preşedintelui Ali Abdullsh Saleh, acuzat de masacrarea civililor, i s-a acordat imunitate, după care el a renunţat la putere în favoarea vicepreşedintelui. Acesta din urmă gestionează acum procesul de redactare a unei noi constituţii, conducând un guvern de uniune naţională.
La preconizata conferinţă de la Genava, SUA şi Marea Britanie insistă să fie invitate Turcia şi Arabia Saudită, în timp ce Moscova doreşte participarea Iranului. Washingtonul şi Londra se opun însă acestei iniţiative. “Nu cred că are sens să invităm Iranul din mai multe motive. Nu ne facem iluzii şi suntem foarte realişti în privinţa a ceea ce se poate întâmpla”, a declarat un oficial britanic.
Soluţia unei conferinţe ONU cu participarea regimului de la Damasc şi garanţiile oferite lui al-Assad par a fi singura cale de rezolvare a conflictului din Siria, în condiţiile în care Rusia şi Occidentul sprijină taberele care se înfruntă de circa un an şi jumătate. Rusia şi China au blocat rezoluţiile ONU care ar fi permis o intervenţie occidentală similară celei din Libia.